Un moşnean chiabur, plin de bucurie pentru că se întorsese fiu-său dinnăuntru, unde fusese să înveţe carte înaltă, pofti pe vecinii săi, toţi moşneni1 ca şi dînsul, într-o seară, ca să le înfăţişeze copilul; iară acesta să-şi arate procopseala. Ce e drept, băiatul învăţase carte pînă din sus de brîu, şi dascălii îl lăudau că este ascuţit la minte.
Între cei poftiţi, se afla şi o rugină de moşnean, păcălici, ce voia să rîză de toată lumea cu apucături de propăşire.
Pe cînd cei adunaţi ascultau cu nesaţi şi erau mulţumiţi de vorbele tînărului, iară acesta răspunzînd tutulor cu vorbe iscusite, tot din carte, păcăliciul zise:
— Domnule firoscos2, cum bag de seamă, dumneata ţi-ai uitat şi limba de cînd ai plecat din ţară. Vezi ce va să zică procopseala dobîndită de la streini!
— Ba nicidecum, domnule, răspunse junele. Ţiu la limba ţării mele, cum ţiu la tatăl meu, care mi-a dat zile. Cînd eram în streinătate, o parte din zi o întrebuinţam a citi şi a scrie româneşte.
— Bine, dacă este aşa, cum se zice la ceea care se află în pahar?
— Cum să se zică? Iacă apă.
— E, nu e ce-ţi spui eu? Asta se cheamă udeală, băiete.
Toţi cei de faţă se umflară de rîs. Junele zîmbi şi dînsul de milă.
Mai apoi, voind păcăliciul să-şi aprinză ciubucul, întrebă iarăşi:
— Domnişorule, dară la asta ce se pune d-asupra ca să se aprinză ciubucul, cum se zice?
— Foc, cum vrei să-i zică? îi răspunse tînărul.
— Hei! Tot ce-ţi spuneam eu că ai uitat româneşte. Asta se cheamă mîngîiere. Cum te mai mîngîie el iarna, cînd stai în casă lîngă vatră, şi afară e viscol şi zloată? Dară la asta care se linguşeşte şi se tot freacă de piciorul meu, cum îi zice pe româneşte?
— Dumneata, domnule, mă întrebi nişte lucruri pe care ţi le-ar putea spune şi copiii. Şi dacă răspunz la ceea ce mă întrebi, o fac numai de bună-cuviinţă pentru adunare şi de respect pentru perii dumitale cei albi. Asta, domnule, se cheamă pisică ori mîţă.
— Nu te supăra, domnule firoscos, de întrebările mele. Lucrul este învederat. Ai uitat limba românească şi ai învăţat pe cea păsărească. Iată, dobitocul ăsta îşi spune singur numele, pe cînd dumneata vorbeşti alandala. El se cheamă hîrîitoare, n-auzi cum face hîr! hîr!
Musafirii începură a se plictisi. Junele nu se tulbura, ci cugeta.
În cele de pe urmă, ruginitul bătrîn trase pe tînăr la o parte spre fereastră şi, arătîndu-i aria din bătătura tată lui său, îl mai întrebă:
— Ei bine, dară aia de colo cum se cheamă?
— Se cheamă arie, domnule.
—Ba nu; aia se cheamă procopseală, domnişorule, căci de n-ar fi ea n-am avea ce mînca, nici cu ce să ne ducem înnăuntru, pe la şoacăţi3 şi pe la cine ştie unde, ca să învăţăm cîte în lună şi în soare, numai cum să ne procopsim nu învăţăm.
Adunarea începu a se sparge. Musafirii plecară.
A doua zi, sărbătoare fiind, toţi musafirii merseră să ia cafeaua, după ieşirea de la biserică, la domnul moşneanul cel ruginit, ca unul a cărui locuinţă era mai aproape de biserică.
Cu bătrînii, merse şi tînărul.
Casa acestui moşnean avea coprinsurile ce au toate casele de proprietari moşneni. Aria era în ogradă mai d-a parte. Pe cînd cei bătrîni stau la taifas, sorbind cafeaua şi vorbind cîte nagode4 toate, intră repede junele strigînd:
— Săriţi toţi cu totul! Hîrîitoarea a luat mîngîierea în coadă şi a dat fuga afară din casă. De nu veţi ajunge mai curînd cu udeala, se duce dracului toată procopseala.
Ruginitul uitase de ceea ce flecărise seara trecută. Acum nu înţelegea nici el ce va să zică aceste vorbe înşirate. Dară după ce îi deschiseră capul cei adunaţi, pricepu primejdia ce-l ameninţa. Alergă îndată cu toţi argaţii şi scăpă cu faţă curată.
Tînărul îşi izbîndise pentru înfruntările ce păţise de la dînsul. Pasămite el legase un cărbune aprins de coada pisicii şi-i dase drumul în arie pe lîngă care erau aduse mai multe clăi de grîu.
- moșnean — țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; băștinaș. ↩︎
- firoscos — om priceput la toate, învățat și deștept. ↩︎
- șoacăță — calificativ injurios dat străinilor, în special nemților; guzgan, șoarece, șobolan. ↩︎
- nagode — credințe, convingeri superstițioase. ↩︎