Hanţ, nume ce va să zică Ion, era un săsăloi voinic şi muncitor cât nu se poate spune. El se pomenise în curtea unui boier mare de-ai lor, căruia pe limba neamţului îi zice baron. Moşu-său, tată-său îmbătrânise slujind la curtea acestui baron. El însuşi, după ce se mări, ajunse a fi rândaşul curţii. Boierul îl lăuda la toţi prietenii lui că Hanţ este o slugă harnică şi de treabă. Pentru aceasta toţi cu totul îl luau în nume de bine.
Într-o zi, Hanţ rămânând acasă să păzească curtea, fiindcă boierul cu ai săi se dusese la plimbare, iată că vine popa al lor, ia aşa numai să vadă ce mai face boierul.
— Ce face boierul, Hanţ?
— Ce să facă, cinstite părinte, iacă s-a dus la plimbare.
— Aşa! dar tu, Hanţ, cum te mai lauzi? Cum o duci cu curtea boierului?
— Cum s-o duc, domnule părinte?! Iacă, muncesc cât e ziulica de mare şi pare că treaba izvorăşte din pământ: nu se mai sfârşeşte. Grea viaţă mai ducem şi noi ăştia, muncitorii, pe lumea asta albă! Dar de! ce să zici? pesemne că aşa a orânduit Dumnezeu pe sărac ca să fie.
— Lasă, Hanţ, nu te întrista, că are Dumnezeu grijă de tot omul. Ai muncit pe lumea asta? pe cealaltă ai să te odihneşti.
— Aşa o fi, taică părinte, dar mie mi se pare că şi acolo greul tot noi, săracii, avem să-l ducem! Iacă de-o pildă când ţi-o fi şi ţie lumea mai dragă, să te odihneşti oleacă, te-i pomeni cu Dumnezeu că-ţi zice:
„Hanţ! ia du-te de ia a lună şi-o atârnă pe cer ca să lumineze oamenilor”, şi tu trebuie să te scoli şi să asculţi porunca. Ori i-o veni pofta să-ţi zică: „Hanţ, ia să mai iei ale stele să le mai ştergi niţel, să le mai freci ca să strălucească mai bine”, şi-atunci, poţi să nu faci, cât de ostenit ai fi? Sau, cine mai ştie? Poate să-ţi zică: „Hanţ, ia ciurul şi mai cerne niţică ploaie oamenilor”, ori: „Ia lopata şi mai împrăştie niţel a zăpadă, ca să ningă pe pământ”; poate-se cineva împotrivi la toate poruncile astea?
Popa tăcu, râse pe sub mustaţă, cum se zice, şi plecă la treaba lui.
Pasămite Hanţ, ştiind rugăciunea Domnului, unde zice: „cum în cer şi pe pământ”, el cu mintea lui a socotit că tot una este dacă ar întoarce vorba şi ar zice: „precum este pe pământ aşa va fi şi în cer” şi fiindcă el nu ştia pe pământ a face altceva decât a ciurui orzul cailor, a răni curtea, a duce felinarul seara la grajd şi a curăţa almmurile1 de la hamuri, tot cam astfel de treabă credea el că are să facă şi în rai.
- almmurile — alămuri. ↩︎