Istoria unui voinic înţălept şi învăţat, întrebându-se din ponturi¹ cu o fată a unui împărat, după cum arată în gios. Şi s-a scris 1797, martie 28.

UN BASM NECUNOSCUT ÎNREGISTRAT ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA

Fost-a un voinic de neam bun, şi foarte înţălept şi învăţat. Şi într-o vreme, gândea întru sine:

„Ce voi să fac că sunt sărac şi n-am nici o chivernisală². Dar m-oi duce într-o ţară streină şi m-oi apuca să slujăsc la un boier, că din mila lui Dumnezău învăţătură am, numai n-am cal nici straie. Dar ce-oi să fac: să vânz pe tatăl meu, să-mi cumpăr cal; să vânz pe maică-mea, să-mi fac straie.

Şi după cum a gândit aşa a şi făcut. Şi încălecând pe cal, a purces la drum. Şi mergând pe cale, i s-a întâmplat a să întâlni cu alt voinic, căruia voinic foarte tare îi slăbisă calu. Şi întâlnindu-să amândoi, şi-au dat bună zuoa unul altuia. Şi îndată a întrebat voinicul cel înţălept pe celălalt voinic, zicând:

— Frate, dincotro vii şi unde mergi, ca să-mi fii tovarăş la drum.

Şi răspunzând voinicu, a zis:

— Bucuros ţ-aş fi tovarăş, dar mi-a stătut calu şi încă am a merge departe până la împăratu, cu o carte.

Atuncea a stătut şi a gândit voinicu cel înţălept, zicând întru³ sine:

„Oi luoa eu de la sine cartea aceasta şi poate mai bun prilej şi pricepere⁴ voi avea cu dânsa”.

Şi a zis către voinicul cel prost:

— Frate tovarăşule, de vreme ce ţ-a stătut calu, dă-mi mie cartea aceea şi eu oi duce-o la împăratu, fiindcă calul meu este mai tare şi mai bun.

Voinicu atuncea închinându-să voinicului acelui înţălept, i-a dat cartea. Şi voinicu s-a întors acasă.

Dar voinicu cel înţălept, de acolea mergând multă cale, a început a gândi:

„Oare ce-i scrie într-această carte ce-o duc la împăratu?”

Şi despecetluind cartea a găsit într-însa, că oricine ar da carte aceea la împăratu, aceluia om i se va tăia capu.

Atuncea voinicu cel înţălept gândi într-însul:

„Oare ce voi face cu cartea aceasta?”

Şi gândind, a rupt-o. Şi dând laudă lui Dumnezău că i-a venit în socoteală de a cetit cartea, deci viind la târgu acela, unde şădea acel împărat, şi văzu săraiu⁵ cel încungiurat cu apă, dimpregiur împregiur. Şi impregiurul săraiului era tot capete de mulţi voinici înţăpate⁶.

Şi stând la o gazdă nu prea departe de curtea împărătească, la o muiere văduvă, cărei nu prea demult îi murisă un ficior, care numai pe acela îl avea şi foarte îl iubea. Şi îndată cum a văzut pe voinicu acel înţălept, cu dragoste şi cu multe lacrămi l-a sărutat şi în loc de ficior l-au luat.

Şi voinicu, încă de dragostea ei, maică a chemat-o. Şi i-a zis:

— Maică, vreau să te întreb de un lucru, ca să-mi spui pentru ce pricină, prin pregiuru săraiului împărătesc sunt atâtea capete înţăpate.

Maica zisă:

— Să-ţi spui drept, fiul meu, că târgu acesta este a unui împărat foarte mânios şi iute. Şi are o fată foarte înţăleaptă. Şi mulţi boieri şi ficiori de împărat s-au întrebat cu dânsa din învăţături şi n-au putut-o să o întreacă. Şi pe aceia îndată poronceşte împăratu de-i taie şi deci le înţapă capetele sale. Şi atâta este de învăţată şi înţăleaptă, nu numai că împăratu, tatăl ei, o ascultă, dar încă şi toţ oamenii ascultă învăţăturile ei. Şi foarte îi dragă împăratului şi aşă este de frumoasă şi iscusită, cât în toată ţara nu se află alta ca dânsa. Şi aşă, care voinic caută la dânsa, îndată îşi pierde mintea. Şi pentru aceea nu o poate⁷ nimeni întrece din învăţături şi numai caută a-ş perde capetete. Şi măcar de i-ar da multă avere, dar ea la aceia nu caută, ci din învăţături întreabă şi zice aşă: „,Cine vrea să-i fiu fămeie, trebuie să ia din toate cărţile învăţătura mea şi să-mi răspunză de cele ce-l voi întreba. Iar de nu mi-a răspunde şi nu mi-a întrece învăţăturile, oi zice să-i taie capu”.

