Şi cu norocire! Trai bun şi viaţă lungă să vă dea Dumnezeu! Cu aceste vorbe de heretisire1 întîmpină pe moş Apeş un prieten vechi al său. — Să dea Dumnezeu la toată lumea, şi mie păcătosului, răspunse moşul. — Mi-a părut bine cînd am auzit că iar te-ai însurat, moş Apeş. Ştiu cît este de…

O ceată de români venise la un ţigan despre care auzise vorbindu-l de bine, şi îi zise: — Ştii la ce am venit la tine, danciule? — Ştiu, dacă mi-oţi spune, romanico, mînca-v-aş. — Uite, mă, vodă a murit. Noi am socotit să te alegem pe tine domn. — Ia nu mai glumiţi, oameni buni,…

Domnul nostru Isus Christos, în marea sa milostivire pentru neamul omenesc, merse odată în iad ca să cerceteze pe păcătoşii ce se munceau acolo, şi să vază de nu este vreunul care să-şi fi ispăşit păcatele şi să aibă parte de îndurarea sa cea mare, ca să-l ierte de osînda de veci. Domnul Christos era…

Un episcop odată plecase să cerceteze eparhia. Ajungînd la un sat, se supără foc cum de nu-i face priimirea ca la alte sate, trăgîndu-i din depărtare clopotele. După ce trase la gazdă, chemă pe preotul satului la dînsul. — Părinte, îi zise episcopul cu grai cam aspru, în toate satele pînă aci m-a primit ca…

Două prietene stau de vorbă la o răspîntie: — Aşa este, lele, greu o duce muierea cînd lipseşte stîlpul casei. Ce să facem, de, omenire suntem. Lasă că ţi-o trimite Dumnezeu mîngîiere dintr-altă parte. — Dumnezeu poate mult, leiculiţă. Dară ce mai om era răposatul! Pînă i-a ieşit sufleţelul m-a tot povăţuit ce să fac,…

Toamna, pe o noapte cu cerul senin,Un haitic de şarle1 droaie mi se ţinDupă o căţea,Care, rea din fire, pe cine-ntîlneaCa o-nfierbintată la toţi mîrîia. Locul era dosnic ş-un biet călătorC-un baston spre casă se-ntorcea de zor.Cînd în faţă iatăHaita cea turbată.Omu-ntoarce băţul şi se pregăteşteCa să dea din faţă cît mai voiniceşte. Fiindcă de…

Doi prieteni se întîlnesc; după ce-şi dară bună ziua: — Ia spune-mi, nenişorule, zise unul din ei, cum o duci tu cu femeia? — Foarte bine, răspunse el; în ziua cununiei chiar, cum am venit acasă, am luat un scaun, care mi se părea că-mi stă în cale, şi l-am trîntit aşa de tare, încît…

Doi creştini, întîlnindu-se, după ce se întrebară de ale sănătăţii, zise unul către celălalt: — Ştii că a să avem o nuntă în satul nostru? — Aşa să trăieşti! şi cine se însoară? — Iaca, se însoară Nevoie, ia pe Mînie şi-i cunună Urgia lui Dumnezeu.

Într-un sat oarecare trăia un tînăr cam nătăfleţ, căruia toţi îi zicea Gruia. Din Gruia nu-l mai scotea. El ajunsese de poveste din pricina stîngăciei lui la vorbă şi la lucru. Într-una din zile, sfară se dete în tot satul că Gruia se însoară. Pasămite i se aprinsese şi lui călcîile de dor şi se…

În grădina boierului D… de la moşie lucrau ca la treizeci de ţărani. Într-o zi cuconiţa boierului ieşise să se preumble prin grădină. Dumneaei era îmbrăcată ţărăneşte. Avea nişte fote lucrate numai cu mătase şi cu fluturaşi de argint. Iia era de borangic subţire cum este casa de păiangen, şi împodobită cu mătăsuri, fir şi…

Doi prieteni de copilărie mersese pe la şcoli în străinătate şi învăţase cartea până la brâu, adică se făcuse burduf de carte. După ce isprăviră de învăţat, se întorceau acasă cu gând ca să procopsească pe toată lumea. Unul era cititor de stele şi altul doctor. Dar fiindcă erau cam jerpeliţi, sfat făcură ei şi…

A fost o dată un boier. El avea, cum avea boierii p-atunci, şi ţigani robi şi scutelnici1 şi toate bunurile. Dintre toţi copiii de case, copii luaţi pe procopseală şi dintre toţi ţiganii, Dinu ţiganul îi căzuse tronc la inimă. Şi avea dreptate boierul. Dinu era un flăcăiandru isteţ, deştept, înfipt şi spirt, nu glumă.…

Răducu era om deştept şi păcălici în toată puterea cuvîntului. Un lucru îl cam strica. Îi plăcea pururea să-şi spele gîtul. Căci, zicea el, mă tem să nu-mi prinză gîtul rugină. Pe la lăsaturi de sec şi sărbători mari, săruta mai multe pahare pline cu apă de sapă. Dacă îl ţinea cineva de rău pentru…

După ce călcase focul văduviei pe un biet om, norocul îl ajută să dea peste o femeie de treabă şi bună. Se căsători omul de a doua oară. El era mulţumit. De unde casa lui era risipită, văzu că începe a se aduna, bilşugul intră pe uşă, iar nevoia ieşi pe fereastră. Muierea îl căuta…

Într-o iarnă, crivăţul se furlandisea1 şi, umflîndu-se în pene, zicea: — Vu, vu, vu! Păziţi-vă, că vă îngheţ. Un petec de cojoc, aruncat pe un gunoi, ridicînd capul, întrebă: — Ce zici?! Ce zici?! — Taci din gură acolo! Cine vorbeşte cu tine? îi răspunse crivăţul, şi-şi cătă de treabă.

