Tot auzind lumea lăudând-o pe Rafaranomby, care locuia într-o ţară de peste mare, Andamokamy se hotărî să meargă s-o vadă. Se îmbarcă, deci, şi când ajunse la Rafaranomby o rugă să-i fie soţie. Ea primi, şi amândoi porniră din nou la drum. Au acostat pe nişte maluri nisipoase, apoi Andamokamy propuse soţiei lui să facă împreună o baie, şi amândoi săriră în apă. Pe urmă, se luară la întrecere cine va sta cufundat mai mult timp în apă. Or, în timp ce ei erau în apă, o mică tangarirana (cameleon-femelă) luă înfăţişarea lui Rafaranomby, se sui în barcă, îmbrăcă toate hainele celei ce se scălda şi se aşeză liniştită. După câteva clipe, după ce se afundase, Andamokamy reapăru la suprafaţa apei şi o văzu pe tangarirana. El crezu că era Rafaranomby şi-şi bătu joc de ea că nu putuse sta cufundată mai mult timp în apă. Cealaltă, nu răspunse nimic, şi Andamokamy se îmbrăcă fără să aibă vreo bănuială asupra lui tangarirana. Porniră la drum. După plecarea lor, Rafaranomby ieşi din apă şi porni în urmărirea lor. Schimbându-se în pasăre, ea ţipa mereu:

— Hei! Andamokamy! Hei! Andamokamy! Ai luat-o pe tangarirana şi pe mine m-ai părăsit; trimite-mi hainele înapoi!

Andamokamy strigă:

— Ce frumos cântă pasărea asta! Vâslaşi, vâsliţi din toate puterile voastre: piroga nu înaintează de loc!

El continua să nu bănuiască nimic. Atunci Rafaranomby se schimbă în nişte legume şi vâslaşii spuseră:

— Stăpâne, iată legume proaspete…

Andamokamy le porunci să le ia ca să le adauge la masa lor. Dar tangarirana răspunse:

— Părinţii mei spun că trebuie să mă abţin de la legume.

Şi Andamokamy le porunci vâslaşilor săi să nu le ia, deoarece erau fady (tabu) pentru nevasta lui, şi să continue să vâslească. Şi Rafaranomby li se înfăţişă încă sub felurite chipuri de plante. Când Andamokamy se întoarse acasă, făcu o masă mare în cinstea nevestei sale. Dar tangarirana nu mânca nimic, ci arunca mereu porţia sa peste umăr, în spate. Ea spunea că are fierbinţeli:

— Să trimit pe cineva să caute frunze ca să te vindece?

— Nu, răspunse tangarirana, aş vrea nişte lăcuste (hrana obişnuită a cameleonilor).

Andamokamy îşi chemă toţi sclavii şi le spuse:

— Cine nu se duce să caute lăcuste pentru mine nu-mi mai aparţine.

Toţi sclavii plecară şi culeseră un sac întreg cu lăcuste. Doar doi mici servitori rămaseră acasă. Pe unul îl chema Ikotoantena, iar pe celălalt Ikotondavenona. Ikotoantena se ghemui într-un colţ şi se ascunse în cenuşă. Sclavii se întoarseră în curând cu sacul cu lăcuste, care fură duse tangariranei.

— Ieşiţi cu toţii, spuse Andamokamy, pentru că nevasta mea îşi va face un fanafody (leac). După ce ieşiră toţi afară, tangarirana se dezbrăcă, crezând că nu mai era nimeni de faţă. Andamokamy ieşise şi el; plecase la câmp. După ce se dezbrăcă, dădu drumul tuturor lăcustelor şi începu să le mănânce; şi, de fiecare dată când înghiţea una, spunea:

— Acesta este obiceiul părinţilor mei!

Cei doi sclavi mici, Ikotoantena şi Ikotondavenona, au fost foarte speriaţi văzând că nevasta lui Andamokamy avea o coadă asemănătoare cu aceea a unui cameleon, şi începură să ţipe. Dar oamenii care erau în curte le spuseră:

— Nu ţipaţi astfel, pentru că Andamokamy vă va certa, dacă vă va auzi!

Dar Andamokamy nu se afla acolo: era la fierăria lui. Cum îi era sete, trimise o fetiţă să-i caute apă. Aceasta alergă la fântână şi îşi spălă mai întâi faţa. Or, Rafaranomby se afla chiar deasupra fântânei, pe o cracă a arborelui. După ce se spălă, mica fetiţă văzu o umbră în apă şi crezu că era a ei.

— Ah! ce frumoasă-mi este faţa, strigă ea, şi când te gândeşti că Andamokamy mă ia drept o sclavă!

De ciudă îşi sparse cana şi se întoarse.

— Unde este apa pe care ai scos-o? întrebă Andamokamy.

— Ţapul tău, care este foarte rău, mi-a dat o lovitură de coarne şi mi-a spart cana!

— Du-te atunci acasă şi spune-i bătrânei mele servitoare să vină încoace!

