O pereche de oameni săraci, prisosindu-le odată timpul, stăteau de vorbă despre mâncare. Mai cu seamă zicea, între altele şi femeia, ce bine ar fi dacă ar putea să mănânce şi ei nişte brânză bună de oaie.

— Asta n-ar fi cu neputinţă, zise bărbatul, asta nu costă aşa de mult.

Să meargă femeia să împrumute de undeva nişte bani, atâţia câţi ar putea să câştige apoi cu torsul.

— Da, zise ea, ar fi bine, dar acum e iarnă, zilele sunt scurte şi ar trebui să torc opt zile ca să câştig atâta.

— Asta nu e aşa de mult, răspunse bărbatul iarăşi; pe deasupra, ai sta şi la umbră!

— Ei, zise femeia, mai înţelept ar fi să aştept până la vară, când tu te-ai duce să munceşti cu coasa şi ai câştiga cei câţiva bănuţi într-o zi.

— Ce tot vorbeşti, femeie! zise bărbatul supărat. A cosi e cea mai grea muncă din câte există. N-ar fi înţelept.

Atunci femeia râse şi-l luă peste picior:

— Da, pentru bărbaţii leneşi, desigur! Dar dacă cineva vrea, atunci să lucreze o zi cu coasa nu îi vine mai greu decât unui câine să dea din coadă.

Aceste vorbe îl necăjiră tare pe bărbat, dar nu arătă, ci spuse doar că la vară, muncind cu coasa, va răscumpăra datoria. Atunci femeia fu mulţumită, se duse şi împrumută de la un vecin bogat atâţia bani câţi trebuiau ca să cumpere pentru ea şi pentru bărbatul ei o oca de brânză de oaie.

Vara, când veni vremea de cosit, bărbatul se duse să răscumpere datoria pe care o făcuseră el şi nevastă-sa peste iarnă. Dar dacă atunci mâncaseră împreună brânza, acum se cădea ca şi femeia să participe la muncă, pricină pentru care o chemă să vină şi să meargă în urma lui, să-i ţină strachina şi cutea, căci îl stingherea să le poarte la brâu, cum se obişnuieşte.

Aşa porniră la lucru. Femeia însă, căreia în curând începu să i se urască, vru să se aşeze, dar când bărbatul o văzu, îi ceru de îndată cutea, iar ea trebui să i-o ducă. De câte ori vroia să se aşeze, bărbatul cerea cutea, aşa că până la urmă femeia se plânse amarnic şi se văită cât de greu îi e să stea tot timpul în picioare.

— Aha, îi strigă bărbatul, iarna gândeai că a cosi e la fel de uşor precum îi e câinelui să dea din coadă, iar acum te vaiţi că stai în picioare, fără să munceşti, şi spui că nu mai poţi! Ce să mai zic eu, care stau toată ziua în picioare, iar pe deasupra nici n-am voie să-mi cruţ braţele ce ţin coasa!