La o zi de mers în sus de Orşova, la poarta unde apele puternice ale fluviului Dunării, după ce străbat câmpiile maghiare, intră din nou în munte, se întind pe un mal stâncos străvechile cetăţi de la Golumbaci, azi în ruină. În jurul zidurilor lor se ridică recife muntoase uriaşe, despicate de peşteri adânci.

Într-una din aceste peşteri, Sfântul Gheorghe a aruncat capul balaurului pe care l-a răpus spre lauda Domnului, spre norocul oamenilor şi spre ciuda diavolului. Din limba putrezită în gâtlejul descompus al monstrului se formează şi azi roiuri pustiitoare de muşte¹, a căror înţepătură e atât de otrăvitoare, încât toate vitele de pe islazuri care nu pot scăpa de ele sunt condamnate la moarte. Atât de otrăvitor era veninul balaurului.

Când un rege, care stăpânea cu multă vreme în urmă peste aceste ţinuturi, a vrut odată să pună capăt urgiei îngrozitoare şi a zidit intrarea în peşteră, în primăvară, când animalele ies din ouăle lor, s-a făcut o asemenea presiune asupra zidului, încât acesta s-a prăbuşit neputincios. Ca o furtună s-au năpustit dinăuntrul peşterii norii de roiuri otrăvite, tot atât de înfricoşătoare ca pe vremuri.

1. Muştele columbace sunt insecte dăunătoare care fac parte din familia Simuliidae şi care, în România, îşi aveau habitatul numai în partea de sud-vest, în Banat şi Oltenia. În funcţie de zonă, insectele erau cunoscute sub mai multe denumiri, precum: muşte rele, muşte veninoase, muşte otrăvitoare ş.a.m.d. ↩︎