Când Rafotsibe, bătrâna sclavă, veni, stăpânul ei îi porunci să meargă să caute apă. Ajunsă la fântână, mai întâi se spălă, pe urmă puse la o parte cana plină cu apă. Atunci văzu două umbre, ceea ce-o uimi. Dar Rafaranomby îi spuse lui Rafotsibe:

— Nu mă cunoşti? Sunt logodnica iubită a lui Andamokamy. M-am căsătorit cu el. Cum ne întorceam aici, ne-am oprit la un banc de nisip ca să ne odihnim şi să ne scăldăm. Ne întreceam care se va cufunda mai mult timp. Or, în timp ce eram în apă, un cameleon luă chipul meu şi se îmbrăcă cu hainele mele. Şi Andamokamy s-a lăsat înşelat de tangarirana.

— Coboară-te din copac, dragă stăpână, răspunse Rafotsibe.

— Nu, nu mă voi coborî decât atunci când tangarirana va fi omorâtă!

Atunci Rafotsibe se duse să-i povestească stăpânului ei tot ceea ce văzuse şi auzise.

— Andamokamy, adăugă ea, bea această apă, îţi va purta noroc!

— Ce spui? răspunse Andamokamy mirat.

— Ai părăsit-o pe iubita ta Rafaranomby, pentru a o aduce acasă pe tangarirana. Rafaranomby nu va coborî din pomul ei decât după ce va vedea cadavrul lui tangarirana!

Auzind aceste vorbe, Andamokamy îşi părăsi lucrul şi alergă la fântână. O găsi pe Rafaranomby şi o rugă să coboare, făgăduindu-i o sută de sclavi.

— Părinţii mei au mulţi sclavi, zise Rafaranomby; ca să mă mărit cu tine am venit aici; dacă mă iubeşti, du-te, omoar-o pe tangarirana şi împarte-i trupul în două părţi egale. Vei aşeza una din bucăţi în partea dreaptă a drumului, cealaltă în partea stângă. Vreau să văd cadavrul lui tangarirana; altfel nu voi coborî.

Atunci Andamokamy alergă în sat pentru a o omorî pe tangarirana. După ce o ucise, o tăie în două şi aşeză cele două părţi ale cadavrului de fiecare parte a drumului. Rafaranomby coborî din pom şi îşi făcu intrarea în sat. Se dădu o masă mare în cinstea ei. După câtva timp, ea rămase însărcinată. Într-o zi, îi spuse soţului ei:

— Voi avea un copil; du-te să-mi prinzi un atisatindranomalaly (un fel de rechin).

Andamokamy plecă în căutarea peştelui. Rafaranomby, înaintea întoarcerii soţului său, aduse pe lume o fetiţă. Copilului i se dădu numele de Begy. Andamokamy avea două soţii; în lipsa lui, prima îi spuse lui Rafaranomby:

— Să mergem la râu să ne scăldăm.

Amândouă plecară dar, vai! Rafaranomby fu izgonită de tovarăşa sa. Când Andamokamy se întoarse cu atisatindranomalaly îi întrebă pe oamenii din sat:

— Unde este Rafaranomby?

— N-am văzut-o! răspunseră oamenii, care erau de partea primei femei.

Begy fu deci crescută ca o mică sclavă. Când se făcu mare, ea se duse spre peştera în care sta retrasă mama ei şi strigă:

— O, mamă, sărmană mamă nevinovată, părăseşte acest loc şi vino cu mine!

Rafaranomby ieşi din întunecoasa cavernă şi veni lângă draga ei copilă. Erau la fel de înalte una ca şi cealaltă şi Andamokamy, care aflase, nu o putea deosebi pe femeia lui de fată. Plecă să caute un ombiasy (înţelept); dar acesta, orb, nu vedea nimic.

— Dacă nu-mi speli ochii, spuse el, nu-ţi voi putea face serviciul pe care mi-l ceri! Andamokamy îi spălă ochii lui ombiasy şi acesta văzu limpede.

— Ce vrei? îi spuse el lui Andamokamy.

— Nevasta-mea fiind însărcinată avea poftă să mănânce atisatindranomalaly, şi în timp ce eram în căutarea acestui peşte ea a adus pe lume o fată. Acuma ele sunt la fel de mari una ca şi cealaltă şi nu izbutesc să le recunosc. Iată ce-ţi cer!

Ombiasy îl sfătui să ia două lămâi, una verde şi alta coaptă, şi să le arunce împreună mamei şi copilului. Andamokamy îi urmă sfatul: Rafaranomby prinse lămâia coaptă şi Begy lămâia verde. Tânăra fată zise pe dată:

— Dă-mi-o pe a ta, mamă, căci a mea este verde.

Mama îi dădu lămâia coaptă fiicei ei, dar Andamokamy o recunoscu îndată pe nevasta lui şi o luă de mână. A fost foarte supărat când a aflat ce făcuse vechea lui soţie, de care se şi despărţi, căci fu preschimbată într-o căţea.