Trăia pe o străduță în Hangiou, Iîngă un pod, un bătrîn cizmar. Acesta, fiind singur, crescuse o pisică care n-avea nici un fir de păr pe ea. Era aşa de urîtă, că-ţi era teamă să te uiţi la ea. Şi era leneșă cum nu s-a mai văzut: nu prindea șoareci și îi era lene chiar și să miaune. De dimineața pînă seara dormea încolăcită la picioarele bătrînului cizmar. Vecinii îi tot ziceau:
— Ce folos poate să-ți aducă această pisică leneșă și leproasă! Mai bine ai alunga-o!
Bătrînul cizmar dădea din cap și zicea!
— N-am pe nimeni, ea este singurul suflet din casa mea. Ne ținem şi noi tovărășie unul altuia.
Într-o zi, un negustor trecînd pe acolo și-a rupt un toc de la pantof. S-a dus cu pantoful la cizmar, să-l repare, şi a văzut pisica cea leneșă, tolănită la picioarele acestuia. După ce s-a uitat bine la ea, a întrebat:
— Meştere, a ta e pisica?
Meșterul a dat din cap, în semn de încuviințare.
Apoi, negustorul a zis:
— Îţi dau 300 liang1 de argint, vinde-mi pisica!
Cizmarul a întrebat:
— Dar ce să faci tu cu o asemenea pisică?
Negustorul a răspuns:
— Asta nu te privește pe tine, dă-mi pisica şi-ţi dau arginţii!
Cizmarul s-a gîndit ce s-a gîndit apoi a zis:
— Cine a mai văzut să dai pe o pisică 300 liang de argint? N-o vînd și gata!
Vecinii care se strînseseră au cășunat pe cizmar:
— Meştere, tu n-ai fost în stare să strîngi 300 de liang de argint în toată viaţa. Nu-ţi ajunge cîtă sărăcie ai îndurat pînă acum? Dă-i pisica şi ia arginţii şi o să scapi şi tu de sărăcie!
— Toată viaţa mea am îndurat multe lipsuri. Dacă am avut un castron de orez să mănînc, am mîncat, dacă nu, nu. N-o să mă îmbogățesc acum, la bătrîneţe, de pe urma unei pisici.
Oamenii au început să-și dea cu părerea cum că cizmarul a înnebunit. În acest timp, s-a nimerit să fie acolo fiul moșierului care s-a minunat şi el de ce a auzit. Fără a sta pe gînduri s-a dus la negustor, i-a strîns mîna şi i-a zis:
— Eu pot să te ajut să capeţi pisica dacă-mi spui şi mie ce ai de gînd să faci cu ea.
Cînd au dat cu ochii de fiul moșierului, oamenii s-au împrăștiat care încotro. Negustorul şi-a zis că acesta fiind un om de vază negreșit îl va ajuta să-l lămurească pe cizmar să-i dea pisica, şi a zis:
— Uită-te bine la pisică! Nu vezi cum strălucește în soare? Asta e o pisică de aur. Oare n-ai auzit că pe acoperişul Pagodei2 Liu Hă sînt doisprezece şoareci de jad3, care sînt o adevărată comoară, și numai pisica de aur poate să-i prindă, la miezul nopţii cînd ies să se joace. Dar uite că nu-mi ajunge argintul. Mă duc să iau ce mai am și la miezul nopții mă întorc. Și a plecat în grabă.
După plecarea lui, fiul moșierului i-a zis cizmarului:
— Meştere, împrumută-mi pisica să prind şoarecii de jad și după aceea ţi-o dau înapoi.
— Şoriceii de jad de pe pagodă sînt comoara tuturor, lasă-i acolo unde sînt. Nu-ţi dau pisica!
Furios, fiul moșierului l-a lovit pe cizmar, trîntindu-l pe jos, a luat pisica și a plecat.
Cînd s-a înserat, a plecat la pagodă, unde a așteptat pînă la miezul nopții, cînd cei doisprezece șoricei de jad au ieșit pe acoperiș și au început să se joace. Atunci a scos pisica din sîn și i-a dat drumul. Și, curios, pisica care dormita tot timpul, odată și-a ciulit urechile, și-a ridicat coada, ochii au început să-i clipească, parcă ar fi fost un tigrișor. După ce a mieunat o dată, din două sărituri a fost pe acoperiş.
Cînd au văzut pisica de aur, şoarecii de jad s-au speriat așa de tare, că au căzut cîte unul, cîte unul, de pe acoperiș şi s-au făcut praf şi pulbere. Nevăzînd nici un şoricel, fiul moșierului şi-a închipuit că aceștia au fugit și a dat năvală spre pagodă, dar alunecînd, s-a dus de-a rostogolul pînă în Fluviul Cien Tang-ţiang.
În acest timp, negustorul ajunsese acasă, de unde a luat arginţii, s-a dus la tîrg, a cumpărat o plasă și un caier de mătase şi apoi s-a întors la cizmar. Dar aici l-a găsit pe acesta în nesimţire trîntit pe jos, şi nici urmă de pisică. Atunci a înţeles totul şi a dat fuga la pagodă.
Negustorul îi spusese că pisica poate prinde șoarecii, dar nu-i spusese în ce fel. Trebuia să întindă mai întîi plasa şi în ea să așeze mătasea și apoi să dea drumul pisicii. Astfel şoarecii de jad nu ar fi avut cum să cadă și să se sfărîme.
Cînd a ajuns negustorul la pagodă, șoriceii de jad se făcuseră praf, iar fiul moşierului se înecase în Cien Tang-țiang. Oftînd, negustorul și-a luat plasa și a plecat.
De atunci, nimeni n-a mai văzut nici un şoricel pe Pagoda Liu Hă.
Și tot de atunci podul de lîngă cizmărie se cheamă „Podul Pisicii“.
Repovestită de Eufrosina Dorobanțu
- 1 liang — 50 de grame. ↩︎
- pagodă — Templu hindus, budist sau brahman la unele popoare din Orient, în formă de turn piramidal, compus din mai multe etaje suprapuse, care se retrag succesiv și ale căror streșini sunt întoarse în sus. ↩︎
- jad — Piatră semiprețioasă compusă din silicat natural de aluminiu, calciu și magneziu, de culoare albă-verzuie până la verde închis, cu luciu sticlos, folosită la confecționarea unor obiecte de artă. ↩︎