Dan-Aido-Uedo, zeul Curcubeului, avea obiceiul să vină în fiecare an şi să fure din mijlocul unui oraş mare bărbaţi şi femei pe care-i ducea la el acasă.

Zeul, aflând că regele ţării avea o fată foarte frumoasă, care trebuia să se mărite în cursul anului, veni în timpul nopţii şi o răpi.

Regele dădu de ştire că va răsplăti cu dărnicie pe cel care va fi destul de curajos să-i readucă acasă copila de la Dan.

Trei tineri, cu meserii diferite, făcură tovărăşie cu gândul s-o aducă înapoi pe prinţesă şi să primească răsplata. Unul dintre ei era hoţ, al doilea vânător, al treilea tâmplar. Se înfăţişară deci regelui şi-i spuseră:

— Suntem hotărâţi să încercăm să-ţi readucem fata. Dă-ne doar o barcă şi provizii. Fiecare avem „uneltele” noastre…

Astfel echipaţi, au ajuns fără piedici în oraşul locuit de zeul care, ştiau ei, dormea, la o anumită epocă, timp de două, trei luni la rând.

Curcubeul, obosit, era tocmai în timpul somnului cel lung. Hoţul sfărâmă uşor cele patruzeci şi una de uşi care închideau cele patruzeci şi una de camere ale palatului şi aduse fata în barcă.

Fugarii ajunseră în largul mării, când Dan-Aido-Uedo, trezindu-se, îşi dădu repede seama că prizoniera îi fusese răpită. Văzu barca cea uşoară şi alergă s-o înghită cu pasageri cu tot. Dar vânătorul veghea: cu un foc de puşcă îl răpuse pe zeu; căzând, acesta zdrobi pe jumătate barca, ce începu să primească apă prin toate părţile.

Fugarii ar fi fost cu siguranţă înghiţiţi de ape, dacă tâmplarul n-ar fi reparat, în grabă, stricăciunile.

Cei patru au ajuns, fără alte întâmplări, în portul de unde plecaseră.

Regele, vesel, fu foarte încurcat când trebui să dea răsplata unuia dintre cei trei tovarăşi.

Care este, după părerea voastră, cel mai meritos?