A fost odată ca niciodată, etc.

A fost o dată un împărat; el avea o împărăteasă tânăra, şi frumoasă, frumoasă, ca un boboc de trandafir. Într-una din zile îi soseşte un sol pentru trebile împărăţiei, chiar fiul unui alt împărat arap. Acesta, văzând pe împărăteasa cea frumoasă se aprinse de dragoste pentru dânsa. El îi puse gând rău. Ca să poată izbuti în dorinţele sale, el se întoarse după câtva timp şi se bagă fecior. Şi azi una, mâine alta, făcu ce făcu şi cât p-aci să dea pe împărăteasa în cap, cu toate că ea se ţinea cât putea.

Într-acestea, o babă cerşetoare începuse a cam mirosi ceva şi îşi puse în gând cum să facă să scape pe împărăteasa a nu da de ruşine.

Într-o zi se puse la poarta împărătesei şi sta acolo. Din când în când se tot ducea de se uita la paserile din curte şi iarăşi se întorcea la poartă.

Văzând-o împărăteasa şi crezând că cere de milă, îi trimise câţiva bani cu o servitoare; ea nu voi să primească, ci zise să spuie împărătesei că ea a venit pentru altceva, iară nu să ceară de pomană. Dacă împărăteasa va voi, zise ea, voi fi gata a mă închina cu slujba.

Îndată se întoarse servitoarea şi aduse răspuns că împărăteasa o pofteşte sus. Cum intră se închină şi zise:

— Să trăiască mulţi ani, prea frumoasă împărăteasă, am auzit că paserile din bătătura curţii Măriei Tale nu vorbesc, şi m-am minunat; am venit însumi să mă încredinţez despre aceasta, şi am văzut să aşa este. Dacă vei pofti eu mă însărcinez să fac a vorbi toate păserile câte le ai. Ale mele toate vorbesc.

Auzind împărăteasa că paserile ei nu vorbesc, dară ale acelei femei sărace vorbesc, n-a voit să se lase mai jos, şi îi zice:

— Babo, dacă tu zici că păserile tele vorbesc, ceea ce n-am mai auzit, şi dacă te legi a învăţa şi p-ale mele să vorbească, ce ceri de la mine pentru această faptă minunată?

— Eu nu cer nimic, răspunse baba, ce te vei îndura Măria Ta, aceea să-mi dai, şi după ce te vei încredinţa de adevăr.

— Bine, zise Împărăteasa. Dacă vei face precum zici, te voi răsplăti împărăteşte; iară de nu, teme-te de urgia împărătească.

Se învoiră şi baba plecă. A doua zi toate paserile din curtea împărătească erau în curtea babei.

Nu după multă vreme, Împărăteasa, plină de răbdare, voi să afle ce s-a făcut cu paserile, şi trimise de chemă pe babă.

— Ei, babo, ce fac paserile? Au început să vorbească?

— Să trăieşti, prea frumoasă Împărăteasă. Ele abia au început să gongurească. Nădăjduiesc ca peste puţine zile să şi vorbească.

Împărăteasa crezu şi o lăsă să se ducă, după ce îi mai zise să îngrijească bine de ele, şi să le facă a vorbi desluşit.

După ce plecă baba, împărăteasa tot plănuia cum să facă împăratului plăcere, când va vedea păsările vorbind.

Nu trecură multe zile şi baba se înfăţisă cu faţa speriată.

— Ce este, babo, ce ai de eşti plină de spaimă? Au ai păţit ceva?

— Nu, prea frumoasă Împărăteasă, n-am păţit nimic; dară ceea ce am auzit de la păsări mi-a băgat groaza până la măduva oaselor.

— Ce este? Ce ai auzit? Spune mai curând! Nu cumva paserile au început să vorbească?

— Da, au început, şi vorbele lor mi-e teamă să nu facă a cădea mai multe capete. Păreţii p-aici n-au urechi?

— Spune, spune, mai curând, că nu ne aude nimeni.

— Prea frumoasă împărăteasă, răspunse baba, raţele aleargă de colo până dincolo, şi nu încetează d-a face zgomot zicând:

Împărăteasa, mac, mac, mac,
Mult iubeşte pe-un arap.

— Mint, afurisitele, se grăbi a răspunde împărăteasa, dacă el mă iubeşte, ce stric eu?

— Curcanii, mărită împărăteasă, mai zise baba, se umflă în pene şi răţoindu-se, strigă:

Chiau! Chiau! Chiau!
Ştiu şi eu.
Ştiu şi eu.

— Şi ei mint, ticăloşii. Dacă este aşa să zică împăratului să-l gonească ca să nu port ponosul.

— Gâştele, începu iară a spune baba, ele sunt mai cu minte. Să vezi d-ta cum umblă printre raţe şi curcani cu aripile şi gâtul întins spre a-i face să tacă şi le zice:

S! S! S! tăcere, tăcere.
Cine spune multe, piere.

— Aşa este, babo. Poruncă împărăteasă: ai să tai toate raţele şi curcanii, să nu le mai aduci aci.

Dete babii o pungă cu galbeni pentru această slujbă.

A doua zi chiar împărăteasa rugă pe împăratul să gonească pe arap din slujbă, fiindcă nu-l poate suferi. Nu slujeşte bine zise ea şi apoi îi era scârbă să mai ia ceva din mâna lui.

Împăratul ascultă rugăciunea împărătesei, pe care o scapă de ispită. Iar împărăteasa porunci ca puful de la gâşte să nu se mai lapede ci să fie întrebuinţat la aşternutul ei.

Încălicai, etc.