— Tată, am găsit un bou ieftin; bine ar fi să-l cumperi, zise un june ca de optsprezece pînă la douăzeci de ani tatălui său, plin de bucurie.

— De unde ştii tu că este ieftin, şi cine este cel ce îl vinde? întrebă părintele.

— Este un nenorocit, tată, răspunse junele, căruia i-a murit pînă acum mai mulţi boi. Vitele ce bruma i-a mai scăpat le-a schimbat pe bani. El voieşte să se apuce de altceva, căci cu vitele n-are noroc. Boul ce i-a rămas încă este hotărît să-l dea pe ce l-o da, numai să scape de dînsul, şi nu găseşte să-l vînză.

— Şi în cît l-a lăsat?

— Eu l-am tocmit şi îl pot scoate cu vro cincizeci de lei.

— Este scump, dragul tatei.

Surprins de răspunsul tatălui său, bietul june lăsă ochii în jos, tăcu şi se duse într-ale sale. Era convins că tată-său ştie ce spune.

Soarta, care pînă aci fusese cam aspră cu această familie, se îndură în cele din urmă, şi de un cîrd de vreme începu a-i zîmbi. Pe ce punea mîna bătrînul, totul îi ieşea spre bine.

După vro doi ani de la aceasta, bătrînul se întoarse acasă într-una din zile cu un bou frumos. Avea de ce se prinde ochiul cînd se uita cineva la el.

Fiul, cînd văzu în bătătură un astfel de bou, alergă, la tată-său într-un suflet şi, plin de bucurie, îi zise:

— De la cine ai cumpărat boul ăsta, tată?

— De la obor, tătucule.

— Şi l-ai luat mai ieftin decît care îl găsisem eu mai anţărţ?

— Ba nu; pe acesta am dat mai mult, deşi acela nici el nu era prost. Boul ce vezi în bătătură mă ţine 200 de lei.

— Boul ce tocmisem eu era numai 50 de lei, şi atunci mi-ai zis că este scump, tată dragă.

— Aşa este, fătul meu. Aceasta o zic şi acum. Atunci boul cu cincizeci de lei era scump, fiindcă n-aveam bani. Astăzi, acesta cu două sute de lei este ieftin, fiindcă, de la mila lui Dumnezeu, am putut lega şi noi gura pînzei. Aceasta s-o ţii minte în viaţa dumitale.