Category: Ţări şi regiuni

  • Copilul netoatei

    A fost odată în Ţara Românească un domn din neamul Basarabilor. El era holtei, zburdalnic, iubăreţ şi neastîmpărat, cît nu-l încăpea ţara. El da cu plasa în dreapta şi în stînga şi ce putea prinde de aceea se folosea. Căci pe vremile acelea nu se pomenea ca vro femeie să calce strîmb. Cît despre fete,…

  • Dreptatea lui Vlad Ţepeş

    Vlad-vodă Ţepeş aflase că un călugăr grec umblă prin ţară în prostit, că e limbut şi cîrtitor. Şi dorind ca să-l cunoască, merse într-o duminecă la biserică. Acolo obicinuia şi călugărul a merge. Acesta, văzînd pe vodă, vru să-şi arate procopseala. Se urcă în anvon şi începu să înveţe pe poporeni cu cuvinte din Evangelie…

  • Cetatea Poenari

    Fratele lui Vlad-vodă Ţepeş îndrăgise o fată de boier. Aceasta fiind foarte înţeleaptă se făcea că nu bagă de seamă ceea ce voieşte fratele Măriei sale. El îi tot bătea capul şi nu-i da pace. Fata-l spune tătâne-său, iară acesta-l dete târgului, făcându-l de râs şi de ocară. Târgoveţi-l huiduiră ca pe o lichea de…

  • Doamna lui Neagoe-vodă

    Neagoe-vodă era un domn bun, temător de Dumnezeu şi evlavios, nevoie mare. Vrând să facă o biserică, care să rămână de pomenire, puse să se clădească mănăstirea de la Curtea de Argeş şi hotărî ca să fie astfel de frumoasă, încât seamăn pe lume să nu mai aibă. Pentru aceasta cheltui el atâta sumedenie de…

  • Povestea lui Tolpa ţiganul şi Ştefan-vodă cel Bun şi Mare

    Spun, măre, că Ştefan domnul să fi fost om dezgheţat şi verde ca busuiocul. Toţi oamenii de pe lîngă dînsul erau aleşi pe sprinceană; deştepţi, ugurlii1, veseli şi numai spirt, ştii colea, cum sunt buni să mi-ţi facă ispravă bună. Ştefan domnul era aşa de bun cînd vedea dreptatea înaintea lui, încît să mi-l pui…

  • Povestea lui Ştefan-vodă şi a credinciosului său Nouraş

    Ştefan-vodă era evlavios, nevoie mare. Dar nu avea evlavie de acea minciunoasă şi înşelătoare; ci era insuflat de adevărata iubire cătră cele sfinte şi drepte. Căci cine ca dînsul toată isprava lucrurilor lui Dumnezeu o da? Cine mai mult asuda ca să nu lase nimic dintr-acele ce omeneasca silinţă ar putea face? Cînd era trebuinţă…

  • Doi necunoscuţi

    Înainte vreme, aşa ne spun bătrânii, umbla prin lume şi prin ţară o pereche de oameni. Unul era bătrân, cu barba albă, dar drept şi în putere. Avea nişte ochi ageri şi o facia blândă, din care puteai citi că acest om a suferit multe, dar că suferinţele nu l-au putut şi nu-l pot înfrânge.…

  • Lipitura casei

    Un sătean, fiind de n-avea după ce bea apă, îşi luă toporul pe mână odată şi plecă la oraş, ca să vază de n-o putea găsi ceva de lucru, la tăiatul lemnelor, ori la altceva. Trecând pe lângă un heleşteu, văzu o mulţime de raţe sălbatice. El se ştia bun aruncător. Voi dar să cerce…

  • Trei snoave

    I Un flăcăiaş odată, întârziind prin sat, cătă să se adăpostească undeva, dar parcă era un făcut: unde năzuia, ori că găsea piţigoiul la uşă, ori că uşa era închisă tun; se fereau oamenii de dânsul ca de holeră ori ca de ciumă. Pasămite era îmbrăcat cu haine de slujitor de la Domnie. Şi se…

  • Copilul şi şarpele

    Un om avea odată un copil. Acesta ieşea adesea dimineaţa cu strachina cu lapte afară şi mânca. Lângă curtea acestui om era o grădină mare plină de hălăciugă1 şi nelucrată. În această grădină se pripăşise un şarpe. Într-una din zile şarpele se luă după mirosul laptelui şi veni până lângă copil. Copilul era încă micşor…

