Un băiat, care se numea Segue Karanmbe, era un prinzător de păsări norocos. De fiecare dată când îşi cerceta pitialele (capcane) găsea în ele nenumărate păsări. Prinsese în capcanele sale toate păsările din lume, afară de turturica cu guşa neagră, din soiul pe care peuhlii îl numesc kurkumdudoru şi bambara buruntubakanfi. Această turturea se ferise de toate cursele.

Renunţând la capcane, băiatul pregăti clei fiert din scoarţă de toroble (un fel de ficus) şi încleie toţi arborii ţinutului. Turtureaua, care nu cunoştea acest fel de capcană, se aşeză pe-o ramură şi îşi prinse piciorele în cleiul lipicios.

Segue Karanmbe alergă s-o prindă:

— Tinere, îi zise pasărea, îndemânarea ta a mers mai departe decât neîncrederea mea. Nu mă omorî încă! Dă-mi răgaz să jertfesc grigriilor (talismane) mei câţiva pui!

— Bine! primi Segue, dar, de frică să nu zbori, te voi lega de picior!

După ce făcu precum spusese, turtureaua cântă şi, la această chemare, păsări de stâncă veniră în grabă din toate părţile. Ea prinse trei, pe care le strânse de gât peste grigriii pe care-i scosese din guşă.

După ce turturica termină această ofrandă, tânărul prinzător de păsări desfăcu coaja unei tulpini de sorgo (un fel de mei) şi se pregăti să taie gâtul păsării cu această „piele” ascuţită.

— Nu mă omorî! îl rugă din nou turturica. Îţi voi da ceva de care vei fi mulţumit, şi tu, şi tatăl tău, pentru că nu va mai fi silit să meargă pe orice vreme la vânătoare cu câinele său, aşa cum face acum.

— Şi ce vrei oare să-mi dai atât de preţios?

— Îţi voi da vite!

— La ce bun? Nu beau lapte!

— Atunci îţi voi da în dar cauris (scoici-monedă) din belşug!

— Nu se mănâncă! Carnea ta îmi place mai mult!

Şi Segue, nerăbdător, apucă turturica de gât.

Aceasta îi spuse atunci cu glas înăbuşit, pentru că apăsarea degetelor o stânjenea mult la vorbă:

— Copilule, dă-mi drumul! Îţi făgăduiesc o grămadă de aur mare cât un munte!

La aceste vorbe, Segue îşi desfăcu puţin strânsoarea. Pasărea ouă atunci un ou şi-i spuse tânărului:

— Sparge acest ou! Vei găsi înăuntru un inel; udă-l în sângele tău!

După ce Segue sparse oul, zări înăuntru un inel mic, alb. Îşi făcu atunci, cu ajutorul „pielii de sorg”, o tăietură mică la mână şi udă inelul cu sângele care curgea. Inelul se făcu roşu ca aurul.

— Pune-ţi acest inel pe deget, îi spuse turturica. De fiecare dată când vei avea nevoie de ceva, loveşte pământul cu palma mâinii la care se află degetul cu inelul. Rosteşte în acelaşi timp numele a ceea ce doreşti. Cererea ţi se va împlini îndată!

— Voi face proba fără să mai aştept! spuse Segue. Dacă ai minţit, te voi frige pe jar şi te voi mânca fără milă!

Îşi puse inelul pe un deget de la mâna dreaptă şi, lovind pământul cu palma, strigă:

— To! (fiertură).

O sută de tigve de fiertură coborâră îndată de pe deal, toate pline şi acoperite cu câte un frumos mbedu (disc de paie împletit ce slujeşte la acoperirea tigvelor).

Tânărul vânător de păsări mâncă până se sătură, apoi îi spuse turturelei:

— Poate că asta nu-i decât urmarea vreunei vrăjitorii de-ale tale. Nu cred să fie inelul cel care mi-a făcut rost de această fiertură. Voi mai încerca o dată!

Atunci, lovind pământul din nou, strigă:

— Tată! Mamă! Veniţi să mâncaţi to!

De îndată îşi văzu părinţii lângă el.

Se aşezară şi mâncară şi ei cu mare poftă.

— Micuţă turturea, zise atunci Segue, fie că inelul tău are sau nu putere, mi-ai dat mai multă hrană decât mi-ar fi dat carnea ta! Aşa că te voi lăsa să te duci. Dar să ştii că dacă inelul tău va înceta să mă mai ajute nu-mi va fi greu să pun din nou mâna pe tine!

Acestea spuse, eliberă turturica, care se agăţă de creanga unui pom.

Segue Karanmbe se întoarse în satul său, urmat de părinţii lui. Umblatul pe jos îi obosi mult pe aceştia, căci nu-şi putură da seama de lungimea drumului la venire, fiind purtaţi prin văzduh de puterea inelului.

Segue, văzându-i mergând cu greutate, lovi pământul cu palma zicând:

— Îmi trebuie trei cai alezani!

Pe loc, trei cai înşeuaţi, şi a căror coamă şi coadă erau făcute din aur, ieşiră din pământ chiar în locul unde lovise Segue. Tânărul îşi ajută părinţii să-şi încalece caii, pe urmă se urcă la rândul lui pe al său, întorcându-se astfel toţi trei acasă.

O dată ajuns în colibă, Segue mai lovi pământul, dorindu-şi o casă cu argamaz (terasă deasupra colibelor), împodobită foarte bogat. Şi, la această dorinţă, o colibă ieşi din pământ, înaltă cât un munte şi trainică, încât să-şi bată joc de furtuna cea mai puternică.

Toată familia se aşeză acolo.

