A fost odată un om vârstnic, care era însurat d-al doilea, şi ăst om avea două fete: una de la nevasta d-intâi, iar alta de la a doua.

Nevastă-sa d-al doilea era o urâtă, să ferească Dumnezeu — vezi cum orbeşte el rumânu la bătrâneţe — şi rea!… şi mai şi ca Muma-Pădurii. Necazu ei pe fata moşului de la nevasta dintâi. Ce se nemerea rău, ce se strica prin casă, Ileana a stricat; dar de se nemerea ceva bun, apoi sărea cu gura că fata ei făcuse. Pe biata fată a bărbatului o purta trenţăroasă de-ţi era mai mare mila s-o vezi, iar p-a ei o împopoţona ca p-o coţofană, dar degeaba, că tot slută era, să-i fi pus şi aurării. Ileana curăţa prin casă, mai lipea, mai spoia, iar fata ei petrecea pe la horă şi prin câte locuri toate.

Într-o zi, plecă cu fii-sa la horă şi lăsă acasă pe Ileana, zicându-i să ia lână să toarcă şi s-o depene pe ghem. Fata se supuse, dar cum se făcu ghemul niţel mai mare, îi alunecă printre degete şi căzu jos. Cum căzu, atât i-a fost, că începu a se rostogoli, şi tot rostogolindu-se ieşi afară din casă; fata după el, că-i era să nu vie mă-sa a vitrigă, şi să nu vază ghemu; şi tot ţinându-se după el, ha-ha să puie mâna, se depărta de casă făr-a prinde de veste şi se pomeni în faţa unei case în care intră şi ghemul. Cum văzu că a intrat ghemul acolo, intră şi ea, cu gând să roage pe stăpâna casii să i-l dea.

Pasămite alea erau casele Sfintei Sâmbete. Sfânta cum o văzu, o întrebă ce caută, iar fata i-a răspuns că un ghem caută.

— Ei, las’ că l-ăi găsi, zise Sfânta; acum spune-mi de unde eşti şi cum şi ce fel?

Fata îi spuse plângând cum îi stă norocul împotrivă, cum o bătea mă-sa a vitrigă şi cum trăia de rău. Sfânta dacă auzi aşa o mângâie şi-i zise să rămâie acolo, şi fata a prins bucuros. Atunci a învăţat-o Sfânta ce are de făcut, şi, fiindcă a doua zi era ziua ei, adică sâmbătă, dânsa se va duce la biserică, iar fata avea să rămâie acasă fiindcă trebuiau să vie fel de fel de lighioane, şi să nu se sperie, că nu-i vor face nimic, numai să le ia pe câte una-una şi să le scalde frumos fără să se scârbească.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, plecă Sfânta, şi fata rămase singură acasă, puse o căldare mare cu apă la foc, şi iaca şi lighioanele începură a veni.

Fata se cam sperie când le văzu, că de! femeie era, şi lighioanele urlau şi căscau nişte guri de te lua groaza, dar se ţinu şi le luă una câte una şi le scăldă frumos, în apă încropită, şi când veni Sfânta de la biserica, îi ieşiră toate lighioanele înainte şi-i mulţumiră că a băgat aşa slujnică bună.

Într-o zi, o puse Sfânta să-i caute în cap, şi, pe când îi căuta, pică din ochii fetii o lacrimă caldă.

— Da’ ce ai, fata mea? o întrebă Sfânta.

— Mi s-a făcut dor d-acasă, răspunse fata oftând.

— Atunci să te duci, dar întâi să te cobori în pivniţă şi să-ţi alegi d-acolo o ladă care ţi s-o părea ţie mai urâtă, şi lada aia să n-o deschizi până nu te-i mărita.

Fata făcu aşa, sărută mâna Sfintei plângând şi plecă.

Când ajunse acasă, mai trecu ce mai trecu şi o ceru un flăcău de nevastă. Se învoiră, şi după nuntă deschise lada de la Sfânta Sâmbătă. Când s-o deschiză, ce să vezi! unde iese colo o trăsură cu nişte telegari de mâncau jăratic, iar pe fundul lăzii bogăţie mare!

Fata babii cum văzu aşa, fuga să depene şi ea lână pe ghem şi de s-o duce ghemul, să-i dea şi ei Sfânta aşa bogăţii.

Cum se gândi aşa făcu, şi, drept, ghemul scăpă jos şi cum scăpă p-aici îi fu drumul, şi iute!… de-abia se ţinea fata după el alergând cât o ţineau picioarele.

Ajunse şi ea la Sfânta, şi tot aşa se băgă slujnică, iar când a fost într-o sâmbătă să scalde lighioanele, ea nu le-a luat frumos ca Ileana să le frece de jeg, să le pieptene binişor, ci le-a pus pe toate în ălbii şi a turnat apă fiartă pe ele, de au făcut lighioanele o gură nevoie mare, când s-a întors Sfânta de la biserică.

Sfânta dacă văzu aşa, o goni şi-i zise să-şi aleagă o ladă mare şi împodobită frumos cu flori şi poleieli.

Când să plece, Sfânta îi spuse să se ducă acasă şi să se închiză cu mă-sa într-o odaie, iar după ce s-or închide să deschiză lada.

Se duse fata acasă, chemă pe mă-sa, se închiseră amândouă într-o odaie şi deschiseră lada. Dar vai de ele! ce-au văzut, când au deschis-o? Se pomeniră că începe a ieşi tot felul de lighioni urâte şi spurcate, şi cât clipeşti n-avură ce alege din mamă şi din fată.

Iar Ileana trăi cu bărbatu-său în belşug, că rumânu când e blând la inimă, şi sfinţii îi ajută.

Povestit de Ion Georgescu din comuna Boţeşti, judeţul Dâmboviţa.