Toate acestea s-au întîmplat demult, demult şi nici chiar străbunii noştri n-ar mai şti de ele. Atunci pretutindeni erau numai munţi şi dealuri după dealuri. Oamenii locuiau în peşteri şi aveau ca prieteni păsările şi animalele.

Într-o bună zi, oamenii, păsările şi animalele au pornit împreună după hrană și au mers, au tot mers, pînă cînd au dat de o cîmpie.

Deodată vremea s-a schimbat, s-a pornit furtuna și a început să cadă o grindină cît pumnul. Negăsind nici un adăpost, toţi s-au ales cu capul spart şi cu oasele rupte. Oamenii erau răniți, păsările cu penele jumulite, iar animalele cu blănurile crîmpoţite. Dintre toţi cei care au stat în cîmpie în timpul furtunii, numai un flăcău, un dragon şi un tigru au scăpat teferi, pentru că s-au vîrît într-o peşteră. Peştera s-a umplut repede cu apă şi n-au mai găsit nici un loc ca să se ferească. Flăcăul, dragonul şi tigrul s-au sfătuit ce s-au sfătuit şi s-au hotărît să-şi dureze singuri un adăpost — o casă — unde să se ascundă cînd vremuiește. Tigrul a adus fîn, dragonul a adus bușteni, flăcăul a făcut un cuţit din piatră, o frînghie din cînepă, toţi într-un gînd şi-o inimă au clădit o colibă trainică, bucurîndu-se că vor locui în ea. N-a trecut mult și dragonul s-a gîndit că ar fi bine să rămînă numai el în colibă. Tigrul avea aceleaşi gînduri, dar nici unul nu știa cum să-i dea afară pe ceilalți doi, de aceea adesea se certau pentru fleacuri şi fiecare se simțea prost.

Într-o zi au luat o hotărâre — cel care va fi în stare să-i scoată pe ceilalţi doi afară din casă, fără să facă uz de forţă, va rămîne în casă. Tigrul a fugit primul afară, zicînd:

— Am să urlu, am să dau din coadă, am să stîrnesc vîntul și o să vedeţi dacă n-o să vă speriaţi!

Cum a terminat de vorbit, a strigat din toate puterile, iar ecoul a răsunat atît de tare în munţi și-n văi, încît te asurzea. În clipa în care a dat din coadă, pietrele şi nisipurile s-au clintit, iar vîrfurile munţilor se clătinau atît de tare, de credeai că se, vor prăbuși. Omul și dragonul, de spaimă, s-au ghemuit într-un colţ al casei, nu îndrăzneau să facă nici o mișcare, darmite să mai iasă afară. Tigrul, văzînd că nu-i poate scoate din cuib, s-a întors în casă. Al doilea care a arătat ce poate a fost dragonul. A fugit afară şi a strigat cît a putut de tare:

— Voi aduce fulgerul, ploaia cu găleata şi tunetele, şi am să văd dacă vă speriaţi sau nu!

Acestea fiind zise, a chemat norii plumburii şi într-o clipă s-a revărsat o ploaie cu găleata, cu fulgere şi trăsnete peste munţi şi văi, care lua totul în cale.

Omul și tigrul s-au ascuns în casă, răsuflarea li s-a tăiat de spaimă şi nici unul nu îndrăznea să iasă afară.

Dragonul, văzînd că nu-i poate clinti, s-a întors în casă. Tigrul şi dragonul nu mai pridideau lăudîndu-şi puterile şi priceperea. Ultimul la rînd a fost flăcăul. A fugit în spatele casei şi a vorbit molcom:

— N-am să strig, n-am să dau din coadă, n-am să stîrnesc vîntul şi furtuna, nu voi aduce fulgerul şi trăsnetul, mă voi folosi doar de puţin jar.

După ce vorbi astfel a şi luat puţin jar şi a aprins coliba. Dragonul şi tigrul au ieşit în mare grabă afară din casă. Tigrul a fugit în codri iar dragonul s-a ascuns în fundul mării. Flăcăul îndată a stins focul şi a reclădit coliba.

De atunci oamenii locuiesc în case.