Fiul unei familii înstărite, renumit în sat pentru lenea sa, în afară de cititul cărţilor, nu ştia să facă absolut nimic. Învăţa ca un papagal totul pe dinafară, dar nu înţelegea ce rost are fiecare frază şi întîmplare din carte.

Ajunse, în fine, la vîrsta cînd trebuia să-şi susţină examenele în oraş. Tatăl avea mare încredere în cunoştinţele fiului, crezînd că numai el merita primul loc. În ziua cînd s-au afişat rezultatele, spre uimirea tatălui, fiul său nu se afla pe lista celor trecuţi. Mîniat din cale-afară, bătrînul bogătaş s-a dus la primăria oraşului şi i-a chemat pe toţi dregătorii examinatori, certîndu-i.

— Cum s-a întîmplat că tocmai fiul meu să nu fie admis la examene?

Examinatorii aveau multe argumente, dar nu aveau cui să vorbească, aşa că au scos teza fiului şi au arătat-o bogătaşului.

— Noi n-am putut înţelege nimic din ce scrie în teză, au explicat ei.

Bogătaşul luă teza, dar nu văzu nimic, doar din loc în loc urme de hieroglife şi pete de tuş. S-a întors acasă şi, foarte dezamăgit, întreabă pe fiul său:

— Cum de ai putut serie în aşa hal, încît nu se poate desluşi mai nimic?

— Nu te supără, tată dragă, răspunse fiul, dar în sala de examen nimeni nu a vrut să vină să-mi amestece tuşul, şi atunci, neavînd încotro, am pus apa în tuşieră şi am început să scriu tot ce am ştiut.