O bătrână peuhl veni într-o zi să-i vândă lapte mamei lui Segue; aceasta îl amestecă cu făină de mei şi tânărul, după ce gustă din mâncare, o găsi foarte bună:

— Pentru că inelul poate să-mi facă rost de tot ce se găseşte, îşi spuse el, doresc să am eu însumi vite care să-mi dea lapte!

Lovi pământul cu palma şi avu vaci nenumărate.

Un amiru (căpetenie) foarte invidios din fire, auzind că Segue are un inel minunat se hotărî să i-l fure.

Plecă împotriva satului tânărului şi-l invadă cu războinici săi; Segue lovi atunci cu palma dreaptă un bloc de stâncă.

— Doresc războinici yebem (zmei), porunci el, ca să mă scape de aceşti cotropitori!

Din toate părţile năvăliră yebemi, unii înarmaţi cu lănci, alţii cu puşti. Unii dezrădăcinau arbori ca să se servească de ei ca de reteveie. Aceia care n-aveau arme, se încărcară cu bolovani mari cât o colibă.

Războinicii yebem se aruncară asupra duşmanilor, măcelărind cea mai mare parte şi luându-le cadavrele să le mănânce. Restul cotropitorilor fugiră, în frunte cu căpetenia lor.

Amiru, neputând să ia cu sila inelul magic, se hotărî să-l ia prin şiretenie.

În acest scop, o trimise pe cea mai mare dintre fiicele sale la stăpânul talismanului, să-l roage s-o ia de soţie. Înainte de a-şi trimite fiica la drum, îi spuse:

— Ştii că eşti fiică de rege! Mă bizui pe faptul că nu vei putea suferi să fie pe această lume cineva mai puternic decât tatăl tău. Acela la care te trimit are mai multă putere decât mine, pentru că are un inel care îi aduce tot ce-şi poate dori. Când te va lua de soţie, în noaptea a şaptea a căsătoriei voastre, fă tot posibilul să-i iei inelul, dacă nu vrei să te blestem!

Când tânăra fată se înfăţişă lui Segue, acesta o plăcu de la prima vedere, aşa c-o luă de nevastă.

În cea dintâi seară, când să meargă la culcare, ea îi spuse soţului său:

— Nu te vei culca cu mine dacă nu-mi plăteşti pentru asta!

— Îţi dau o sută de prinşi (robi), îi răspunse Segue.

— La tatăl meu aveam două sute, zise tânăra femeie.

— Îţi voi dărui brăţări de mână şi de picior.

— Am nenumărate la amiru, tatăl meu!

— În acest caz, ce vrei de la mine?

— Inelul pe care-l văd în degetul tău!

— Inelul acesta nu ţi-l pot da!

— Dacă aşa stau lucrurile, lasă-mă să mă întorc la tatăl meu!

Segue simţea însă o dorinţă atât de puternică pentru femeia lui, încât cedă.

— Ţine, spuse el, iată inelul!

Noua căsătorită îl primi.

— Acuma, după ce mi l-ai dăruit, trebuie să-mi arăţi felul cum să-l folosesc.

— Dacă-ţi vine poftă de ceva, răspunse Segue, loveşte pământul cu palma, rostind cu glas tare numele obiectului dorit!

Atunci tânăra femeie lovi pământul cu palma spunând:

— Inel al vânătorului de păsări, du-mă înapoi la coliba mea!

În aceeaşi clipă se pomeni în coliba tatălui ei, şi toate bunurile pe care Segue le obţinuse datorită inelului o urmară la amiru deoarece nu puteau să stea despărţite de stăpâna lor.

A doua zi, vicleana mireasă îi dădu inelul tatălui său şi acesta făcu pregătiri spre a merge „să spargă” satul ginerelui.

— lată-ne din nou nenorociţi ca mai înainte! îi zise Segue tatălui său. Turturica îmi va plăti, căci o voi prinde din nou. Degeaba cunoaşte pitialul şi cleiul, nu ştie nimic despre laţurile din păr!

Câinele bătrânului vânător spuse atunci:

— Nu-i nevoie să mai prinzi turturica! Voi încerca eu să-ţi aduc inelul! Lasă-mă să încerc!

Câinele se duse să găsească o pisică:

— Inelul stăpânului meu este acuma în mâinile amirului. Dacă până diseară nu-l am în stăpânirea mea, mă jur că voi ucide întregul neam al pisicilor!

Pisica, la rândul ei, se duse să-l găsească pe gusuru. Gusuru este un fel de şobolan mare cât o pisică obişnuită şi care fură tot ce găseşte: argint, săpun, sticlărie, în sfârşit, tot! Pisica zise:

— Dacă inelul lui Segue stă şi-n noaptea asta la amiru, voi mânca până la ultimul gusuru şi voi termina cu neamul lor!

La miezul nopţii, trei gusuru se duseră la căpetenie, când acesta dormea mai adânc. Unul dintre ei îi suflă în obraz; un altul, în talpa picioarelor (pentru a-l împiedica să se deştepte); în acest timp, un al treilea îi scotea inelul din deget.

Când îl avură în stăpânire, gusuru se duseră îndată să-l dea pisicii. Aceasta la rândul ei se grăbi să-l ducă câinelui. Şi câinele îl dădu înapoi lui Segue Karanmbe.

Cu inelul reveniră şi toate bogăţiile care plecaseră în acelaşi timp cu el.

De frică să nu-i fie luat a doua oară, Segue îl cusu într-un săculeţ pe care şi-l atârnă de gât, apoi zise:

— Inel, du-mă departe de ceilalţi oameni, acolo unde nici un rege nu mă va mai putea ataca!

Într-o clipă, Segue, familia şi bunurile sale s-au văzut mânate pe un munte de o înălţime ameţitoare, unde nu putea urca nimeni şi unde trăiră fericiţi şi liniştiţi.