• 6 minute
  • 922 cuvinte
  • 24 vizualizări

A fost odată un flăcău, singur la părinţi. Tot satul îl iubea pentru vrednicia şi isteţimea lui. Când îşi punea în gând să facă vreo treabă se făcea luntre şi punte şi trebuia să izbutească.

Viindu-i şi lui vremea să se însoare, mumă-sa îl duse la o fată pe care i-o colăcise o peţitoare. Cum o văzu îi plăcu, şi hotărâră şi nunta.

Toţi oamenii şi femeile care cunoşteau vrednicia flăcăului, se grăbiră a veni să spuie, mume-sei şi lui, că fata pe care voieşte a o lua de soţie, este o leneşă de tânjeşte pământul sub ea. Flăcăul, în loc să se tragă înapoi, el se înfipse şi mai mult, şi nunta să făcu.

De a doua zi chiar de nuntă, flăcăul aduse cele trebuincioase casei, şi plecă la lucru. Mumă-sa, ca totdeauna scutură, deretică, mătură, găti, şi la prânz aşteptă cu masa pusă.

— Cine a lucrat azi mamă? zise el cum veni.

— Noi amândoi, mamă, răspunse ea.

— Amândoi să mâncăm, zise el, şi aşa şi făcură, fără să se mai uite împrejur, ca cum n-ar mai fi fost nimenea în casă.

Femeia lui, care rămase toată ziua ghemuită în colţul patului, văzu şi tăcu. Seara făcu asemenea. Femeia se culcă cu maţele chiorăind, nădăjduind că a doua zi va fi mai fericită, şi că-şi va scoate din capete.

A doua zi se petrecu ca şi ziua trecută.

A treia zi însă, până să vie junele din piaţă, femeia începu a strânge aşternutul, după cum făcuse soacră-sa ieri, şi o întrebă:

— Aceasta ce făcui eu, maică, lucru este?

— Lucru, maică, lucru, răspunse bătrâna.

— Vezi maică, asta nu m-au învăţat acasă.

După ce plecă la lucru junele, mumă-sa se apucă să facă treaba, ca în toate zilele. Din partea sa, juna soţie se dete jos din pat, încinse şi ea un şorţ, şi începu pe lângă bătrână a tăia ceapă, a spăla carnea, apoi a mătura; şi de câte ori făcea câte ceva, tot întreba:

— Dar asta treabă este, maică dragă?

— Treabă, măiculiţă, treabă, îi răspundea bătrâna.

— Vezi, maică, mama pe mine nu mă lăsa să fac nimic din toate astea, fiindcă, zicea ea, că mă ostenesc, că mi se strică mâinile, dar nu văz să fie aşa greu.

— Nu e greu de făcut, maică, numai uite, să ţii regula cea mai aspră în tot ce vei face. Spre exemplu: ai luat tigaia, tingirea şi ai gătit, îndată să le speli, împreună cu vasele ce vor rămânea de la masă murdare, şi să le pui la locul lor, aşijderea să pui să facă şi slujnica când vei avea; rufele, să le ţii la bună rânduială: să le dai spre purtare pe rând. Aşa cu ciorapii, şi cu toate albiturile. Curăţenia şi o regulă bună te va face să aibi totdeauna puţin de lucru. Fiecare lucru să-şi aibă locul său; de cum ai umblat cu el şi ai isprăvit treaba, pune-l la loc, spălat şi curat. Hainele, de cum ai venit de undeva, scutură-le şi le pune la locul lor. Niciodată să nu zici: lasă că treaba asta o fac mâine. Astfel făcând, vei avea toate lucrurile curate, şi când vei avea trebuinţă de ceva, n-o să-l mai cauţi, ci a să te duci d-a dreptul să-l iei de la locul lui, şi a să vezi că are să-ţi rămâie timp să şi lucrezi, să te şi plimbi, şi cu toate astea toate trebile d-tale au să fie regulate.

La prânz, când a venit tânărul, mumă-sa i-a apucat înainte şi i-a zis:

— Fiul meu, azi toţi am lucrat.

— Toţi să mâncăm, mamă, zise el vesel.

Femeia, care văzuse că cine nu lucrează în casă la ei, nu mănâncă, puse bună-voinţă, ascultă pe soacră-sa şi în puţin avu o mare bucurie când vecinele se mirară de fericita ei schimbare, şi de aplecarea ce avea pentru orice se numea regulă. Ea din parte-i mulţumea soacrei sale care a scăpat-o de atâta ruşine ce suferea.

Când se da în vorbă cu soacră-sa despre ale casei, îi mai spunea că: mumă-sa, când se ducea undeva, încuia uşa, şi o lăsa să şază pe la vecini până venea ea, numai să nu facă nimic, să nu deretice ca să nu se bolnăvească, fiindcă ea a fost crescută numai în bumbac, şi spuse fără sfială că iubea mai mult pe soacră-sa decât pe mă-sa care o făcuse să poartă ponosul satului.

Îşi iubi bărbatul, din toată inima care îi răsplăti cu aceeaşi iubire; ea ajunse să fie arătată cu degetul în sat; şi toţi lăudau pe bărbat, pentru că ştiuse să întoarcă lucrurile înspre bine, şi îl fericea că dăduse peste pământ bun.