Când Dumnezeu a făcut lumea asta, o trimise pe albină la diavol să-l întrebe cum e mai bine, să facă mai mulţi sori sau unul singur? Albina se duse, puse diavolului întrebarea şi se aşeză şiret pe capul lui. Necuratul cumpăni cum să răspundă înţelept la întrebare şi zise pentru sine: „Dacă ar fi mai mulţi sori, n-ar fi bine, căci văpaia lor ar întrece flăcările iadului şi atunci oamenilor nu le-ar mai fi frică de el”. Apoi continuă: „ N-ar fi bine să fie mai mulţi sori, căci ar putea să lumineze noaptea ca ziua şi astfel s-ar sfârşi cu lucrările întunericului”. După care diavolul spuse tare:

— E bine să fie un singur soare.

Pregătindu-se să-şi ia zborul ca să ducă Domnului spusa diavolului, albina începu să zumzăie şi stăpânul nopţii îşi dădu seama că şezuse pe capul său şi ascultase consfătuirea sa cu sine însuşi. Supărat, se ridică şi-o lovi peste trup cu un bici. De la lovitura asta se făcu neagră de tot; de aici îi vine şi înfăţişarea crestată. Şi înainte de a fi fost astfel schingiuită de diavol, ea era albă, de aceea în limba valahilor i se spune albină, adică albă.

După o altă legendă, albina are înfăţişarea crestată şi culoarea neagră de la biciul ceresc de foc, fulgerul cu care a lovit-o Sfântul Petru, mânios pentru că, fiind un copil neascultător, se luase la harţă cu părinţii săi.