În grădina boierului D… de la moşie lucrau ca la treizeci de ţărani. Într-o zi cuconiţa boierului ieşise să se preumble prin grădină. Dumneaei era îmbrăcată ţărăneşte. Avea nişte fote lucrate numai cu mătase şi cu fluturaşi de argint. Iia era de borangic subţire cum este casa de păiangen, şi împodobită cu mătăsuri, fir şi fluturaşi de aur; şi nişte conduri de pare că erau turnaţi pe picioruşul dumneaei. Îi şedea de minune de bine cu două coade lăsate pe spate şi cu capul înfăşurat într-o maramă albă ca zăpada. La gît avea o salbă numai de bani vechi de aur.

Plimbîndu-se pe ici, pe colea, nu băgă de seamă că pierduse salba, apoi se întoarse acasă. Pasămite salba nu era bine legată. Şi dumneaei, sărind ca o căprioară prin ale stufişuri de flori şi de verdeaţă, îi căzuse de la gît fără să simtă. Cînd, bre! salba nu e. Sculă în picioare toată casa, puse pe foc toate slugile să-i scoaţă salba din pămînt din iarbă verde, că nu e de trai. Căutară în dreapta, căutară în stînga, salba nu e!

Iar dacă veni boierul acasă şi află, chemă pe toţi ţăranii care lucrau în grădină. Îi întrebară. Dară ei luară toţi pe nu ştiu în braţe, şi căuta fiecare să se scape de năpaste.

Boierul făgădui nu ştiu cît celui ce-i va aduce salba, fiindcă, zicea boierul, cine a găsit-o, nu se cheamă hoţie de o va înapoia. Cu una, cu alta nu o putu scoate la capăt îi. Atunci boierul hotărî să o întoarcă pe foaia cealaltă.

Chemă să vie a doua zi în casă la dînsul toţi cei treizeci de ţărani, chemă şi pe preotul satului; pînă atunci luă treizeci de paie de grîu, le tăie pe toate după o măsură şi le puse pe masă.

A doua zi se adunară toţi cei chemaţi. Preotul se îmbrăcă în odăjdii şi începu să citească rugăciunile obicinuite la asemenea întîmplări, şi după ce zise şi Evangelia, căzu în genuchi şi împreună cu dînsul toţi cei adunaţi. Şi, ridicînd glasul, zise, cu un grai limpede, ca să fie auzit şi înţeles de toţi, o rugăciune, fără să ştie ţăranii că era scrisă de boier. Acea rugăciune cam aşa glăsuia: „Doamne, tu care toate le ştii şi carele toate le faci cu voinţa ta cea mare şi puternică, ascultă rugăciunea nevrednicului robului tău şi fă ca paiul ce va fi la nelegiuitul acela care a furat salba să crească pînă mîine dimineaţă cel puţin de un lat de unghie. Făcînd tu această minune, vor scăpa atîţia oameni nevinovaţi de năpaste şi minunea ce-i vei arăta va face pînă şi pe cel mai nelegiuit să te slăvească în veci.“

Toţi răspunseră: „Amin”.

După aceasta sculîndu-se boierul, de faţă cu toţii, scrise pe fiecare pai cîte ceva şi împărţi cîte unul la fiecare ţăran.

— Mîine de dimineaţă, zise boierul, să fiţi iarăşi cu toţii aici, să vedeţi minunea ce auzirăţi pe moş popa că va face Dumnezeu după rugăciunea sînţiei-sale cu hoţul.

Ţăranii se duseră fiecare la ale sale. Hoţul însă stătu de cugetă. Apoi, tremurînd de frică, deşi era lepădat de lege, şi crezînd că paiul o să crească, nu-l lăsă necuratul de inimă ca să dea salba, ci zise: „Popa a zis că paiul să crească cel puţin de un lat de unghie, eu o să tai din pai mai mult, doar n-o fi el al dracului să crească mai mult“. Cum zise şi făcu.

A doua zi se adunară ţăranii unul cîte unul şi aducîndu-şi paiul ce priimiseră, îl da în mîna boierului. Boierul cum le vedea, le măsura şi le punea grămadă la un loc.

Hoţul fu cel din urmă care veni. Cum îl văzu boierul, îi ieşi înainte. Îşi dete şi el paiul. Boierul măsură din ochi paiul şi, fără a-l mai pune la măsură, îl apucă de mînă şi strigă:

— Ăsta e hoţul! Puneţi mîna pe el!

— Crucea lui de pai al dracului! De două lăţimi de unghie l-am tăiat şi tot a crescut?!

Nu crescuse paiul, dară boierul băgă de seamă că era mai scurt decît celelalte, cînd el ştia că le tăiase pe toate dopotrivă.