A fost o dată un împărat şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, dar nu făceau copii.

Într-o zi veni la împăratul un arap buzat şi-i zise: Să trăieşti luminate împărate! Am auzit că împărăteasa nu face copii şi am adus buruieni pe care cum le-o bea rămâne grea. Împăratul luă buruienile de la arap şi porunci să-i se dea un cal împărătesc şi un rând de haine de aur ce-ţi lua vederile de frumuseţe, apoi chemă pe împărăteasă şi-i dete buruenile să le fiarbă şi să le bea. Împărăteasa chemă pe bucătăreasă şi-i dete buruienile să le fiarbă, fără să-i spue de ce treabă sunt. Bucătăreasa neştiind puterea lor, gustă dintr-însele şi apoi le duse împărăteasei să le bea. Nu trecu mult timp la mijloc şi rămase grea împărăteasa. Iară când veni vremea, născură amândouă câte un coconaş, mai frumos de cât tot ce este frumos pe lumea aceasta, şi le puse nume: unuia Dafin şi altuia Afin.

Într-o zi împăratul plecă la bătălie, şi lăsând pe fiul să în locu-i, îi dete o mulţime de chei în mână şi-i zise: fiule, în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, iară în casa ce se deschide cu cheia de aur, să nu-ţi calce piciorul, căci nu va fi bine de tine.

Cum plecă împăratul din oraş, fiul său intră prin toate casele şi văzu, o mulţime de pietre nestemate foarte frumoase, dară nu-i plăcu nici una, în cele din urmă ajunse şi la casa ce se deschidea cu cheia de aur, stătu puţin, se gândi la porunca ce-i dedese tată-său, dar biruindu-l nerăbdarea, intră în lăuntru şi văzu un ochian de sticlă; se uită prin el şi văzu un palat cu totul şi cu totul de aur, în cât la soare te puteai uita, iară la dânsul ba. Şi într-nsul şedea doamna Chiralina, tânăra copilă floare de grădină frumoasă ca o zână.

După ce o privi mai mult timp, puse ochianul iarăşi la locul lui şi ieşi afară cu ochii plini de lacrămi.

Nu trecu mult timp şi împăratul se întoarse de la bătălie biruitor, dară în loc să-i iasă fiul său înainte, să-l primească cu bucurie, ieşi numai împărăteasa şi-i spuse că fiul ei este bolnav. Împăratul pricepu numai de cât de unde-i venea boala, şi chemă pre toţi, doftorii şi doftoriţele din lume, dar toţi îi ziseră: că pînă nu va da fiului său de soţie pe doamna Chiralina, el nu se va însănătoşi. Împăratul trimise soli peste soli la doamna Chiralina, dar fu peste putinţă; căci tatăl ei nu voia să o mărite.

Auzind feciorul împăratului toate acestea hotărî să se ducă el însuşi să o ceară de la tatăl ei. Aşa dară spuse toate acestea fratelui său de cruce şi într-o zi plecară amândoi şi se făcură nevăzuţi. Merseră zi de vară pînă seară şi ajunseră la muma Crivăţului, bătură la uşă şi ieşi înaintea lor o babă sbârcită şi întrebă ce caută? Ei respunseră că-i cer găzduire ca pînă a doua zi, şi să le spuie pe care drum să apuce ca să ajungă la împărăţia doamnei Chiralina. Baba se uită la dânşii cu milă şi apoi le zise: v-aş primi în casă cu mare bucurie; dară mi-e frică că va veni fiul meu şi vă face pe amândoi sloi de ghiaţă; duceţi-vă mai bine la sora mea cea mai mică, că ea poate să vă găzduească şi să vă spuie drumul la doamna Chiralina.

Feciorul de împărat plecă înainte şi ajunse la muma Vîntului turbat, plecară şi de acolo şi ajunseră la muma Vîntului de primă-vară, bătură în uşă şi va ieşi o femeie înaltă şi tînără şi frumoasă. Acestă femeie cum văzu pe feciorul de împărat îi zise: Dragă făt frumos, ştiu că ai plecat să cauţi pe doamna Chiralina s-o ei de soţie; dar nu vei putea să ajungi pînă la împărăţia ei, fără ajutorul fiului meu. Rămâneţi aci dară trebue să vă ascunz foarte bine; căci cum o simţi fiul meu că se află la mine oameni după tărâmul cel-altu, vă omoară. Zicând aceste vorbe plesni de trei ori din palme şi îndată sări de pe sobă o pasăre de aur cu ciocul de diamant şi cu ochii de smarand, şi-i băgă supt aripi pe amândoi, apoi se sui iarăşi pe sobă.

