Cred că era de Paşte, când un părinte chemă odată la masă pe învăţătorul feciorului său, spre a-i face cinste şi a-l dispune în favoarea sa şi a ştiinţei copilului său. Domnul învăţător, la rândul său, nu dispreţuia mâncarea şi mergea bucuros acolo unde erau bucate bune. De aceea îi plăcea deosebit de mult la masă.

Când se termină supa, băiatul, care stătea lângă domnul învăţător şi devenise mai apropiat de el, se întoarse către acesta şi-i zise:

— Ah, domnule învăţător, dacă aţi şti ce-avem în cuptor!

Învăţătorului îi plăcură deosebit de mult aceste vorbe şi, fiindcă astfel se deschidea perspectiva unor bucate mai speciale, bunăoară o patiserie fină, rămase binedispus dar, spre a-şi păstra pofta de mâncare, cinsti prea puţin felurile de mâncare ce urmară. Aproape de sfârşitul mesei, băiatul mai zise o dată:

— Da, da, domnule învăţător, dacă aţi şti ce-avem în cuptor!

Asta fu de-ajuns. Bunul învăţător nu se mai atinse de nimic, bucurându-se că foamea îi era aproape neatinsă şi putea să şi-o manifeste faţă de felul de bucate mult aşteptat, special şi gustos.

Acum apăru friptura, care de obicei încheie masa şi care, potrivit obiceiului de la noi, rămâne pe masă atâta timp cât sunt oaspeţi în casă. Câtă vreme friptura fu pe masă, învăţătorul se luptă bărbăteşte şi nu se lăsă ademenit să ia din ea, ceea ce altminteri n-ar fi făcut. Capul familiei se miră de lipsa de poftă de mâncare pe care tocmai astăzi o adusese cu sine oaspetele său şi care nu voia să se îmbunătăţească prin nici un fel de îndemn. Atunci băiatul spuse pentru a treia oară:

— Ah, domnule învăţător, dacă aţi şti ce-avem în cuptor!

Cum masa părea să se sfârşească şi toţi se sculaseră deja, învăţă- torul îşi pierdu răbdarea şi-l întrebă pe băiat:

— Ei, bine, spune odată, ce aveţi în cuptor?

— Nouă pui a aruncat pisica noastră înăuntru, răspunse băiatul şi, cu chiote de bucurie, vru să înceapă a-i descrie pe toţi mai îndeaproape.

Atunci învăţătorul oftă şi zise:

— Nouă pui de pisică! Şi el rămăsese flămând, aproape tot atât de flămând ca atunci când se aşezase la masă. Tatăl, care auzise această discuţie, îi spuse zâmbind învăţătorului consternat:

— Ei, domnule învăţător, nu luaţi în nume de rău pălăvrăgeala băiatului! Ştiţi şi dumneavoastră cum sunt copiii!

Învăţătorul se înclină cu o figură dulce-amară şi zise:

— Nu, nicidecum; de altfel e un noroc să ai atât de mulţi pui de pisică în cuptor!