Aceste cuvinte spuindu-i văduva, l-a întrebat şi ea pe voinic:

— De unde eşti, voinice, şi cum să cheamă acea parte de loc?

Voinicu i-a răspuns:

— Maică, altădată ţ-oi răspunde de unde sunt eu, că acum n-am vreme. Că gândesc să merg la fata împăratului să o cerc din învăţături. Şi dor voi putea-o întrece. Oi cerca nărocu, cu ajutoriu lui Dumnezău şi cu blagoslovenia ta, maică.

Atunci maica i-a zis, adică fămeia văduvă:

— Te rog, fiiule, dă-i pace şi te lasă de acea treabă, că nici un voinic de la dânsa n-a ieşit sănătos.

— Cine să teme de moarte nici o dată vreun lucru bun nu face.

Văduva a zis:

— Dumnezău să-ţi fie întru agiutoriu, fătul meu.

Voinicul cel înţălept s-a dus la fata împăratului. Şi viind la poarta împăratului, a strigat la straje ca să-l slobozească la împăratu. Şi îndată l-au slobozit.

Deci viind voinicu înaintea împăratului, a zis:

— Prealuminate împărate, pozvoleşte-mă⁸ să întru la fiica împărăţiei tale, ca să grăiesc cu dânsa din învăţături.

Împăratu a zis:

— Voinice, puţintică învăţătură ştii? Caută să nu caz în mâni nemilostive. Vezi câte capete, mulţi voinici viteji au venit! Deci şi tu îţ ia sama să nu-ţ perzi capu, căci fiica mea te va dovedi din învăţături.

Voinicu a zis:

— Omului cu năroc şi Dumnezău îi agiută.

Şi închinându-să împăratului, s-a dus în săraiu unde şădea fata împăratului. Şi intrând în curţi, au dat bună zuoa, iar ea i-a mulţămit. Şi a şăzut în jilţ de aur şi a căutat asupra fetii împăratului. Apoi îndată ş-a lăsat ochii la pământ. Şi a gândit voinicu: „de oi căuta [la dânsa, îndată mă perd cu firea şi nu mai pot să-i răspunz.

Fata întreabă:

— Ce sunt cele în cer ce stau neclintite şi ce sunt cele pe pământ ce se despart?]”⁹

Voinicu i-a răspuns:

— Zuoa şi noaptea stă soarele şi luna; curg ceriul şi pământu, să despart; şi sufletu de trup să desparte a omului drept.

Fata împăratului întreabă:

— Care moarte au fost întâi pe pământ?

Voinicu i-a răspuns:

— Ficiorul lui Adam, Abel.

Fata împăratului întreabă:

— Care doi să luptă până la venirea lui Hristos?

Voinicu i-a răspuns:

— Viaţa şi moartea.

Fata împăratului întreabă:

— Cine n-a născut şi a murit?

Voinicu i-au răspunsu:

— Adam n-a născut şi a murit.

Fata împăratului întreabă:

— Cine a grăit adevăru şi a perit şi cine a minţit şi s-a mântuit?

Voinicu i-a răspuns:

— Iuda au grăit adevăru şi a perit. Şi Petru a minţit şi s-a mântuit.

Fata împăratului întreabă:

— Când s-a bucurat toată lumea?

Voinicu i-a răspuns:

— Când a ieşit Noe din corabie.

Fata împăratului întreabă:

— Când a perit a patra parte din lume?

Voinicu i-a răspuns:

— Când a ucis Cain pe Abel, frate-său.

Fata întreabă:

— Hristos în zilele cărui împărat a fost răstignit?

Voinicu i-a răspuns:

— În zilele lui Tiberi împărat şi a lui Augost.

Fata împăratului întreabă:

— Unde să adună geru cu focu?

Voinicu i-a răspunsu:

— În Sodom şi în Gomor.

Fata împăratului întreabă:

— Cine s-a născut din maică moartă şi iar a intrat în pântecele maicii sale?

Voinicu i-a răspuns:

— Adam din pământ a ieşit şi iarăşi în pământ a intrat.