Nu trecu mult timp şi se auzi o dulce vîjiitură de vînt care aducia un miros de trandafiri şi de rosmarini, uşa se deschise singură şi intră în casă un flăcău frumos cu părul lung de aur, cu aripi de argint şi cu un băţ în mână împletit cu de tot felul de ierburi şi flori. Cum intră în casă zise mă-sei: Mamă, mie îmi miroase a om de pe tărâmul celă-l-alt. Ţi-o fi mirosind, mamă, dar p-aicea n-are ce căuta oamenii de pe tărâmul celă-l-alt.

Vîntul se linişti şi se puse la masă; iară după ce mâncă o strachină de lapte dulce de căprioară şi bău apă de micşunele dintr-o oală de marmură, se puse la povestit.

Mă-sa, văzându-l cu voie bună zise: fiul meu, ia spune-mi unde este împărăţia doamnei Chiralina, şi cum ar face cine-va ca să o ia de nevastă?

— Greu lucru mă întrebaşi, mamă! dară aide, treacă-mergă.

Împărăţia doamnei Chiralina este departe de aici cale de zece ani; dară această cale se poate face cât te ştergi la ochi dacă cine-va s-o duce în pădurea cea neagră de lângă gârla de păcură, care aruncă cu pietre şi foc pînă la cer, şi dacă o încăleca pe buşteanul Ielelor cu care poate să treacă gârla; însă cine aude şi va spune cui-va, acela să se facă de piatră, pînă la genuchi.

După ce va ajunge la împărăţie, trebue să se facă un cerb de aur şi să intre într-nsul ca să ajungă în odaia împărătesei şi să o fure; cine aude şi va spune cui-va, să se facă de piatra pînă la brâu. După ce o va lua de soţie, muma Crivăţului, de pismă, o să trimeaţă un ovrei cu nişte cămaşi frumoase şi mai supţiri de cât pânza păiajenului; doamna Chiralina o să cumpere cămăşi; şi dacă nu le va uda cu lacrămi de turturică, cum se va îmbrăca cu dânsele, va muri; cine aude şi va spune cui-va, să se facă cu totul şi cu totul de piatră.

Pe când vîntul spunea toate acestea, feciorul de împărat adormise; iară feciorul bucătăresei rămăsese deştept şi auzise tot.

A doua zi după ce plecă vîntul d-acasă feciorul de împărat întrebă pe muma vîntului dacă i-a spus fiul său ceva: dară ea temându-se să nu se facă piatră, îi răspunse că n-a aflat nimic.

Atunci feciorul bucătăresei şi cel de împărat luară drumul înainte, şi se duseră zi de vară pînă seara, dară când fu pe la scăpătatul soarelui auziră un sgomot şi un urlet mare, apoi văzură o gârlă mare de păcură aprinsă aruncând pietre pînă la înaltul cer. Feciorul de împărat se sperie; dară feciorul bucătăresei îi zise: nu te teme de nimic şi vino cu mine în această pădure şi fă ce ţi-oi zice eu.

Ajungând în mijlocul pădurei, zări buşteanul Ielelor, încălecară amândoi pe dânsul şi dându-i pinteni de trei ori se prefăcu într-o căruţă cu doi-spre-zece cai de foc şi într-o clipă se înălţă pînă la vîntul turbat şi se pogorî la porţile palatului doamnei Chiralina. Apoi după ce se deteră jos, căruţa se prefăcu iară în buştean, şi ei rămaseră dinaintea unui palat de zamfir piatră şi cu porţile de kiparos; iară la una din ferestre sta, doamna Chiralina îmbrăcată cu haine de aur ţesute cu mărgăritar.

Cum văzu doamna Chiralina pe feciorul de împărat prinse o aşa de mare dragoste de dânsul în cât căzu la grea boală şi ajunse la ceasul morţii.

Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dară toate erau în zadar. În cele de pe urmă veni o babă şi-i zise: Luminate împărate! să trăeşti întru mulţi ani! dacă vrei să se facă sănătoasă fiica împărăţiei tale, să cauţi cerbul de aur care cântă ca toate păsările şi să-l aduci în casă numai trei zile, şi vei vedea cum se va face sănătoasă.

Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăţia; iară după trei zile feciorul bucătăresei lovi buşteanul de trei ori şi se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într-însul pe feciorul de împărat, şi se puse dinaintea palatului.

Împăratul văzând cerbul, se dete jos şi întrebă pe feciorul bucătăresei, dacă-i este de vînzare!

— Nu-mi este de vînzare, ci de închiriere, răspunse cu semeţie feciorul bucătăresei.

— Ei bine! ce să-mi ceri ca să mi-l dai numai trei zile?

— Să-mi dai o mie de bani de aur.

Tocmeala se făcu şi împăratul luă cerbul şi-l băgă în odaia doamnei Chiralina; apoi se duse la treaba lui.

Cerbul, cum se văzu numai cu doamna Chiralina, începu să cânte un cântec de dor de plângeau lemnele şi pietrele, Doamna Chiralina adormi, iară feciorul de împărat ieşi din cerb şi o sărută pe frunte, apoi intră iarăşi în cerb.

A doua zi doamna Chiralina spuse femeilor sale că a visat de două ori că a sărutat-o un june frumos. Atunci una din femei, fiind mai pricepută, zise doamnei Chiralina; că pe dată ce va începe cerbul să cânte să se prefacă că doarme; şi cum se va simţi că o sărută cine-va, să puie mâna pe dânsul.

Cum veni noaptea, cerbul începu să cânte un cântec de jale. Doamna Chiralina se prefăcu că doarme; şi când veni fătu-frumos să o sărute, îl strânse în braţe şi-i zise: d-acum înainte nu vei mai scăpa, că mult am dorit să te dobândesc.

Ei se giugiuliră ca nişte porumbei pînă îi apucă ziua: iară când fu pe la pânz veni împăratul şi cu fiul bucătăresei ca să-i dea cerbul. Doamna Chiralina începu să plangă şi nu vrea nici de cum să se desparţă de cerbu; dară fiul bucătăresei îi zise încetinel: cere de la împăratul voie să petreci cerbul pînă afară din oraş, căci acolo ne aşteaptă o căruţă cu doi-spre-zece cai de foc, în care o să ne ducem la împărăţia lui Făt-frumos, iubitul tău.

Doamna Chiralina ceru şi dobândi de la împăratul această voie, şi petrecu pe cerb cu mare alai pînă afară din oraş; atunci Afin lovi cerbul de trei ori în burtă şi îndată să făcu dintr-ânsul o căruţă cu doi-spre-zece cai de foc, apoi luând pe doamna Chiralina c-o mână şi pe Dafin cu alta sări într-ânsa şi se făcură nevăzuţi. Şi după ce umblară zi de vară pînă-n seară ca cuvîntul de poveste ce d-acilea în colo se găteşte, ieşiră pe tărâmul celă-l-alt şi ajunse în ţara lor.

Împăratul cum primi ştire despre sosirea fiului său îi ieşi înainte cu mulţime de oşti, apoi îl însoţi cu Doamna Chiralina şi făcu nuntă împărătească care ţinu trei zile şi trei nopţi.

Într-o zi Doamna Chiralina şedea la fereastra palatului, şi se uită la drum, când iacă un ovrei cu cămăşi de vânzare. Doamna Chiralina îl chemă sus şi luă două cămăşi şi mai subţiri de cât pânza păiajenului şi se îmbrăcă cu una dintr-ânsele. Nu trecu mult şi se bolnăvi atât de greu în cât ajunse pe mâna morţii.

Afin află despre boala împărătesei şi intră pe la miezul nopţii în odaia unde dormea ea, apoi o stropi peste tot cu lacrămi de turturică şi ieşi afară; dară strejarii de la uşi se duseră la Dafin împărat, şi-l pîrîră că l-a văzut sărutând pe împărăteasă.

Împăratul cum auzi se făcu foc de mânie, şi porunci să taie capul lui Afin. Dară cînd ajunse la locul de pierzare — Afin zise împăratului: mulţi ani să-ţi dea Dumnezeu împărate! pentru toată frăţia şi dragostea mea către tine, te rog să strângi pe toţi boerii cei mari ai împărăţiei că am să spui înaintea lor un mare cuvânt, şi apoi vei porunci să-mi taie capul.

