Un om milostiv hoinărea pe uliţa tîrgului. Tot mergînd el agale s-a întîlnit cu un negustor de peşte. Acesta ţinea în cobiliţă1 două coşuri. Fiecare coş era umplut jumătate cu apă, jumătate cu peşte. Peştii erau prinşi din rîu, iar acum înotau înghesuiţi în apă puţină. Milostivul, privind peştii, oftă, apoi spuse:
— Sărmanii, aşa de vioi şi aşa de frumos înoată, dar de-ar şti ce-i aşteaptă… O tigaie plină de untdelemn încins… Vai, ce soartă au sărmanii!
— Măi frate negustor, zise milostivul, hai vinde-mi-i mie mai ieftin, n-ai vrea? Îmi este tare milă de ei; aş vrea să le dau drumul înapoi în apă.
Vînzătorul, auzind ce spune şi gîndindu-se puţin, a încuviinţat să-i vîndă cu jumătate preţ cei mai mari peşti din coşurile lui.
Acest om „milostiv“ ţinînd peştele în mînă a plecat pe malul rîului, s-a învârtit mult timp, apoi s-a întors cu el acasă.
Seara, în timpul cinei, cuscrul lui a venit să-şi vadă fata şi nu mică i-a fost mirarea cînd pe masă a văzut peşte prăjit. Atunci cuscrul a întrebat:
— Nu înţeleg, ştiam că tu cumperi peştii pentru a le da drumul în apă, nu pentru a-i mînca!
Milostivul nici măcar nu aşteptă ca să termine cuscrul ce avea de spus şi-i răspunse:
— E adevărat, însă eu dau drumul doar peştilor vii, iar ce vezi tu în farfurie sînt peşti morţi, cum să le mai dau drumul?
- cobiliță — piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ↩︎