Un om milostiv hoinărea pe uliţa tîrgului. Tot mergînd el agale s-a întîlnit cu un negustor de peşte. Acesta ținea în cobiliță1 două coșuri. Fiecare coș era umplut jumătate cu apă, jumătate cu peşte. Peştii erau prinși din rîu, iar acum înotau înghesuiți în apă puţină. Milostivul, privind peştii, oftă, apoi spuse:
— Sărmanii, așa de vioi şi aşa de frumos înoată, dar de-ar ști ce-i așteaptă… O tigaie plină de untdelemn încins… Vai, ce soartă au sărmanii!
— Măi frate negustor, zise milostivul, hai vinde-mi-i mie mai ieftin, n-ai vrea? Îmi este tare milă de ei; aș vrea să le dau drumul înapoi în apă.
Vînzătorul, auzind ce spune și gîndindu-se puţin, a încuviințat să-i vîndă cu jumătate preţ cei mai mari pești din coşurile lui.
Acest om „milostiv“ ținînd peștele în mînă a plecat pe malul rîului, s-a învârtit mult timp, apoi s-a întors cu el acasă.
Seara, în timpul cinei, cuscrul lui a venit să-şi vadă fata și nu mică i-a fost mirarea cînd pe masă a văzut peşte prăjit. Atunci cuscrul a întrebat:
— Nu înțeleg, ştiam că tu cumperi peștii pentru a le da drumul în apă, nu pentru a-i mînca!
Milostivul nici măcar nu așteptă ca să termine cuscrul ce avea de spus şi-i răspunse:
— E adevărat, însă eu dau drumul doar peștilor vii, iar ce vezi tu în farfurie sînt pești morţi, cum să le mai dau drumul?
- cobiliță — piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ↩︎