Fiul unui rege nu dorea să aibă de soţie decât o fată de yblisi (draci).

Ca s-o găsească, cutreieră multe ţări. Într-o zi, ajunse în sfârşit la coliba unui yblis. Intră înăuntru şi găsi două fete tinere, dintre care una de vârsta măritişului. Când aceasta din urmă îl zări îi strigă:

— Omule! pleacă îndată înapoi, pentru că va veni mama şi te va sfâşia!

— Chiar de-ar fi aşa cum spui, trebuie să te duc în satul tatălui meu! răspunse tânărul prinţ. N-am venit decât pentru asta!

Încă mai vorbea, când auzi nişte paşi care răsunau ca zgomotul trăsnetului. Tânăra yblisă îl apucă atunci pe prinţ şi-l ascunse într-o magazie cu carne uscată.

Când mama yblisă intră în colibă, mirosi aerul, spunând:

— Drăguţelor! Aici miroase a om!

— Trăim departe de creaturile omeneşti, mamă, şi este cu neputinţă să se afle vreuna pe aici! răspunse cea mai mare dintre fete.

Tânărul prinţ trecu printr-o astfel de spaimă, încât de groază se scăpă pe el. Mama yblisă repetă cu mai multă siguranţă:

— Îţi spun totuşi că se află un om aici! Priveşte colo!

— Ceea ce vezi acolo, mamă, e o dâră de apă cenuşie care se scurge din magazia cu carne.

Bătrâna nu mai stărui. Plecă din nou la vânătoare.

Tânăra fată îi zise prinţului:

— Nu ieşi de unde te afli şi păzeşte-te să faci cea mai mică mişcare! La miezul nopţii, atâta timp cât vatra va rămâne roşie nu te mişca! Când se va face neagră, de asemenea să nu mişti; dar îndată ce o vei vedea devenind albă, va fi timpul să plecăm la drum amândoi. La această oră mama mea va fi cufundată într-un somn adânc. Eu voi fi pregătită să plec cu tine.

Prinţul făcu aşa cum i se spuse. Văzu vatra luând pe rând cele trei culori: roşie, neagră, pe urmă albă. Atunci ieşi din magazia cu carne uscată.

— Aşteaptă! îi zise tânăra fată, să pun în locul pe care l-am părăsit o piuliţă de mei. Dacă mama mea se deşteaptă după plecarea noastră, va crede, atingând piuliţa de mei, că sunt tot acolo, pentru că în fiecare noapte mă pune să mă culc la picioarele ei de frică să nu-i fiu furată.

Puse piuliţa în loc; după aceea, prinţul încălecă pe cal şi, punând-o pe fată la spate, se îndreptă către regatul tatălui său.

A doua zi, cum se deşteptă, mama yblisă văzu că nu avea la picioare decât o piuliţă pentru mei. Se sculă şi, dintr-o lovitură furioasă de picior, sfărâmă piuliţa. După aceea, îi spuse fiicei sale mai mici:

— Sora ta mai mare a fost furată. Dă-mi pipa! Mă duc în căutarea ei!

Bătrâna îşi umplu pipa, o aprinse şi, pufăind o dată, iscă un fum uriaş în mijlocul căruia se ascunse. Norul de fum se îndreptă în direcţia în care o luaseră fugarii.

Întorcând capul, tânăra yblisă zări fumul:

— Soţul meu, zise ea, iat-o pe mama care ne urmăreşte! Dar nu te teme de nimic! Vom ajunge în sat înaintea ei!

Aruncă la pământ un grigri (talisman), care se schimbă îndată într-un munte foarte înalt. Când mama fu la poalele acestui munte, îl prinse ca şi cum ar fi fost o piatră şi îl ascunse în panglica de pe frunte (cu care femeile se leagă în chip de podoabă).

Fata se mai uită o dată în spatele ei şi-şi văzu mama care se apropia cu repeziciune. Lasă să cadă în urmă-i un alt grigri, din care se făcu o baltă mare.