Fata împăratului întreabă:

— Care fiară n-a fost cu Noe în corabie?

Voinicu i-a răspuns:

— Peştele.

Fata împăratului întreabă:

— Cine pe Dumnezău întâiaş dată l-a pomenit pe pământ?

Voinicu i-a răspuns:

— Sătana diavolu.

Fata împăratului întreabă:

— Cine-i mort şi pe cei vii botează?

Voinicu i-a răspuns:

— Mâna moartă suflet viu botează.

Fata împăratului întreabă, zicând cătră voinic:

— Mergi acum la gazdă că voi¹⁰ să-mi fii bărbat. Iar mâne îi veni dimineaţa şi vom mai grăi câte ceva. Şi ne vom întreba de lucruri bune, numai la toate să-mi răspunzi.

Voinicu închinându-să fetii împăratului s-a dus la gazdă. Iar fata împăratului foarte s-a întrestat şi a intrat în gânduri de răspunsurile voinicului înţălept. Şi toată noaptea n-a dormit numai ce tot a gândit cum ar putea să-l dovedească¹¹ pe voinic. Nici n-a mâncat, nici n-a băut, ci toată noaptea a gândit cum ar prinde pe voinic.

Deci voinicu înţălept, a treia zi viind cu multă bucurie şi dându-i bună dimineaţa, fetii împăratului, şi cu multă cinste a urat-o. Şi a şăzut în scaun de aur şi a zis cătră fata împăratului:

— Întreabă-mă la ce te pricepe şi eu ţ-oi răspunde, că astăzi gândesc să te dovedesc din învăţătură.

Fata împăratului a zis:

— Astăzi nu ve-i ieşi sănătos de la mine că râzi de mine. Iar de nu mi-i răspunde de ce te voi întreba, cu bună seamă ţ-oi tăia capu.

Voinicu înţălept i-a răspuns:

— Dumnezău care mi-a agiutat în acele doi zile, acela mi-a agiuta şi astăzi.

Apoi fata împăratului întreabă:

— Eşti [vrăjitoare]¹² sau fecioară în chip muieresc şi grăieşti fără de cale?

Voinicu i-au răspuns:

— Tu eşti singură aşă, că pe mulţi voinici i-ei perdut şi de lume i-i despărţit. Şi de-a lumii ruşine nu ţi-i, şi de păcat nu te temi.

Fata împăratului întreabă:

— Ce târg este şi drum la dânsu nu are şi oamenii la dânsu merg?

Şi la aceasta contenind¹³, voinicu a răspuns:

— Corabia pe mare: la aceasta drum nu are, iar oamenii la dânsa merg.

Fata împăratului întreabă:

— Cine-i acela care pe tatăl său în casa lui l-a ucis?

Voinicu i-au răspuns:

— Craiul a ucis pe papa în [Curtea lui Irod cel Mare]¹⁴

Fata împăratului întreabă:

— Cum a fost numele acelor doi tâlhari între carele a fost răstignit Histos?

Voinicu i-a răspuns:

— Cel din a dreapta i-a fost numele Hersandanu, iar celui din a stânga Dezmanu¹⁵.

Fata împăratului întreabă:

— Cine a fost preot întâiu pe [pământ]¹⁶ după potop.

Voinicu i-a răspuns:

— Melhelsădec¹⁷.

Fata împăratului întreabă:

— Care cetate este pe pământ şi drum la dânsa nu are?

Voinicu i-a răspuns:

— Corabia lui Noe, în muntele Arărat, şi la dânsa drum nu are.

Fata împăratului întreabă:

— Pe ce stă pământu?

Voinicu i-a răspuns:

— Pe apă, dar apa pe piatră, dar piatra în ştirea lui Dumnezău.

Fata împăratului întreabă:

— Cine a murit de două ori?

Voinicu i-a răspunsu:

— Lazăr¹⁸ cel drept.

Ş-a grăit voinicu cătră fata împăratului:

— Acum ţ-am răspuns la toate întrebările într-aceste trei zile după cum să cade. Iar acum voi să te întreb şi eu un lucru şi de nu mi-i răspunde oi zice să-ţi taie capu. Iar de mi-i răspunde mi-i fi soţie.

I-a răspuns fata împăratului:

— La aceasta gata sunt. Ori poronca ta asupra mea, ori poronca mea asupra ta.

