Tag: Snoave româneşti

  • Fata unchiaşului

    A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost un unchiaş, care, avea o fată micşoară, rămasă de la nevasta sa care murise. De la o vreme, ea l-a apucat pe unchiaş, nu, că să se însoare. „Să găsesc o creştină să vază de noi“, zicea unchiaşul. A…

  • Sora soarelui

    Poveste În vremuri de demult, în nişte vremuri înapoia noastră foarte depărtate, cică soarele nu lumina lumea ca acum, ci era un împărat puternic, om şi el ca toţi oamenii la trup, iar capul îi era de aur. Unde se ducea, toate străluceau împrejuru-i cu o lumină orbitoare, dar de era vro piedică alături, fie…

  • Sluga şi popa

    A fost odată ca niciodată, a fost odată un flăcău tânăr. Flăcăul ăsta a intrat în oaste, când i s-a făcut lui vremea, şi a stat în oaste, şi a stat şi a mai stat — că nu avea pe nimeni, nici părinţi, nici rude, nici nimic — a stat până a ajuns de a…

  • De ce se miros câinii

    În vremurile de demult, pe când domnea în ţara românească nu ştiu care domn, cică s-ar fi dat împotriva câinilor porunci straşnice ca să-i ciomăgească, să le lege tinichele de coadă, să-i otrăvească, în sfârşit, câte rele toate numai şi numai să le stârpească neamul or barim să-i facă să se mai împuţineze la număr.…

  • De ce fuge ogarul după iepure

    Cică-n vremea de demult, când erau ogarii graşi ca porcii şi când umblau jivinele înţolite ca oamenii, ursul a fost pus laba pe puii iepurilui şi s-ar fi ospătat cu carnea lor. Bietul iepure hotărî să-şi izbândească asupra ursului, dar singur neîncumetându-se se duse la ogar de-i ceru mână de ajutor. Ogarul a prins bucuros,…

  • De ce n-are ursul coadă

    În vremea de demult avea şi ursul coadă ca toate jivinele, coadă lungă, stufoasă, coadă-n lege… Într-o zi, un pescar încărcase o căruţă de peşte de la baltă, şi venea cu ea încet-încet spre oraş, ţinând calul de căpăstru. Din pricină că era prea-ncărcată, când se zguduia căruţa, izbindu-se de vreun bolovan or nemerind în…

  • De unde se trag ogarii

    Cică-n vremea de demult, nu ştiu din ce pricină, s-ar fi luat la harţă câinii cu fraţii lor lupii. Azi harţă, mâine harţă, veni vremea de se hotărâră câinii a face bătaie în regulă. De!… acu’ frumos era să se bată fraţii între ei? Da’ ce-i faci dacă ăi mari râvnesc la bunul ălor mici?…

  • Câinele, pisica şi şoarecele

    Cică demult, pe când se cobora Dumnezeu pe pământ, că nu-l scârbise încă într-atât fărădelegile oamenilor, încât să nu mai vrea să mai dea ochi cu ei, ar fi tras într-o zi la casa unui român care avea, ca tot omul la casa lui, pisică, câine şi şoarece. Pisica, pe vremea aia, nu se tolănea…

  • Ţiganul şi popa

    Un popă venea cu un ţigan, de la oraş spre casă. Se întâlniseră pe drum. Tot vorbind ei de una, de alta, la marginea unui sat prin care trecuseră, iacă un purcel rătăcit. — Haoliu, haţin-te, părinte, să-l prindem, că nu ne vede nimeni! — Fugi d-acolo, mă ţigane, că e păcat… — Lasă pacatu,…

  • Luna şi cîinii

    Luna şi cîinii

    În noaptea negurată a unei ierni geroase,La noi cum se găsesc,La Lună-ncep să latre potăi jegodioaseCe-n veci chelălăiesc.„De ce, o javră zice, acel ghem mic prin ceaţăAleargă, de se-nhaţăDe noi?” „De ce, alta răspunde,Pe hoţi călăuzeşte, şi-n umbră el ascundeP-acei tîlhari ce supăr ai noştri domni, şi paceNicicum nu dă el nouă?” „Noi alt n-avem…