Când mama yblisă ajunse la malul iazului, se plecă, luă apa în scobitura mâinii, o sorbi dintr-o înghiţitură şi-şi continuă urmărirea.

Prinţul, la rândul lui, se întoarse şi văzu că norul de fum e iar pe urmele lor:

— Fumul ne urmăreşte într-una! strigă el.

— Este mama care s-a înfăşurat în el!

— Ei, bine! priveşte într-acolo!

— Nu pot!

— Şi de ce nu poţi?

— Asta mi-ar aduce nenoroc!

— Vreau să te uiţi şi să faci un grigri cum ai mai făcut!

— Îţi spun din nou că dacă m-aş uita în partea aceea mi-ar aduce nenoroc!

— Priveşte! porunci prinţul cu voce aspră.

Fata ascultă şi întoarse capul. Dar pe loc se transformă într-o maimuţă, care începu să-şi muşte şi să-şi sfâşie tovarăşul. Acesta avu totuşi timp s-o lege cu turbanul.

Când mama yblisă îşi văzu fata legată astfel, se socoti destul de răzbunată şi se întoarse la coliba ei.

Fiul de rege sosi acasă. Se duse mai întâi să ascundă maimuţa la mama sa, căreia îi povesti întâmplarea. Aceasta, la rândul ei, o povesti unei bătrâne prietene pe care o avea în sat.

Dar bătrâna se duse la amiru şi-i spuse:

— Şefule, fiul tău, care n-a primit să se însoare cu nici o fată de oameni, şi-a luat drept soţie o maimuţă pe care a adus-o aici. Dacă mint, crapă-mi capul, ca şi nepotului meu, pe care l-am adus cu mine!

— N-ai decât să-ţi dai capul tău să ţi-l crape, nu şi pe-al meu! sări copilul.

Pentru a vedea dacă spusele bătrânei sunt adevărate, regele dădu poruncă tuturor nurorilor sale să-i pregătească ceva de mâncare.

Când maimuţa află de porunca amirului, plânse o zi întreagă. Sora ei mai mică, care rămăsese cu mama yblisă în pădurea yebemilor şi care venea din când în când s-o vadă, sub înfăţişarea unei muşte, îi spuse mamei sale:

— Sora mea cea mare este la ananghie! Regele i-a cerut să-i pregătească mâncare şi ea n-o poate pregăti sub înfăţişarea pe care i-ai dat-o.

— Întoarce-te şi spune-i să iasă din colibă la miezul nopţii, răspunse mama. La întoarcerea ei va găsi pregătite toate mâncărurile pe care regele le aşteaptă de la ea.

La miezul nopţii maimuţa ieşi din colibă, urmând sfatul pe care sora ei mai mică i-l transmisese. În lipsa ei, mama yblisă veni şi găti o calebasă (vas mare) cu orez garnisit cu carne grasă, pe care o acoperi cu un frumos disc din paie împletite.

A doua zi, mama prinţului îi aduse soţului său bucatele pregătite. Amirul le găsi mai bune decât tot ceea ce i se servise mai înainte. O chemă pe bătrâna mincinoasă şi-i întinse o mână de orez:

— Mănâncă din acest orez, îi zise el, tu care spui că e gătit de-o maimuţă!

Bătrâna gustă şi zise:

— Căpetenie! Sunt încredinţată că nu femeia fiului tău a pregătit mâncarea. Dacă ţii să cunoşti adevărul, adu-le în faţa ta chiar mâine pe toate nurorile tale. Dacă n-o vei vedea pe cea de care-ţi vorbesc sub înfăţişarea unei maimuţe, omoară-mă, pe mine şi pe nepotul meu!

— Să te omoare pe tine singură! protestă micuţul.

Amiru îşi chemă pentru a doua zi dimineaţă toate nurorile. Maimuţa, la auzul acestei noi încercări, plânse cu sughiţuri.

