Într-un sat oarecare trăia un tînăr cam nătăfleţ, căruia toţi îi zicea Gruia. Din Gruia nu-l mai scotea. El ajunsese de poveste din pricina stîngăciei lui la vorbă şi la lucru.

Într-una din zile, sfară se dete în tot satul că Gruia se însoară. Pasămite i se aprinsese şi lui călcîile de dor şi se logodise cu o leică, muieruşcă d-alea, care ziua fuge de bivoli iar noaptea îi apucă de coarne. După ce făcură o nuntă de se duse vestea în sat, începură şi ei a-şi face rost casei. Abia trecu trei luni de la însurătoare şi bietul Gruia se pomeni că este tată.

Se gîndi, se răzgîndi, numără pe degete, făcu socoteala cu boabele şi vedea bine că lui îi iese tocmai trei luni în cap de la însurătoare. Nu se putea însă domiri cum de se face să aibă el un copil la trei luni de zile.

După ce-şi boteză odrasla şi se făcu mă-sa mai bine, el îi zise într-o zi:

— Fă nevastă, dar tu la trei luni naşti copilul?

— Vezi, mă bărbate, d-aia îţi zice ţie lumea Gruia. Păi bine, mă, fă socoteala: trei luni sunt de cînd m-ai luat tu pe mine, trei de cînd te-am luat eu pe tine, şi trei de cînd ne-am luat amîndoi. Socoteşte pe degete de vezi cîte fac trei şi cu trei şi cu trei?

— Nouă, nevastă, bine zici tu. Ti! Îţi mulţumesc că m-ai scos de la bănuială, că uite, se făcea lucru dracului.