Un zgîrcit avea trei fete. Cînd acestea ajunseră la vîrsta măritișului, zgîrcitul căută cîte un soț pentru fiecare din ele, alegîndu-i tot dintre zgîrciţii satului.
În apropierea zilei sale de naştere, zgîrcitul îi adună pe gineri și le spuse cu voce prefăcută:
— Copiii mei, nu cheltuiţi bani mulţi pe darurile ce aveţi a mi le face peste cîteva zile. Mai degrabă aduceţi-mi fiecare cîte o damigeană cu vin, iar eu voi fi foarte mulțumit.
Neavînd cum să refuze, ginerii au încuviințat cu respect, apoi au plecat. Pe drum, ginerele cel mare gîndea însă cam așa: „Damigeana cea mare, pe care trebuie s-o dau socrului, costă o mulțime de bani, iar dacă o voi umple și cu vin, să vezi atunci cheltuială! Dar dacă și ceilalți doi gineri vor veni cu damigene cu vin, ca să scap de cheltuială, ce-ar fi s-o umplu cu apă?” Zis și făcut! N-avea de unde să afle însă că și confrații săi mai mici au gîndit la fel.
La sărbătoare, zgîrcitul s-a sculat dis-de-dimineață şi şi-a pregătit un butoi mare pentru vinul ce va fi adus de către cei trei gineri ai săi. Tot pregătindu-l și uitîndu-se la butoi gîndea: „Dacă aici nu pun nici măcar o picătură de vin, ginerii mei își vor închipui că sînt aşa de zgîrcit, încît de ziua mea beau băutură numai de la ei. Dar ca să iau vin trebuie să scot bani și să cumpăr, lucru ce nu-mi este deloc pe plac. Așa că mai bine pun în butoi o găleată cu apă rece de la fîntînă, că la atîta vin cît or să aducă ei n-o să se cunoască.
Iată că ginerii nu întîrziară să se arate, fiecare ținînd în mînă cîte o damigeană de vin, darul către socrul lor cel drag. Acesta, zîmbind, îi primește pe cei trei, care nu mai conteneau lăudîndu-şi fiecare băutura. Ginerele cel mare începu primul.
— Vinul meu este nemaipomenit, iar aroma lui se simtă de la trei kilometri, dacă bei un pahar și fugi trei kilometri încă îi mai simți aroma.
Ginerele mijlociu, se semețea și el spunînd:
— Ce am adus eu este mult mai bun, și se cheamă „nu poți bea mai mult de un pahar!“ Dacă cumva te-ncumeți a bea mai mult cazi mort de beat.
Mezinul, la rîndul său, spuse:
— Ce vă tot lăudaţi cu așa-zisa voastră băutură? Vinul pe care l-am adus eu este într-adevăr băutură bună. Numai dacă-l miroşi te-mbeţi, darmite să-l mai și bei.
Zgîrcitul nu mai putea de bucurie. Porunci argatului să pună vinul adus de gineri în butoiul cel gata pregătit. S-au așezat apoi cu toţii la masă ridicînd paharele. Sărbătoritul a sorbit o înghiţitură, dar i s-a părut fără nici un fel de gust. A înghiţit însă în sec, gîndindu-se că din cauza găleții lui de apă i s-a stricat vinul şi, neavînd de ales, bău mai departe, spunînd:
— Ah, bună băutură! Iar ginerii încuviințau sorbind şi ei, pahar după pahar.
Slujitorul casei nesimțind nici un fel de miros se tot întreba: „Ce fel de băutură bună o mai fi și asta fără nici un miros?“ Așa că luă cu o jumătate de tărtăcuţă vin, sorbi, apoi scuipă, spunînd înciudat: „Ce familie zgîrcită! Şi-n zi de sărbătoare se bea apă rece şi se strigă că-i cel mai bun vin!“