I Spune la cărţile cele bătrîne că pe la începutul veacului al XV-lea domnea în ţara Moldovei înţeleptul şi bunul Alexandru-vodă, care cu dreptul s-ar cuveni să se numească: tatăl şi întemeietorul ţărei Moldovei. Mai întreg decît cei de mai naintea lui domni, el alcătuise multe aşezăminte folositoare ţărei, adică: şcoli pentru învăţat carte şi…

[I] Vlad-vodă Ţepeş avea, o ţiitoare. Casa ei era într-o mahala înfundată şi singuratecă din Tîrgovişte. Nici apele nu simţea pe vodă cînd mergea la dînsa. Căzuse păcatele pe această femeie să placă lui vodă Ţepeş. Acesta avea pentru ea dragostea trebuinţei şi nimic mai mult. Biata femeie se silea în tot chipul să facă…

I Mircea-vodă cel Bătrîn, în domnia sa cea lungă, înzestrase ţara cu multe aşezăminte bune. După moartea sa, rudele lui, pînă la al nouălea neam, toate voiau să pună mîna pe cîrma ţării. Pînă şi copiii săi din flori alergau după domnie. Ca să ajungă a-şi împlini pofta inimii lor, se mîncau între dînşii ca…

A fost odată în Ţara Românească un domn din neamul Basarabilor. El era holtei, zburdalnic, iubăreţ şi neastîmpărat, cît nu-l încăpea ţara. El da cu plasa în dreapta şi în stînga şi ce putea prinde de aceea se folosea. Căci pe vremile acelea nu se pomenea ca vro femeie să calce strîmb. Cît despre fete,…

Vlad-vodă Ţepeş aflase că un călugăr grec umblă prin ţară în prostit, că e limbut şi cîrtitor. Şi dorind ca să-l cunoască, merse într-o duminecă la biserică. Acolo obicinuia şi călugărul a merge. Acesta, văzînd pe vodă, vru să-şi arate procopseala. Se urcă în anvon şi începu să înveţe pe poporeni cu cuvinte din Evangelie…

Fratele lui Vlad-vodă Ţepeş îndrăgise o fată de boier. Aceasta fiind foarte înţeleaptă se făcea că nu bagă de seamă ceea ce voieşte fratele Măriei sale. El îi tot bătea capul şi nu-i da pace. Fata-l spune tătâne-său, iară acesta-l dete târgului, făcându-l de râs şi de ocară. Târgoveţi-l huiduiră ca pe o lichea de…

Neagoe-vodă era un domn bun, temător de Dumnezeu şi evlavios, nevoie mare. Vrând să facă o biserică, care să rămână de pomenire, puse să se clădească mănăstirea de la Curtea de Argeş şi hotărî ca să fie astfel de frumoasă, încât seamăn pe lume să nu mai aibă. Pentru aceasta cheltui el atâta sumedenie de…

Spun, măre, că Ştefan domnul să fi fost om dezgheţat şi verde ca busuiocul. Toţi oamenii de pe lîngă dînsul erau aleşi pe sprinceană; deştepţi, ugurlii1, veseli şi numai spirt, ştii colea, cum sunt buni să mi-ţi facă ispravă bună. Ştefan domnul era aşa de bun cînd vedea dreptatea înaintea lui, încît să mi-l pui…

Ştefan-vodă era evlavios, nevoie mare. Dar nu avea evlavie de acea minciunoasă şi înşelătoare; ci era insuflat de adevărata iubire cătră cele sfinte şi drepte. Căci cine ca dînsul toată isprava lucrurilor lui Dumnezeu o da? Cine mai mult asuda ca să nu lase nimic dintr-acele ce omeneasca silinţă ar putea face? Cînd era trebuinţă…