  • Doi necunoscuţi

    Înainte vreme, aşa ne spun bătrânii, umbla prin lume şi prin ţară o pereche de oameni. Unul era bătrân, cu barba albă, dar drept şi în putere. Avea nişte ochi ageri şi o facia blândă, din care puteai citi că acest om a suferit multe, dar că suferinţele nu l-au putut şi nu-l pot înfrânge.…

  • Lipitura casei

    Un sătean, fiind de n-avea după ce bea apă, îşi luă toporul pe mână odată şi plecă la oraş, ca să vază de n-o putea găsi ceva de lucru, la tăiatul lemnelor, ori la altceva. Trecând pe lângă un heleşteu, văzu o mulţime de raţe sălbatice. El se ştia bun aruncător. Voi dar să cerce…

  • Trei snoave

    I Un flăcăiaş odată, întârziind prin sat, cătă să se adăpostească undeva, dar parcă era un făcut: unde năzuia, ori că găsea piţigoiul la uşă, ori că uşa era închisă tun; se fereau oamenii de dânsul ca de holeră ori ca de ciumă. Pasămite era îmbrăcat cu haine de slujitor de la Domnie. Şi se…

  • Copilul şi şarpele

    Un om avea odată un copil. Acesta ieşea adesea dimineaţa cu strachina cu lapte afară şi mânca. Lângă curtea acestui om era o grădină mare plină de hălăciugă1 şi nelucrată. În această grădină se pripăşise un şarpe. Într-una din zile şarpele se luă după mirosul laptelui şi veni până lângă copil. Copilul era încă micşor…

  • În Moldova şi la Dumnezeu toate sunt cu putinţă

    Spun să fi fost un boier mare moldovean, de pe timpul binişliilor1 şi al gugiumaniilor2, care să fi avut o nepoată. Cam trăinicică era făta: dar era nepoata boierului. Cînd trecea pe podul domnesc, alăturea unchiului, tinerii boiernaşi îşi dădeau coate. Boierul ajunsese la cărunteţe şi ar fi dorit, vedeţi D-voastră, să-şi mărite nepoata. Ea…

  • Mumă cu de-a sila

    Un sălaş de ţigani se luase odată la ceartă. Şi fiindcă obiceiul lor este de a vorbi toţi deodată, mai cu seamă cînd se ceartă, de nu se mai pot înţelege, a rămas şi la români vorba de cînd văd cîte vreo ceartă ori gîlceavă printre ai lor zic că era o pălălaie ţigănească. Astfel…

  • Mierloiul şi scatiul

    Un cizmar odată, mergînd să se rază la un bărbier, rămase cu gura căscată şi uimit de plăcere, auzind o mulţime de păsărele ce cîntau de te credeai în rai. Din fiecare colivie, şi era cam încărcată prăvălia bărbierului de colivii cu păsărele, din fiecare colivie zisei, ieşea cîte o cîntare păsărească, ce nu se…

  • Finul popii

    Preotul unui sat avea un fin ţigan. Dorind preotul ca finul să fie un bun creştin, îl luase pe lîngă dînsul şi cu mare chin îl învăţă să se închine şi să zică pe dinafară două, trei rugăciuni mici, precum şi Tatăl nostru. Nu se poate spune cîtă bucurie avu preotul cînd văzu că finul…

  • Cum cugetă sasul

    Hanţ, nume ce va să zică Ion, era un săsăloi voinic şi muncitor cât nu se poate spune. El se pomenise în curtea unui boier mare de-ai lor, căruia pe limba neamţului îi zice baron. Moşu-său, tată-său îmbătrânise slujind la curtea acestui baron. El însuşi, după ce se mări, ajunse a fi rândaşul curţii. Boierul…

  • Tifla sub giubea

    Pe vremile acelea Vilara era tare şi mare. De boier, boier; de învăţat, învăţat; dar se pricepea la multe drăcii. Om bogat, el luase în otcup1 ocnele şi vămile ţării (aşa se zicea pe atunci arendăşia astor venituri ale ţării). El punea în pâine pe slujbaşii de la aceste două aşezământuri, el îi scotea. Şi…

