Odinioară iepurele şi leul trăiau laolaltă. Cu toate că erau vecini, leul era foarte îngîmfat şi tot timpul se lăuda că el este puternic, dispreţuia pe iepure, îl ocăra adesea şi îl speria. Iepurele nu-l putea înghiţi şi se gîndi să se răcorească, zicîndu-i:

— Am întîlnit undeva un animal la fel ca tine, care mi-a spus: „Dacă este vreun animal mai curajos ca mine, cheamă-l să vină să ne luăm la întrecere şi dacă nu îndrăzneşte, atunci să mi se supună şi să mă slujească.“

Aceste vorbe ar supăra pe oricine. Atunci leul l-a întrebat pe iepure:

— Nu i-ai vorbit despre mine?

Iepurele i-a răspuns:

— Dacă nu-i pomeneam despre tine era mai bine. Mi-a vorbit de sus, a spus multe vorbe urîte şi printre altele că nu te-ar lua nici ca slujitor.

Leul s-a înfuriat şi-a întrebat în grabă:

— Unde-l găsesc?

Iepurele l-a dus pe leu dincolo de munte; apoi i-a arătat o fîntînă adîncă.

— Acolo este.

Leul a mers la fîntînă, s-a uitat mînios înăuntru şi deodată a văzut că duşmanul seamănă leit cu el, arc ochii holbaţi de furie. Leul a urlat o dată şi duşmanul a urlat de asemenea. Leului, de mînie, i s-a ridicat părul măciucă, şi duşmanului la fel. Leul rînjea colţii ameninţînd pe duşman, iar celălalt îl maimuţărea.

Nemaiputîndu-şi stăpîni, mînia, leul săltă odată şi a sărit cu toată puterea în fîntînă.

Şi astfel îngîmfatul a căzut în adînc şi acolo a rămas.