Încă de la 1862 parte din aceste Legende sau Basme, s-au dat la lumină prin foaia « Ţăranul Român ». S-au cules atunci din gura poporului şi s-au scris prin îndemnul D. I. Ionescu, redactorul şi proprietarul acelei foi.

Primirea favorabilă ce a avut a doua ediţie, a făcut pe colectorul lor să nu înceteze de a aduna mai multe de asemenea legende şi a da această a treia ediţie, mult mai înavuţită.

Cine are carte, are şi parte, zice unul din proverbii cei înţelepţi ai poporului. Legendele noastre nefiind scrise, multe dintr-ânsele s-au şi pierdut. Cele rămase nefiind cunoscute, ca şi tradiţiile noastre, a făcut pe unii să zică că originea naţionalităţii nostre se pierde în întunerecul secolilor.

Scopul colectorului a fost ca aceste legende să fie scrise, spre a se putea servi cu ele cei competenţi şi erudiţii, ca să scoaţă dintr-ânsele orice lumină va putea găsi întru complectarea istoriei naţiunii noastre.

Meritul este al poporului care a păstrat aceste legende, dacă ele vor avea vreun merit. Limba, pe cât a fost cu putinţă, este a lui. Nimic, dară absolut nimic nu este al colectorului, de cât plăcerea de a le scrie.

Oricâte de asemenea legende va mai putea aduna, el le va da publicităţii.

Colectorul.