Într-o vie paragină îşi făcuse culcuşul o vulpe. Acolo fătase şi crescuse mai multe rînduri de pui. Stăpînul viei era un pierde-vară, care aştepta să-i dea cineva mură în gură. În toate verile croia la planuri cum să-şi lucreze via, dară nu punea mîna să facă nimic. Via din ce în ce se părăginea. Cei…

Badea era un băiat de treabă. El îşi vedea de munca cîmpului, îşi îngrijea vitele şi ducea sarcina casei tătăni-său, mai bine decît mulţi oameni maturi. La dînsul toate era jucărie. Lucrurile cele mai grele pe care ceilalţi le făcea cu mare anevoinţă, la el era floare la ureche. Era inimos şi cu voie-bună, nevoie…

Iencuşor şi Mitică era doi copii cari se iubea ca nişte fraţi. Vecini fiind, ei crescuseră împreună, se jucaseră, merseseră la şcoală. În toată copilăria lor, ei fuseseră nedespărţiţi. Pe Iancu îl trimise tată-său, după ce se mai mări, la un frate al său, negustor mare, în alt oraş depărtat. Gîndul lui era de a…

Isprăvnicelul unei moşii căpătase de la stăpînă-său, pentru slujbele sale cele credincioase, un petic de loc ca să-l lucreze pe seama sa. El, din firea lui fiind zgîrcit, nu-i venea a scoate să plătească oamenilor pe care voia a-i pune să-i muncească. Ce să facă, se gîndea el, ca şi locşorul lui să fie muncit…

Dar ce ai păţit mă, danciule1, de vii aşa tărbăcit? ziseră lăieşii2, către unul dintr-ai lor ce se întorcea la şatră. — Ce aţi zis voi, tărbăcit? Apoi degeaba, că nu ştiţi nimic, răspunse dănciucul. Am făcut o mare izbîndă. — Spune şi nouă! Spune şi nouă! Mîncaţi-aş iaca ce. — Ei bine, ascultaţi, dacă…

Un român şi un neamţ se pun la vorbă. Românul cu înfăţişarea lui sinceră şi cu grai glumeţ; neamţul cu figura serioasă, cu aerul său de a şti tot. Erau cunoscuţi vechi. Şi, povestea ăluia, vorba, vorbă aduce; din una din alta, se întinseră şi ajunseră la dialogul următor: — Ştii dumneata, zise neamţul, de…

Era un boier poznaş, căruia nu prea putea să-i intre în voie fitecine. Odată, avînd trebuinţă boierul de un logofăt1, dete sfară printre logofeţi despre una ca aceasta. De îndată droaia de logofeţi începu a merge la boierul, şi cu metanie plecată, cerea să fie priimit în slujbă. Boierul, care ştia că numai să arunce…

Argatul unui preot de sat era foarte amărît. Preotul, cam strîns, nu-i da niciodată mîncare pînă să se sature bine, sub cuvînt că un om nu trebuie să se închiuie burtei. El zicea că omul este mai uşor cînd mănîncă mai puţin, este mai deştept şi mai harnic la lucru; iar cel ce se îmbuibează…

Un oarecare bolnav nu se putea mira destul de multa dragoste ce-i arăta familia sa de cîteva zile încoace. Căzut bolnav de mai multe luni, căutat de doctorul cel mai în renume din oraş, el, în loc să se facă bine, simţea din ce în ce că slăbeşte mai mult. Toată familia, toţi consîngenii săi…

— Tată, am găsit un bou ieftin; bine ar fi să-l cumperi, zise un june ca de optsprezece pînă la douăzeci de ani tatălui său, plin de bucurie. — De unde ştii tu că este ieftin, şi cine este cel ce îl vinde? întrebă părintele. — Este un nenorocit, tată, răspunse junele, căruia i-a murit…

Locuitorii unui sat, coprinşi de dorinţa de a asculta şi dînşii, dumineca, sînta Evangelie, se hotărîră a răspunde cu toţii la întrebarea ce le tot făcea preotul cînd era să citească Evangelia. În dumineca următoare, preotul, după obicei, mainainte de a citi Evangelia, făcu următoarea întrebare în modul cum se cîntă aceste învăţături sfinte: —…

A fost odată un snovos1. El speriase o lume cu glumele lui cele nesăbuite. În cele din urmă îşi găsi băcăul2. Ducîndu-se odată la un boiangiu3, îi zise: — Domnule, te rog să-mi spui cît costă să-mi vopseşti brîul ăsta? — Cum să ţi-l vopsesc, nene? întrebă boiangiul. — Iaca, roşu să nu mi-l faci,…

Era iarnă. Pămîntul se acoperise de zăpadă. Se zicea că ninsoarea ce căzuse era de patru palme domneşti1. Era una din iernele cele mai grele. Lupul, flămînd, ieşise din pădure şi ţinea poteca. Mergînd pe cărare, se întîlneşte cu un asin. Vederea pradei sale atît îi aţîţase pofta de mîncare, încît îi lăsa gura apă;…