Dreptatea lui Vlad Ţepeş

  • 3 minute
  • 420 cuvinte
  • 32 vizualizări

Vlad-vodă Ţepeş aflase că un călugăr grec umblă prin ţară în prostit, că e limbut şi cîrtitor. Şi dorind ca să-l cunoască, merse într-o duminecă la biserică. Acolo obicinuia şi călugărul a merge.

Acesta, văzînd pe vodă, vru să-şi arate procopseala. Se urcă în anvon şi începu să înveţe pe poporeni cu cuvinte din Evangelie că nu este bine să hrăpească ceea ce este al altuia; că nu este bine să se bucure cineva la averea aproapelui.

Vodă, carele auzise din zvon, ce poamă de om este, cum că unele zice şi altele face, îl pofti la masă la dînsul.

Nu este hîrtie şi cerneală ca să se scrie bucuria ce avu călugărul. Socotea că a apucat pe Dumnezeu de un picior şi se îngîmfa; căci socotea că procopseala lui l-a făcut să dobîndească un asemenea har.

Vodă se aşeză alături cu dînsul. Îl întrebă fel de fel de lucruri din Scriptură. Pe cînd însă vorbea călugărul, vodă făcea mereu la dumicaţi şi şi-i punea dinainte. Călugărul, cu umilinţa lui cea prefăcută, se silea să răspunză la întrebările lui vodă, cum să-i placă, cu gînd ca doar de va putea apuca şi de la dînsul ceva. Nu băga însă de seamă ce face vodă.

Începînd să mănînce, îl împinse păcatele de luă un dumicat de al lui vodă şi-l băgă în gură.

N-apucă să-l amestece bine şi vodă îl apuci de mînă, zicîndu-i răstit:

— Tîlharule, te-am prins! În biserică povăţuieşti pe poporeni să nu se bucure la averea altuia, să nu apuce lucrul străin şi tu faci mai rău decît un lotru1. Tu-mi iei de dinainte, la masa mea chiar, dumicaţii făcuţi de mine; nu eşti vrednic să trăieşti în ţara mea.

Şi, uitîndu-se crunt la slujitori, adăogă:

— Să se dea pierzării această vită îmbăierată!

Se rugă bietul călugăr de iertare, dete în genuchi, dară unde fură urechi ca să-l auză, sau ochi ca să-l vază! Toate fură în deşert, rugăciunile lui nu se ascultară.

Doi slujitori îl înhăţară şi-l ridicară de la masa domnească. Peste o jumătate de ceas bănănăia în vîrful unei ţepe.


  1. lotru — bandit, hoț, pungaș, pungășoaică, tâlhar. ↩︎