A fost odată un snovos1. El speriase o lume cu glumele lui cele nesăbuite. În cele din urmă îşi găsi băcăul2.
Ducîndu-se odată la un boiangiu3, îi zise:
— Domnule, te rog să-mi spui cît costă să-mi vopseşti brîul ăsta?
— Cum să ţi-l vopsesc, nene? întrebă boiangiul.
— Iaca, roşu să nu mi-l faci, că nu-mi place.
— Bine, să ţi-l fac negru.
— Nu-mi place.
— Albastru, galben, negru, stacojiu etc.
— Ştii ce? Să nu mi-l faci nici roşu, nici albastru, nici galben etc., însă să mi-l vopseşti într-un fel aşa cum să-mi placă.
— Prea bine, zise boiangiul, care văzu cu cine are a face. Ţi-l fac, dar costă atît.
— Ba atît.
— Ba atît.
— Ei, aidi să fie de bine!
În sfîrşit se învoiră şi din preţ. Apoi calendroiul4 de snovos zise:
— Cînd crezi să fie gata, ca să viu să-l iau?
După ce se gîndi puţin, se scărpină în cap, boiangiul răspunse:
— Azi avem luni; apoi să nu vii nici marţi, nici miercuri, nici joi, nici vineri, nici sîmbătă, nici duminică, nici luni, încolo poţi veni cînd vei voi.
Într-una din zilele săptămînei următoare, muşteriul cu brîul vine la boiangiu şi voieşte a şti dacă brîul este gata.
— Ei, iată am venit precum mi-ai zis; gata este brîul?
— Mă iartă, răspunse boiangiul, eu nu ţi-am zis să vii azi, marţi. Fă bine mă rog şi-ţi adu aminte cum ţi-am zis.
După trecere de altă săptămînă, acelaşi răspuns. După încă o săptămînă, văzînd că i se dă tot răspunsul din săptămîna trecută, întrebă din nou:
— Dar bine, domnule, cînd să viu?
— Oricînd vei pofti, răspunse boiangiul, numai în zilele în care ţi-am zis la început să nu vii, fiindcă nu este gata.
Acum văzu calendroiul că voind a păcăli s-a păcălit însuşi. Şi ca să poată să-şi scoaţă brîul, alergă la alte mijloace. Trase pe boiangiu la judecată.
— De ce nu dai brîul omului? întrebă judecătorul pe boiangiu.
— Domnule judecător, răspunse boiangiul, omul acesta mi-a adus în adevăr un brîu ca să i-l vopsesc, şi mi-a zis să nu i-l fac nici roşu, nici galben, nici verde, nici albastru, nici negru, nici fistichiu etc. şi ne-am învoit din preţ.
— Aşa este, domnule judecător, începu a zice snovosul. După ce ne-am învoit omeneşte, l-am întrebat în ce zi să viu să-l iau şi mi-a răspuns ca să nu viu nici marţi, nici miercuri, nici joi, nici vineri, nici sîmbătă, nici duminică, nici luni. Era într-o luni cînd i-am dus brîul să mi-l vopsească. Peste o săptămînă cînd m-am dus să-l iau, mi-a zis că nu e gata. Peste altă săptămînă mi-a zis ca şi la început. Şi de atunci de cîte ori m-am mai dus să-mi iau brîul, mi-a răspuns că eu mă duc tot în zile în care dînsul mi-a spus că nu e gata.
Judecătorul, văzînd ce fel de oameni are a judeca, se trase la chibzuire. Apoi le zise:
— Slujitorul acesta, om al tribunalului, este însărcinat să vă împace. Duceţi-vă cu dînsul.
Slujitorul îi duse pe Dealul Mitropoliei; acolo, prin ajutorul altor slujitori, îi legară fedeleş pe amîndoi la un loc, unul în faţa altuia, le dete drumul de vale. Pe cînd veneau d-a berbeleaca, slujitorul întrebă pe omul cu brîul:
— Cum să-ţi vopsească brîul?
— Să-l vopsească cum dracu l-o vopsi, răspunse el.
— Cînd să vie omul să-şi ia brîul? întrebă pe boiangiu
— Să vie cînd naiba o veni, că este gata.
- snovos — bun de glume. ↩︎
- și-a găsit Bacăul — a o păți rău de tot – expresie generată de cuvântul bakó, care înseamnă călău în limba maghiară, expresia este echivalentă cu a dat de dracul ↩︎
- boiangiu — vopsitor de textile. ↩︎
- calindroi — termen glumeț și ironic dat unui tânăr care face pozne, ștrengării. ↩︎