Prin nişte hăţişuri, într-o poiană, omul pusese mai multe curse pentru fiare sălbatece. Un biet cocor, nu ştiu cum se rătăci de stolul lui, că-l apucase seara pe drum. Lăsîndu-se jos, ce făcu el, ce drese, că numai clapc! dete într-o cursă d-ale omului. Vru el să scape; şi zbate-te în sus, zbate-te în jos, nimic! Şi mai săltînd, şi mai zmucind, aş! unde să scape? că laţul îl apucase bine. Semne de scăpare nu era. Rămase dară locului pînă dimineaţa.

Peste noapte o vulpe dete şi ea în o altă cursă. Pasămite, mirosise ea ceva, aşa cam a carne, socotea că a dat de vrun chilipir, şi venea să-şi cerce măselele şi ghiarele în el; dară o păţi, şi rămase şi ea acolo.

Cocorului îi tîcîia inima de frică; iară vulpea îşi lingea mustăţile privind la cocor, după ce se lumină de ziuă, şi prinse a zice:

— Vezi ce păţii, cumetre cocor? Eu, auzind aseară că ai dat în laţ, veneam să mă cerc de cumva aş putea să-ţi dau vrun ajutor şi iată că dădui şi eu în altul.

— Văz, cumătră vulpe. După cum bag seamă, nu crez că veneai tu cu vrun cuget curat.

— Ba să mă ierţi! Veneam cu un cuget destul de curat, şi încă prea curat, că-mi era burta goală; nu mîncasem de două zile. E, ce ne facem noi acum?

— Ce să ne facem? Iacă fiecare cum vom putea.

— Eu am o sută de meşteşuguri. Ce dracul doară voi putea scăpa eu cu vrunul din ele. N-o fi omul atît de al naibii, să le priceapă pe toate! Dară tu cîte meşteşuguri ai?

— Eu am numai unul, şi ş-ăla nu ştiu de mi-o ajuta la ceva.

Încă vorbind, iată că omul venea să-şi cerceteze cursele, şi nimeri drept la cocor. Bucuria lui, cînd văzu cursa prinsă cu ceva.

Cocorul, cum simţi că se apropie omul, se făcu mort. Nici nu sufla.

Omul dacă ajunse, puse mîna şi scoase pe cocor din cursă. Şi, văzînd că era mort, îl întoarse şi p-o parte şi pe alta; apoi începu a-l căina:

— Thiu! păcat mare! Muri cocorul. Şi uite că e cald încă. E mort de curînd. Mai bine nu da în laţ!

Şi, aruncîndu-l mai cît colea, se ducea să vază şi de celelalte curse. Cînd, n-apucă să facă cîţiva paşi, şi numai auzi în urma lui: fîl! fîl! fîl! Se întoarse numaidecît. Şi ce să-i vază ochii? Cocorul îşi făcea vînt să zboare. Se ia după el; dară în deşert! Cocorul îşi luase vînt, şi se înălţa ca un turbat.

— Uite, mă! Scăpă cocorul. Crucea lui de cocor al dracului, prefăcut! Nu mi-o mai cădea el în mînă? Lasă, că i-oi face-o eu.

Plin de necaz şi supărat, se duse şi la cursa vulpei. Aceasta, cum văzu pe om, se făcu şi ea moartă. Şi viind omul, şi văzînd-o trîntită ca fără suflare, zise:

— Aş, fie că tu nu-mi scapi din mînă. Te ştiu eu cît eşti de vicleană. Nu mai e pomana ce fu cu cocorul.

Şi, luînd un par, îi cără vro cîteva d-alea ţepenele în cap pînă ce o omorî cum se omoară fiarele sălbatece. Apoi o scoase din cursă.

Şi de unde cocorul numai cu un meşteşug scăpă de moarte, vulpea, cu o sută, o păţi.

Vezi că omul cu multe meşteşuguri adesea moare de foame.