Împăratul porunci să se adune divanul împărătesc în care să fie de faţă şi doamna Chiralina; şi aducând pe Afin îi zise: spune, nelegiuitule, aceia ce ai de spus; atunci Afin începu aşa:

A fost o dată un fecior de împărat care prinse dragoste asupra unei fete de împărat de pe tărâmul celă-l-alt, şi fiind-că nu putea să trăiască fără dânsa, a plecat împreună cu fratele său de cruce ca ori s-o găsească ori să-şi răpuie capul prin pustii. După ce umblară lumea în cruciş şi curmeziş, ajunseră la muma Crivăţului şi o rugă să le spue drumul care duce la fata de împărat, după care plecaseră ei. Muma Crivăţului îi trimise la Muma Vîntulul de primă-vară care îi găsdui şi le făgădui să întrebe pe fiul său. Ea s-a ţinut de vorbă; căci cum a venit fiul său l-a întrebat şi el a început să spue aşa: împărăţia doamnei Chiralina este departe de ei cale de zece ani; dară această cale se poate face într-o clipeală de ochi dacă s-o găsi cine-va care să se ducă în pădurea cea neagră de lângă gârla de păcură care aruncă pietre şi foc pînă la cer, unde va găsi buşteanul Ielelor şi va încălica pe dânsul ca să treacă gârla. După ce va ajunge la împărăţie, trebue să facă din buştean un cerb de aur şi să intre într-ânsul ca să ajungă în odaia doamnei Chiralina şi să o fure. După ce o va lua de soţie, sora Vîntului turbat de pismă să trămiţă un ovrei cu nişte camăşi mai subţiri de cât pînza păiajenului, şi dacă nu va şti să le ude cu lacrămi de turturică, cum se va îmbrăca cu dânsele în trei zile va muri.

După ce vântul spuse toate acestea mume-sei, o jură că de va spune cui-va ceea ce a auzit, să se facă cu totul de piatră.

A doua zi feciorul de împărat întrebă pe muma vântului dacă a aflat ceva de la fiul său; dară ea temându-se să nu se facă piatră, îi zise că n-a aflat nimic. Iară fratele de cruce al feciorului de împărat nu dormise în noaptea aceea şi auzise tot. Ast-fel fără să spue feciorului de împărat această taină, se duse împreună cu dânsul în pădurea neagră, încălecară pe buştean şi trecură gârla dincolo. Cum sfârşi Afin aceste vorbe se făcu de piatră până la genuchi. Afin începu iarăşi şi zise: după ce ajunseră la palatul doamnei Chiralina fratele de cruce lovi buşteanul de trei ori şi se făcu un cerb de aur şi băgă pe feciorul de împărat într-însul, carele prin aceste cuvinte, Afin se făcu de piatră pînă la brîu. Împăratul şi împărăteasa văzând nevinovăţia lui Afin începură a plânge şi a-l ruga să înceteze din povestire. Dară el nu voi, ci merse înainte zicând: după ce împăratul se cunună cu doamna Chiralina nu trecu mult şi împărăteasa cumpără două cămăşi de la un ovrei, se îmbrăcă cu una dintr-ânsele şi îndată căzu la grea boală. Afin, ştiind din ce venea boala, intră pe la miezul nopţii la împărăteasă şi găsindu-o dormind, o stropi cu lacrămi de turturică şi o scăpă de moarte. Cum sfârşi Afin această povestire se făcu cu totul de piatră, iară Dafin împărat şi cu doamna Chiralina plânseră trei zile şi trei nopţi, apoi luară trupul cel împetrit al făcătorului lor de bine şi-l puseră în odaia lor ca să-şi aducă aminte de dânsul tot-d-auna.

După aceea ei trăiră mai mult timp şi născură un copil.

Într-o dimineaţă Dafin împărat intră în casa împărătesei spuse că a visat o femeie îmbrăcată în haine albe care i-a zis că dacă voieşte să învieze pe fratele său cel împietrit să taie copilul lor, să ungă piatra cu sângele lui. Împărăteasa spuse că şi ea a visat tot un ast-fel de vis: apoi unindu-se amândoi tăiară copilul şi stropind piatra cu sânge, începu să se mişte, apoi învia cum se cade şi zise: O, doamne! da greu somn am dormit. E! e! frate, răspunse împăratul: ai fi dormit mult şi bine dacă nu tăiam copilul ca să te stropim cu sângele lui. Atunci Afin se crestă la un deget cu cuţitul şi lăsă să curgă sângele său peste copil, care înviă numai într-o clipă; iară împăratul de bucurie porunci să facă veselie mare în toată ţara.

Şi încălecai p-o şea şi v-o spusei domniei voastre aşa.