Voinicu înţălept a zis cătră fata împăratului:

— Cine-i acela cu chip frumos: din tată a făcut calu şi din maică a făcut haine, răspunde-mi aceste cuvinte.

Fata împăratului a răspuns:

— Aceste cuvinte, mă rog, slăvite voinice, te văz ca o lumină luminoasă şi nu mai este altu în toată lumea ca tine înţălept şi învăţat. Te rog dă-mi pace într-această noapte şi vinu mâne dimineaţă şi ţ-oi răspunde, iar de nu, în voia ta să fie, ori capu să-mi tai, ori fămeie să-ţi fiu.

Iar voinicu înţălept mulţămind s-a dus la gazdă. Iar fata împăratului suindu-să într-un cerdac înalt, a privit la care casă merge voinicu. Şi foarte s-a fost întrestat şi gândea:

„Oh, Doamne sfinte, singură mă minunez cum voi să răspunz la aceste cuvinte a voinicului.”

Şi aşă socotind în cugetu ei ca să meargă în taină la gazda voinicului, zicând întru sine:

„Că el nu m-a cunoaşte şi oi mai întreba: de are fecior de împărat, oi merge după dânsu, iar de are de neam prost, nu voi merge măcar şi capu de mi l-oi perde”.

Şi îmbrăcându-să în haine bune şi zice:

„Cine va căuta la mine, aceluia inima i să va rumpe şi îndată s-a perde de minţi”.

Şi mai luă băuturi cu dânsa scumpe şi tari şi zice:

„Eu m-oi răspunde că sunt fata covalului¹⁹, iar nu a împăratului; că în timpul acela era un coval care avea o fată cât şi mine de învăţată”.

Şi mergând fata împăratului la gazda voinicului şi viind la poartă, a bătut ca să-i deschiză uşa. Şi a ieşit dânsa, gospodina casii, şi a întrebat-o:

— La ce ai venit, impărăteasă, la casa mea cea proastă?

Atuncea i-a răspuns fata împăratului, zicând:

— Eu nu sunt împărăteasă, ci sunt fata covalului, adică a zlătarului²⁰. Mă rog, maică, pozvoleşte-mă²¹ ca să intru în casa ta, fiindcă m-a trimăs tatăl meu aici cu o trebuinţă grabnică la oaspele tău.

Deci fata împăratului, intrând în casă înaintea voinicului, i-a dat bună vremea fata, zicând:

— Fii lăudată, luminată lună, socotind fata impăratului că i-a zice voinicu: „fii şi tu luminos soare”.

Iar voinicu înţălept a răspuns, zicând:

— Fii cinstită şi tu, luminos luceafăr. La ce ai venit şi ce trebuinţă ai la mine, cinstită cucoană?

Ea a zis:

— Mila şi cinstea ta la tine m-a adus.

Voinicu întreabă:

— Dar de ce neam eşti cinstită cucoană?

Fata împăratului a răspuns, zicând:

— Eu sunt fata covalului şi tatăl meu este coval şi slujăşte împărăţiei. Deci şi eu te întreb, voinice, de unde eşti şi cu ce trebuinţe aici în târgu acesta. Că după cum văz eu că te laudă toţi oamenii şi mari viteaz te număsc, zicând că ai dovedit din învăţături pe fata împăratului. Şi tatăl meu m-a trimăs ca să te păzesc de acea fată a împăratului. Eu încă fiindu-mi milă de tine, am venit la tine, voinice.

Deci văzând voinicu frumusăţile ei, nu ş-a putut aduce aminte ca să fie aceasta fata împăratului şi îndată a început a bea băuturi tari. Fata împăratului dregea, iar voinicu tot bea.

Şi aşa şăzând toată noaptea s-au vesălit unul pe altu, sărutându-să cu dulceaţă.

Şi îmbătându-să voinicu, a grăit fata împăratului cătră dânsul, zicând:

— Cum că spun oamenii, cum că ai întrecut pe fata împăratului din învăţături şi i-ei arătat nişte ponturi, căreia n-a putut să-ţi răspunză.

I-a răspuns voinicu, zicând:

— Fata împăratului ce-a ştiut m-a întrebat şi eu i-am dat tot răspuns. Şi i-am arătat un pont pentru mâne: că am vândut pe tatăl meu şi mi-am cumpărat cal. Şi am vândut pe maică-mea şi mi-am făcut haine. Şi am purces prin ţară după slujbă.

