Când Traian, puternicul împărat roman, voi să abată cursul Dunării prin munţii sălbatici ai aşa numitei Clisuri, ţinutul cuprins între Moldova şi cetăţile de la Golubaci, pe de-o parte, şi Orşova până jos la Porţile de Fier, la graniţa cu Valahia, pe de altă parte, sili pe toţi locuitorii din zonă să facă ani de zile de clacă.

Aşa ceva căzu şi pe capul unui bărbat tânăr care tocmai se însurase şi trebui astfel să-şi părăsească nevasta.

De şaisprezece ani era bietul de el la această lucrare uriaşă şi de când plecase de-acasă nu-şi mai văzuse nevasta care, după ce-o părăsise, îi născuse un băiat. Acum acest fecior crescuse şi, neştiind ce să facă cu el, mama neajutorată îl trimise la lucrările de la Dunăre să-şi caute tatăl, iar dacă nu avea să-l mai găsească în viaţă, cel puţin să-şi câştige pâinea acolo.

Feciorul se duse şi-şi căută, după nume, tatăl, îl găsi în cele din urmă, dar el nu-l recunoscu, fireşte, căci nu se văzuseră niciodată. Dar când băiatul se făcu cunoscut tatălui său, acesta fu cuprins de o asemenea posomoreală, încât luă o piatră mare şi-şi omorî pe loc băiatul ca să nu fie silit să îndure şi el, la tinereţea lui, ceea ce trebuise el să îndure vreme de şaisprezece ani, robind la cele mai grele şi mai anevoioase munci.