Când prima pisică ajunse la ţigani — în ce fel n-a înţeles nimeni până azi, căci n-avea ce să caute şi să găsească acolo, n-avea ce să roadă şi ce să muşte — pe scurt, când prima pisică ajunse la ţigani, aceştia se speriară rău şi nu ştiură ce să facă cu ea. Căscau gura la ea, iar când pisică fugi de-acolo şi unul sau altul încercă zadarnic s-o prindă, o proclamară vrăjitoare. Cum făptura neliniştitoare nu voia să mai iasă din bârlog şi nu se lăsa nici prinsă, ţiganii nu găsiră altceva de făcut decât să dea foc la cocioabă şi să se adune acolo, cu chiote mari de bucurie, ca să vadă cum arde jalnic pisica vrăjitoare.