Multe din minunile Mântuitorului Hristos, nu s-au scris ci sau păstrat şi se păstrează prin tradiţiuni. Se spune că într-una din călătoriile sale pe pămînt, mergând cu ucenicii săi pe drum lung, au poposit la stâna unui om bogat, ce avea mii de oi, şi fiindcă apostolilor, le era foame, Petru a zis: „Doamne, să cerem de la acest păstor bogat ceva lapte, că foame ne este şi merindea s-a isprăvit”. Domnul Iisus a zis: „Au nu ştiţi că cei avuţi cu greu fac milostenii?” Aşa Petru flămând fiind, şi fiind cel dintâi între discipoli distins la cuvînt, zice: „Om al lui Dumnezeu, Domnul nostru spune, să faci milă cu noi, suntem călători săraci şi obosiţi de drum, mâncarea ni s-a isprăvit, să ne dai ceva lapte să mâncăm, văd că Domnul ţi-a ajutat de ai mulţime de oi”. Păstorul bogat având multe treburi de făcut cu regularea oilor, şi fiind din firea lui om viclean şi care niciodată nu vrea să facă binele, îi răspunde: „Au câţi trec pe drumuri la deal şi la vale eu sunt dator să le dau lapte? Şi dacă merindea aţi isprăvit, de ce nu v-aţi îngrijit? Eu nu pot să stau de laptele vostru!?” Petru mâhnit până la suflet, a plecat. Mântuitorul zice ucenicilor săi: „Să mergem de aicea” şi au plecat toţi istoviţi de foame.

Merg, merg, la drum dar apostolii Domnului supăraţi zic: „Doamne! De ce nu trimiţi moarte în oile acestui om să nu rămână una, că nu a avut milă de noi?” Atunci Iisus le răspunde: „Nu este dat acestui om aşa, că el are să devină bogat mult, oile i se vor înmulţi, de nu va mai putea să le dea seamă.” În vorbirea lor pe cale, iată ajung la stâna unui biet cioban, care avea numai câteva oi, acolo se opresc ca să se odihnească. Petru merge la păstor şi zice: „Om al lui Dumnezeu, Domnul care te-a făcut în pântecele maicii tale zice: să ai milă de noi, suntem călători şi am isprăvit merindea, dă-ne ceva lapte!” Omul, care de felul său era simplu şi dat de multe necazuri, zice: „Oameni buni, dacă v-a adus Dumnezeu la mine, eu am puţină mâncare, dar lapte nu am, căci acum mulsei oile şi trimisei laptele; dar de va fi rourat Dumnezeu la ele, mă duc să încerc”. Mergând ciobanul la una din oi găseşte lapte de voie, mult ca niciodată, mulge o găleată, mulge două, laptele curgea ca izvor, numai punea mâna şi se mulgea singur, aduce găleţile pline de la o singură oaie, şi plin de mirare zice: „Oameni norocoşi! fii ai lui Dumnezeu! am găsit lapte de voie şi mai rămase!” Păstorul vesel pune mescioara sa, şi mâncară toţi ucenicii Domnului, apoi luându-şi rămas bun au plecat pe drum.

Merg, merg, şi ei se mirau de bunătatea păstorului, pe cale ei zic: „Doamne! De ce nu dai acestui om milostiv oi multe, să se înmulţească mai mult ca la acela care nu a voit să ne dea lapte?” Domnul Hristos le spune: „Nu este dat acestui păstor aceasta! El este mulţumit pe cât are şi face bine din puţinul său.” Nu merg aşa mult, când iată nişte oameni călări îi ajung şi, tare speriaţi, le spun: „Vedeţi un lucru înfricoşat, abia trecurăm pe lângă un biet păstor cu oi şi deodată ieşi o haită de lupi şi-l mâncară cu oi cu tot.” Ucenicii Domnului, uimiţi şi speriaţi, strigară: „Doamne! Acela este cel care ne-a dat nouă lapte?” Domnul, ca să nu-i întristeze, le spune: „Câţi păstori de aceia sunt pe câmpii? Şi voi nu ştiţi mărirea lui Dumnezeu!?” În călătorie Domnul le spunea multe adevăruri şi multe minuni de tot felul le arăta.

Într-una din zile, Petru întrebă: „Doamne, ne-ai spus multe şi multe minuni faci, arată-ne nouă cum e raiul şi iadul! Te rugăm pe Tine să mergem să vedem şi noi raiul!” Domnul le spune: „Voi cereţi lucruri peste firea omenească! Omul cu trup, cu greu poate merge la rai; numai sufletului îi este dat aceasta! Dar fiindcă, voiesc, ca să credeţi de cele ce v-am spus vouă, iată vă voi duce şi la rai.” Şi au plecat pe drum. Domnul atunci a făcut minune cu ei precum a făcut şi în muntele Taborului, când S-a schimbat la faţă.

Deodată ei s-au pomenit că trec pe o poartă a cerului, care strălucea ca soarele şi portarul un înger, cu brâul ca fulgerul şi hainele albe ca zăpada, le-a deschis şi au intrat înăuntru; atunci văzură o grădină frumoasă cu râuri limpezi ca cristalul, iarbă verde cu flori minunate şi mirositoare, şi erau cete, cete, de oameni cu vite lângă ei, însă toate acestea nu semănau a fi pământeşti, ci cereşti, când iată, văd şi păstorul care le dăduse lor lapte, cu oiţele lângă el, faţa lui strălucea ca o lumină, hainele sale albe ca zăpada şi oile asemenea; îngerii veniră deasupra lor şi cântară primirea Domnului Hristos, zicând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Iisus Hristos, plin e cerul şi pământul de mărirea Lui.” Atunci, toţi se deşteptară ca dintr-un somn şi spuseră: „Doamne! Văzurăm raiul şi păstorul, pe care l-au mâncat lupii, auzirăm şi cântarea îngerească, frumuseţea şi gloria ce se desfăşura împrejurul nostru, limba noastră nu o poate grăi.” Atunci apostolii au înţeles că raiul nu este pe pământ, ci în ceruri.

Mântuitorul le-a spus: „V-aş arăta vouă şi iadul, însă vă întristez, ci trebuie să ştiţi, că acolo este plângere şi gemete mari de suflete, care se muncesc după ale lor fapte rele, şi dracii îi stăpânesc.” Discipolii Domnului întrebară pe Mântuitor: „Dar acel păstor bogat, care avea mii de oi, ce va fi de el?” Domnul le spuse: „Acela care nu ne-a dat lapte nouă şi n-a avut milă de noi nu va da lapte la nimenea de pomană şi nu va avea milă de nimenea, ci va fi tare cumplit şi asupritor. Oile i se vor înmulţi foarte, de nu va mai putea să le dea de seamă şi va aduna bani, peste bani, îl va ploua ploile, îl va bate spicurile de zăpezi şi va trăi tot în griji. Din lăcomia averii sufletul îşi va pierde, şi se va stinge pomenirea lui de pe pământ, avutul lui străinii îl vor lua, când într-una din zile, când nici nu va gândi, demonul îi va lua sufletul şi-l va duce în iad la patimi, căci cât a trăit pe flămânzi n-a săturat, pe goi n-a îmbrăcat şi pe săraci şi călători nu i-a primit, cu bani mulţi ce a avut niciun bine n-a săvârşit şi va fi viaţa lui cea viitoare, amar şi plângere.”

Al. Molănescu
învăţător, Cernaia, Mehedinţi
Albina, no. 46-47, anul V, 18-25 August 1902