Fata împăratului zisă:

— Al meu iubit, voinice, eu cu nimeni până acum nici am mâncat, nici am băut, numai la tine, iubindu-te, am venit.

Voinicu a zis:

— Dea-ţi-i ţie Dumnăzău viaţă îndelungată²².

Şi aşă vorbind amândoi şi bând, iar fata împăratului luând vin mai tare, a dat voinicului. Iar voinicu îndată a ameţit şi a adormit. Iar fata împăratului foarte de dimineaţ sculându-să, s-a dus la curţile ei. Iar voinicu cu mare greu dezmeticindu-să de vin, i-a venit în gând că aceasta a fost fata împăratului, iar nu a covalului. Şi foarte s-a fost întrestat că i s-a încredinţat cuvântu până la atâta. Şi cu această tânguire fiind, a găsit un inel de aur în patul lui, a fetii împăratului. Şi l-a şi cunoscut că era inelul cu piatră scumpă. Şi era scris numele fetii împăratului. Şi foarte s-a bucurat. Şi luând pe inel, s-a dus la fata împăratului şi dându-i bună dimineaţa, a şăzut în jilţu de aur. Iar fata împăratului a zis cătră voinic:

— Acum voi da răspunsu pontului celui de ieri. Tu eşti acela că ai vândut pe tatăl tău şi ţi-ai cumpărat cal, şi ai vândut pe maica ta şi ţi-ai cumpărat haine.

Şi îndată a poroncit slugilor să-l ducă înaintea împăratului să-l piarză zicând că l-a întrecut din învăţătură.

Şi aducându-l înaintea împăratului, îndată a poroncit împăratu să-i taie capu. Iar voinicu a grăit cătră împăratu:

— Prealuminate şi preaputernice împărate, am să grăiesc un cuvânt; fie voia ta, împărate.

Iar împăratul a strigat:

— Îndrăzneşte de grăieşte ce-ţi trebuieşte!

Voinicu a zis:

— Preaputernice împărate, un cuvânt am să grăiesc şi de mi l-a dezlega cineva, atuncea capu să mi să taie. În zuoa de ieri a zburat o hulughiţă²³ din curtea împărătească şi a venit zburând la gazda mea. Iar eu fiind om strein şi văzând pasărea aceasta frumoasă, ce am vrut am făcut cu dânsa. Deci scăpând din mână pasărea iarăşi a zburat la curtea împărăţiei tale. Numai atâta, dau laudă lui Dumnezău, că am găsit o peniţe din pasărea aceea, care ş-a scăpat-o noaptea hulughiţa, şăzând lângă mine. Atâta am grăit cătră mila ta, preaputernice împărate. Toate ţ-am spus drept.

Iar împăratu a zis către voinic:

— Spune-mi mie, voinice, ce pricină este aceşti hulubiţi şi ce taină, arată-mi mie.

Voinicu i-a arătat inelu acel de aur, zicând:

— Aceasta este peniţa [acea de aur²⁴] perdută.

Împăratul deci văzând inelu, l-a cunoscut că este a fiicei lui. Deci viind fata la împăratul, îndată i-a zis impăratu:

— O ticăloasă de tine fiică, ce face inelu acesta la voinic.

Iar fata împăratului a zis:

— Părintele meu, nu este acesta inelul, că al meu este acasă, ce voinicu în pizmă mi-a făcut mie această necinste, mie, fiindcă l-am întrecut din învăţături.

Împăratu i-a zis:

— Adă-mi inelu, carele ai acasă.

Iar fata împăratului a zis să sloboadă pe voinic până va aduce inelu.

Iar ea singură s-a dus la sărai cu mare ruşine. Şi îndată a chemat pe zlătariu şi pe foarte l-a rugat ca până peste un ceas să-i facă un inel ca cel vechi ca să fie într-o cumpănă ²⁵cu acela şi să fie asăminea.

Deci zlătariul îndată i-a făcut inelu. Şi văzându-l i-a foarte plăcut şi l-a şi rugat ca să nu mai spui nimărui pentru aceasta.

Şi aducând inelu la tatăl său a zis:

— Acesta este inelu meu, părinte, iar cel de la voinic nu este al meu.

Şi într-acea vreme era nişte oameni streini de la o ţară departe, la împăratu. Şi luând acei oameni amândouă inelele, n-au putut să cunoască, numai atâta au cunoscut, că a voinicului era mai vechi, iar a fetii împăratului era mai nou; şi amândouă era tot o cumpănă.