  • În Moldova şi la Dumnezeu toate sunt cu putinţă

    Spun să fi fost un boier mare moldovean, de pe timpul binişliilor1 şi al gugiumaniilor2, care să fi avut o nepoată. Cam trăinicică era făta: dar era nepoata boierului. Cînd trecea pe podul domnesc, alăturea unchiului, tinerii boiernaşi îşi dădeau coate. Boierul ajunsese la cărunteţe şi ar fi dorit, vedeţi D-voastră, să-şi mărite nepoata. Ea…

  • Mumă cu de-a sila

    Un sălaş de ţigani se luase odată la ceartă. Şi fiindcă obiceiul lor este de a vorbi toţi deodată, mai cu seamă cînd se ceartă, de nu se mai pot înţelege, a rămas şi la români vorba de cînd văd cîte vreo ceartă ori gîlceavă printre ai lor zic că era o pălălaie ţigănească. Astfel…

  • Mierloiul şi scatiul

    Un cizmar odată, mergînd să se rază la un bărbier, rămase cu gura căscată şi uimit de plăcere, auzind o mulţime de păsărele ce cîntau de te credeai în rai. Din fiecare colivie, şi era cam încărcată prăvălia bărbierului de colivii cu păsărele, din fiecare colivie zisei, ieşea cîte o cîntare păsărească, ce nu se…

  • Finul popii

    Preotul unui sat avea un fin ţigan. Dorind preotul ca finul să fie un bun creştin, îl luase pe lîngă dînsul şi cu mare chin îl învăţă să se închine şi să zică pe dinafară două, trei rugăciuni mici, precum şi Tatăl nostru. Nu se poate spune cîtă bucurie avu preotul cînd văzu că finul…

  • Cum cugetă sasul

    Hanţ, nume ce va să zică Ion, era un săsăloi voinic şi muncitor cât nu se poate spune. El se pomenise în curtea unui boier mare de-ai lor, căruia pe limba neamţului îi zice baron. Moşu-său, tată-său îmbătrânise slujind la curtea acestui baron. El însuşi, după ce se mări, ajunse a fi rândaşul curţii. Boierul…

  • Tifla sub giubea

    Pe vremile acelea Vilara era tare şi mare. De boier, boier; de învăţat, învăţat; dar se pricepea la multe drăcii. Om bogat, el luase în otcup1 ocnele şi vămile ţării (aşa se zicea pe atunci arendăşia astor venituri ale ţării). El punea în pâine pe slujbaşii de la aceste două aşezământuri, el îi scotea. Şi…

  • Ban la ban trage

    Un ţigan, auzind că ban la ban trage, ce se gîndi el, ce plănui, că numai iacă îşi dezleagă chimirul. Şi, scoţînd o para, o legă cu o aţişoară şi se duse la vistierie. Rîzînd, ţiganul zicea: „„Dacă o fi adevărată zicătura, apoi are să mi se umple chimirul de bani“.” Atunci îşi aruncă paraua…

  • Popa, călugărul şi turcul

    Un popă, un turc şi un călugăr se aflau în călătorie. Fiecare dintr-înşii îşi luase merinde de drum. Din întâmplare, întâlnindu-se launloc, şi făcând cunoştinţă, se vorbiră să meargă împreună, fiindcă făceau acelaşi drum. Plecară ei câteşitrei şi o duseră bine pe drum; vezi că se învoiau între dânşii; şi aşa, ajunseră cu bine la…

  • Neguţătorul şi chirigiul

    A fost odată un negustor. Pe ce punea mâna îi ieşea înde bine. Era drept, cinstit şi nu se bucura la simbria slugilor. El plătea tuturor până într-una. Negoţul lui creştea şi el din zi în zi se făcea mai de omenie. Unde se pomenea la dânsul judecată! El mai bine vindea mai ieftin şi…

  • Judecata vulpei

    Un om, odată, mergea la treaba lui prin nişte munţi. Alăturea drumului aude un glas milogindu-se şi grăind: — Fă-ţi milă şi pomană, creştine, şi mă scapă de la pieire. — Cine eşti tu, şi unde te afli? — Ia, aici, aici, în văgăuna asta. Fă bine, aşa să trăieşti, şi dă la o parte…

