Sfântul Petru avea cândva de drăguţă o pescăriţă, căreia îi făcea tot soiul de hatâruri. Între altele, ea avu odată mare noroc la pescuit şi într-o noapte adună o imensă grămadă de peşte, pe care o duse apoi la piaţă. Deoarece însă îi era mai uşor să prindă peştele decât să scape de el, trebui să stea şi s-aştepte de dimineaţă până seara, fără ca provizia ei să se fi micşorat cât de cât. Abătută, se întoarse seara acasă şi se plânse de ghinion prietenului ei; acesta prescrise de îndată poporului un post aspru care trebui ţinut până ce frumoasa supărată îşi vându toată marfa şi fu din nou mulţumită.

Cum imediat după asta veni ziua de nume a bunului Apostol, el o declară mare sărbătoare, la care poporul credincios avu voie să se desfete din plin cu bucate din carne şi să se despăgubească astfel de lipsurile îndurate. Aşa se ţine până în ziua de azi.