Doi tigri uriaşi se luptau într-o zi pe culmea unui munte, umplînd împrejurimile cu răcnetele lor fioroase.

Un luptător voinic şi neînfricat, aflat prin apropiere, scoase sabia din teacă şi se repezi cu gînd să ajungă la ei şi să-i răpună pe amîndoi.

Un înţelept ieşit din întîmplare în calea voinicului îl întrebă pe acesta încotro se grăbeşte, cu cine vrea, să se lupte.

— Nu vezi? răspunse voinicul. Vreau să folosesc prilejul să omor doi tigri dintr-o singură lovitură. Nu pot lăsa să-mi scape ocazia de a-mi face cunoscută în toată lumea vitejia fără seamăn.

— Bine, bine, răspunse înţeleptul, zîmbind cu înţelegere. Numai nu ştiu dacă ai băgat de seamă că tu eşti unul singur, iar pe munte sînt doi tigri. Sau poate ai de gînd să le serveşti drept o masă! Nici pe o măsea nu le-ai ajunge. Şi, ia spune, cum le vei nimeri capetele în învălmăşeala luptei? Dacă ai avea şi mintea ageră pe cît ţi-e braţul de tare, nu te-ai grăbi aşa. Ai aştepta pînă ce tigrul mai slab va fi sfîşiat de cel mai puternic, care va rămîne şi el rănit rău. Atunci vei răpune cu puţină trudă fiara rămasă, fără să-ţi pui viaţa în joc. Cît despre mîndrie, va fi la fel de mare, căci vei avea doi tigri morţi, iar tu vei fi cu totul nevătămat.

Voinicul nostru îl invită pe omul cel înţelept la el acasă, îi mulţumi şi-i dărui însutit.