  • Bogăţia şi veselia

    Peste drum de palatul unui om bogat era odată bordeiul unui muncitor de pămînt. Cu cît casa bogatului sclipea de avuţie, cu atît bordeiul muncitorului sclipea de sărăcie. Stăpînul bordeiului avea şapte copii. Cinci băieţi şi două fete. Toţi mari, toţi ajunşi de însurat şi de măritat. Bogatul avea doi copilaşi. Copiii muncitorului rumeni şi…

  • Cîinele leneş

    Iarna sosise şi zloata, gerul, viscolele, ninsoarea, bruma, ceaţa, chiciura şi cîte nagode toate nu lipsiră. Grivei, într-una din acele zile în care seninul lasă să se vază faţa sfîntului soare, după ce se jucase cu cîţiva tovarăşi ce întîlni pe uliţă, după ce alergase în sus şi în jos, după ce sărise de atîtea…

  • Gazda norocului

    În vremurile cele vechi, pe cînd blagoslovenia Domnului era pe pămînt, trăia un boier mare. În casa acestui boier desjugase norocul şi-şi făcuse culcuşul aci. Din pricina aceasta, orice făcea boierul îi ieşea înde bine; oriunde punea el mîna, punea şi Dumnezeu mila. Şi era bine văzut la curtea lui vodă. Nu că doară era…

  • ​Ţapul şi şarpele

    Un ţap, voind să treacă într-o livede, fu silit să dea printr-o apă ce curgea între el şi acea livede. Şi fiindcă n-avea încotro, se lăsă în gîrlă şi începu să înoate. Cînd era pe la jumătatea gîrlei, se pomeneşte pe lîngă dînsul cu un şarpe că-i zice: — Măi, ţapule, ia-mă şi pe mine…

  • Ariciul şi vulpea

    Un biet iepure odată, împuşcat de vînător şi nefiind atins de alice, ca să cază mort îndată, se tîrî el cum putu şi se ascunse într-un hăţiş de tufe. El socotea să scape cu viaţă; dar aci îl ajunse ceasul lui cel din urmă şi muri. Ariciul, sfredeluş cum l-a lăsat pe el Dumnezeu, dete…

  • Copilul cel isteţ

    Un om odată văduvise. El nu avea pe lume nici al nouălea neam. Îşi jeli nevasta ce-şi jeli, dară văzu că nu foloseşte nimic cu jelirea. Începu a-şi căuta de trebi. Ajuns însă la cărunteţe, nu se putea împăca el cu singurătatea. Pasămite omul trăise bine cu răposata, se îngăduiseră şi le mersese treaba înainte;…

  • Ispravnicul pocăit

    Spun, măre, să fi fost în Ţara Românească un domn oarecînd, om drept, temător de Dumnezeu şi nepărtinitor. Cînd ieşea la judecată, şi ieşea cam des, apoi judecata lui era judecată, nu glumă. Toată lumea rămînea mulţumită de găsirile lui cu cale. Dreptatea o da celui ce o avea. La el hatîr nu încăpea. El…

  • Multe meşteşuguri nu folosesc totdauna

    Prin nişte hăţişuri, într-o poiană, omul pusese mai multe curse pentru fiare sălbatece. Un biet cocor, nu ştiu cum se rătăci de stolul lui, că-l apucase seara pe drum. Lăsîndu-se jos, ce făcu el, ce drese, că numai clapc! dete într-o cursă d-ale omului. Vru el să scape; şi zbate-te în sus, zbate-te în jos,…

  • Statornicie beţivească

    Ion era un om cinstit şi harnic, nevoie mare. Avea la mînă o adevărată brăţară de aur. Meşteşugul lui îi aducea din destul. Cînd se punea pe lucru, el scotea într-o săptămînă mai mult decît alţii într-o lună. Vezi, că era meşter bun şi dibaci. Unde punea el mîna punea şi Dumnezeu mila. Ieşea lucrul…

  • Advocatul gonit din rai

    Un advocat limbut, şi unde s-a văzut advocat moale de gură? de cei adecă ce în viaţa lor nu fac altceva decît numai încurcă lumea, ajunse la ceasul morţii. Cît trăiesc, ei nu visează decît pledoarii, cestiuni prealabile şi escepţiuni, chichiţe şi clenciuri, paragrafe şi articoli combinaţi cu alţi articoli de cari au la îndemînă,…