Tifla sub giubea

  • 3 minute
  • 426 cuvinte
  • 32 vizualizări

Pe vremile acelea Vilara era tare şi mare. De boier, boier; de învăţat, învăţat; dar se pricepea la multe drăcii. Om bogat, el luase în otcup1 ocnele şi vămile ţării (aşa se zicea pe atunci arendăşia astor venituri ale ţării). El punea în pâine pe slujbaşii de la aceste două aşezământuri, el îi scotea. Şi apoi avea darul de a şti să-şi aleagă oamenii, ştii colea, pe sprânceană.

Nu putea sta înaintea lui nici cel mai meşter găsilaci, nici măcar cei ce ar fi luat oul de sub coţofană, fără să simtă ea, căci Vilara îl mirosea cât de colo şi ştia el cum să mi-l dea pe brazdă a fi om de omenie. Pasămite era vulpe bătrână, cum se zice.

La uşa acestui boier în toate zilele era gloată mare de boiernaşi şi de slujbaşi, care aşteptau poruncile cuconului arendaş.

Într-una din zile prin gloata aceasta de oameni era şi unul din acei ce trăiau cu chiverniseala2 din mila boierului. Acesta nu ştiu ce aflase despre dânsul că îl chemase.

Intrând la boier în casă cu giubeaua3 strânsă la piept de sta să-i plesnească, Vilara unde mi-şi bolovăni nişte ochi cercetători asupra lui de să-i vadă până şi măruntaiele dintr-însul, de să-i ghicească toate gândurile şi îi dădu un zabrac4 de-l trecuse năduşelile pe bietul om.

O mie de ani se păru bietului slujbaş cât ţinu dojana aia părintească. Când ieşi afară şi se văzu că nu-l scosese din slujbă, răsuflă şi dânsul, şi o răsuflare adâncă, că scăpase cu faţa curată.

— Dar ce fu asta pe tine, nenişorule? prinse a-l întreba unul din cei ce fusese de faţă.

— Ce să fie, frate? Nu văzuşi că mă făcu ca pe o albie de porci, ia aşa pentru o bănuială? Dar fie că mi-am scos şi eu din capete.

— Şi cum ţi-ai scos din capete? întrebă un altul.

— Iacă bine. De câte ori mă ocăra cu vreo vorbă înjositoare, eu îi dam cu tifla5.

— Cum îi dădeai cu tifla? Şi te vedea el?

— Aş! Ce stai D-ta de vorbeşti? Iacă, deschideam pulpana giubelei şi acolo, înfundat, îi dam cu tifla mereu, ascultînd nesăbuitele lui înjurături.


  1. otcup — bun sau venit al statului dat în arendă. ↩︎
  2. chiverniseală — (peiorativ) căpătuire, pricopseală, îmbogățire. ↩︎
  3. giubea — haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată, în trecut, de boieri. ↩︎
  4. zabrac — mustrare aspră. ↩︎
  5. tiflă — gest batjocoritor făcut cu palma întinsă, cu degetul mare apropiat de vârful nasului și cu celelalte degete desfăcute și agitate. ↩︎