  • Ban la ban trage

    Un ţigan, auzind că ban la ban trage, ce se gîndi el, ce plănui, că numai iacă îşi dezleagă chimirul. Şi, scoţînd o para, o legă cu o aţişoară şi se duse la vistierie. Rîzînd, ţiganul zicea: „„Dacă o fi adevărată zicătura, apoi are să mi se umple chimirul de bani“.” Atunci îşi aruncă paraua…

  • Popa, călugărul şi turcul

    Un popă, un turc şi un călugăr se aflau în călătorie. Fiecare dintr-înşii îşi luase merinde de drum. Din întâmplare, întâlnindu-se launloc, şi făcând cunoştinţă, se vorbiră să meargă împreună, fiindcă făceau acelaşi drum. Plecară ei câteşitrei şi o duseră bine pe drum; vezi că se învoiau între dânşii; şi aşa, ajunseră cu bine la…

  • Neguţătorul şi chirigiul

    A fost odată un negustor. Pe ce punea mâna îi ieşea înde bine. Era drept, cinstit şi nu se bucura la simbria slugilor. El plătea tuturor până într-una. Negoţul lui creştea şi el din zi în zi se făcea mai de omenie. Unde se pomenea la dânsul judecată! El mai bine vindea mai ieftin şi…

  • Multe meşteşuguri nu folosesc totdauna

    Prin nişte hăţişuri, într-o poiană, omul pusese mai multe curse pentru fiare sălbatece. Un biet cocor, nu ştiu cum se rătăci de stolul lui, că-l apucase seara pe drum. Lăsîndu-se jos, ce făcu el, ce drese, că numai clapc! dete într-o cursă d-ale omului. Vru el să scape; şi zbate-te în sus, zbate-te în jos,…

  • Statornicie beţivească

    Ion era un om cinstit şi harnic, nevoie mare. Avea la mînă o adevărată brăţară de aur. Meşteşugul lui îi aducea din destul. Cînd se punea pe lucru, el scotea într-o săptămînă mai mult decît alţii într-o lună. Vezi, că era meşter bun şi dibaci. Unde punea el mîna punea şi Dumnezeu mila. Ieşea lucrul…

  • Advocatul gonit din rai

    Un advocat limbut, şi unde s-a văzut advocat moale de gură? de cei adecă ce în viaţa lor nu fac altceva decît numai încurcă lumea, ajunse la ceasul morţii. Cît trăiesc, ei nu visează decît pledoarii, cestiuni prealabile şi escepţiuni, chichiţe şi clenciuri, paragrafe şi articoli combinaţi cu alţi articoli de cari au la îndemînă,…

  • Câtea-n varză

    A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un sîrb. El avea o spuză de copii şi era aşa de ţigănos, de-şi mînca de sub unghii, cum se zice. Cînd se ducea şi el, ca toţi ai lor, prin sate să cumpere grîu sau alte boabe, ca să facă negoţ, apoi nu era destul…

  • Inimoşia ţiganului Lăcătuş

    Un ţigan lăcătuş plecase, cu uneltele sale, după agoniseală din sat în sat. După ce umblă cît umblă, cînd fu să se întoarcă la sălaşul lui, îl apucă noaptea de mărginea unei păduri. Ce să facă el? Unde să mîie peste noapte? Şi fiindcă pădurea nu era aşa întinsă şi sălaşul lui nu prea departe,…

  • Tararaua nemţească

    În vremea de demult, pe cînd şi dracii umblau pe pămînt şi-i cunoştea lumea, căci azi nu se mai cunosc oamenii din draci, în vremea de demult, zic, s-a întîlnit odată un neamţ cu un drac, şi se cam luară la colţ. Dracul zicea că el ştie să cînte un cîntec frumos şi lung. Neamţul…

  • Mocanul nedus pe la biserică

    Un mocan1 muncise şi se trudise, vai de lume, pînă ce-şi agonisise şi el o turmuliţă de oi. Ajuns stăpîn, îi veni şi lui poftă să ştie ce este biserica. Merse, deci într-o duminică şi el la biserica satului, lîngă care poposise cu oile. Din întîmplare, tocmai în ziua aceea se citea Cazania care tîlcuia…