Mama yblisă, înştiinţată de sora cea mică de acest nou necaz al fetei sale, îi spuse micuţei:

— Nu te teme pentru sora ta! Nu i se va întâmpla nimic. La miezul nopţii vom fi la ea!

Într-adevăr, aşa cum făgăduise, la miezul nopţii cele două yblise se duseră la maimuţă. Bătrâna yblisă o frecă pe fiica sa mai mare cu o alifie miraculoasă, care o schimbă într-o fată şi mai frumoasă decât înainte, gătită cu bijuterii şi cu aur din belşug.

A doua zi dimineaţa, toate femeile prinţului se înfăţişară amirului, care o găsi pe noua lui noră mai frumoasă decât pe toate celelalte. Fără să spună o vorbă, îşi scoase sabia şi, dintr-o lovitură, tăie capul bătrânei.

Fata yblisă îi păru atât de frumoasă, încât se hotărî s-o ia el de soţie. În acest scop, le porunci fierarilor să sape o groapă mare, pe care s-o umple cu cărbuni aprinşi.

Poruncile fiind împlinite, întinse pe deasupra o frumoasă piele de miel, după care îşi chemă fiul.

Când prinţul sosi, amirul îl pofti să se aşeze pe pielea de miel dar, abia aşezat acesta căzu în groapă. Însă nu-şi făcu nici cel mai mic rău, deoarece bătrâna yblisă schimbase cărbunii înroşiţi în vată de bumbac.

Prinţul se ridică şi văzu o galerie care ducea în pământ. După ce merse prin ea un timp, se regăsi din nou în aer liber la o mică depărtare de sat.

Se întoarse atunci la tatăl său, care tocmai se pregătea să se însoare cu tânăra yblisă. Văzându-l venind, amirul nu spuse nimic, dar dădu poruncă să se ucidă un bou şi să i se jupoaie pielea. Prinţul fu cusut în această piele şi, ca un pachet viu, fu aruncat în fluviu.

Marna yblisă veghea însă. Ea îi spuse mai marelui guineilor apelor că, dacă i se va întâmpla cel mai mic rău ginerelui ei, ea îi va omorî pe toţi bătrânii din neamul lui şi-i va împiedica pe cei tineri să mai locuiască în râuri. Aşa că şeful guineilor veghea cu multă grijă asupra băiatului.

Îndată ce prinţul ajunse în apă, fu luat şi dus într-o colibă frumoasă, pe fundul fluviului, unde-l aştepta soacră-sa.

Aceasta îi dete mult aur, suluri de stofe, tot felul de obiecte de preţ şi-i spuse:

— Du-te şi caută-l pe tatăl tău. Spune-i că părinţii lui îi trimit salutări, şi că ei locuiesc în fundul apei unde sunt bine sănătoşi. Dă-i, ca din partea lor, toate bogăţiile pe care ţi le-am dat adineauri.

Prinţul ieşi din apă. Chiar în seara când amiru trebuia să-şi serbeze căsătoria cu tânăra yblisă, i se spuse că fiul său s-a întors.

Prinţul se înfăţişă înaintea lui şi-i spuse:

— Tată, bunicii mei te salută! Mă trimit să-ţi aduc acest aur şi aceste stofe bogate. Sunt de asemenea însărcinat să-ţi spun că tu nu ai nici jumătate din bogăţiile pe care le au ei în fundul apei, pentru că ei nu locuiesc în lakara (lumea cealaltă), cum îţi închipui tu.

Amiru luă ceea ce-i aduse fiul său în dar, pe urmă porunci să fie el însuşi cusut într-o piele de bou, spre a putea merge, pe acelaşi drum pe care mersese şi fiul său, să le facă o vizită părinţilor lui, în fundul apei.

Dorinţa îi fu ascultată şi fu aruncat în apă. Numai că el rămase pentru totdeauna acolo, iar fiul său îi urmă la tron.