Şi după aceste toate, a zis împăratul²⁶:

— În zădar, fiică faci vorbe deşarte asupra acestui voinic, că nu l-ai întrecut din învăţături. Dar eu te-oi da după acest voinic. Şi amândoi îţ trăi într-o învăţătură. Iar după moartea mea veţi lua şi împărăţia mea.

Atunci fata împăratului a răspuns zicând:

— Fie învăţătura ta asupra mea, eu din cuvântul tău şi din blagoslovenia ta n-oi ieşi, părinte.

Şi aşă, amândoi s-au cununat. Iar împăratu cu multă bucurie le-a făcut vesălie²⁷.

Şi au trăit multă vreme în dragoste. Iar după moartea împăratului a rămas voinic împărat.

Şi aşa are bărbatu putere asupra fămeii, iar nu fămeia asupra voinicului de bărbat.

---

1. a vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă; a vorbi în pilde. ↩︎
2. chiverniseală = căpătuire, pricopseală, îmbogățire. ↩︎
3. în text: între. ↩︎
4. în text: pricipire; eventual este o formă a lui principiere și se referă la un “început bun” și nu pricepere. ↩︎
5. serai = palat al sultanului sau al marilor demnitari turci. ↩︎
6. înțăpate = puse în țeapă. ↩︎
7. în text: pot. ↩︎
8. a pozvoli = a îngădui, a permite. ↩︎
9. aici textul continuă imediat cu rândul următor „Voinicu i-a răspuns”, dar se vede că s-a sărit, de către cel ce a scris, continuarea propoziției „de oi căuta…”; tot ce este pus între paranteze pătrate este reconstrucția site-ului doi zmei ca povestea să fie cât de cât citibilă. ↩︎
10. în text: vei. ↩︎
11. a dovedi = a învinge. ↩︎
12. textul rupt și completat recent pe un petec nou de hârtie. Completarea e incertă și neclară. site-ul doi zmei reconstruit cuvânt-ul/ele lipsă prin “vrăjitoare” ca povestea să fie citibilă. ↩︎
13. a conteni = a se opri și a se gândi. ↩︎
14. textul rupt și neclar; site-ul doi zmei a reconstruit răspunsul prin Irod cel Mare omorât de fiul său Antipater. Alternativele importante sunt a) Cezar omorât de Brutus în Roma, b) Constantin al III-lea omorât de fiul său Constan al II-lea (Imperiul Bizantin), și c) mitul elen al regelui Laius omorât de fiul său Oedipus. Pentru că răspunsurile par să fie mai mult din creștinism și credințe populare despre Dumnezeu, am ales legenda lui Irod cel Mare, care a fost omorât de fiul său Antipater, în palatul său, ca o pedeapsă pentru omorârea infanților. Această legendă este cunoscută românilor prin tradiție orală; există chiar și în colindele ardelenești și maramureșene. În realitate, se pare că Irod ar fi murit de boală, iar atentatul prin otrăvire a fiului său Antipater a fost depistat și Antipater executat. ↩︎
15. Aceste nume nu sunt biblice și nici din credințe populare românești; cel mai probabil par să fie coruperea numelor Dismas, hoțul pocăit, și Gestas, hoțul nepocăit, din Evanghelia după Nicodim (Faptele lui Pilat), secolul al 4-lea, pentru că aceste nume par să fie cele mai vechi și cele mai populare. Apar în liturghia bizantină cât și în iconografie. Dezman sună similar cu Dismas, însă Hersandan nu prea cu Gestas. S-ar putea explica prin turcescul Kötü Hırsız (hoțul rău), doar că atunci hoțul bun este İyi Hırsız și din nou nu sună similar ca Dezman. ↩︎
16. textul rupt și neclar. doi zmei a reconstruit cuvântul dintre parantezele drepte. ↩︎
17. Melchisedec. ↩︎
18. în text: Lazor. ↩︎
19. covali = covaci, fierar. ↩︎
20. zlătar = meșter care se ocupa cu prelucrarea aurului. ↩︎
21. pozvolește-mă = îngăduie-mă. ↩︎
22. în text: îndinlungată. ↩︎
23. hulubiță = porumbiță. ↩︎
24. „acea de aur” este tăiat în manuscris și înlocuit cu „perdută”. ↩︎
25. cumpănă = greutate, balanță. ↩︎
26. în text: împăratului. ↩︎
27. veselie = nuntă. ↩︎