A fost odată o femeie săracă lipită pământului, care avea un singur fecior, şi feciorul ei a muncit un an la un ţăran înstărit şi s-a întors acasă cu o pereche de vaci. Şi acum mergea cu ele la păşune.

Pe când era el cu vacile într-o dimineaţă la păscut, iată că în faţa cocioabei unde trăia el, alături de mama lui, se opri o bătrânică.

— Ştiu prea bine, îi spuse ea femeii sărace, că nici tu şi nici fiul tău nu sunteţi oameni cu stare; dar eu sunt şi mai sărmană decât voi şi, dacă ai vrea să-mi dai şi mie un codru de pâine, nu te voi uita niciodată.

Femeia cea săracă nu aşteptă s-o roage încă o dată şi se duse de-ndată în casă, de unde luă o cană cu lapte proaspăt şi un boţ mare de mămăligă şi i le întinse bătrânei:

— N-am altceva mai bun, că ţi-aş fi dat, dar, ceea ce am, îţi ofer cu plăcere, îi spuse femeia.

— Ai inimă bună şi pentru asta te voi răsplăti. lată acest măr de aur. E făcător de minuni. El are darul de a tămădui orice boală. Cu mărul ăsta veţi fi bogaţi. Şi dacă voi mai trece pe aici, îmi vei da merinde bune şi gustoase, căci fiul tău, cu mărul acesta de aur, va vindeca pe oricine după puterile lui.

Femeia cea săracă rămase cu mărul în mână şi cu gura căscată. Nici nu mai apucă să-i mulţumească bătrânei, căci, după ultimul cuvânt rostit, ea se făcu nevăzută.

Pe când feciorul se înapoia, pe înserat, de la păşune, mamă-sa alergă să-l întâmpine şi să-i istorisească tot ce se petrecuse în dimineaţa aceea. Feciorul nu mai putea de bucurie când auzea ce spunea-maică-sa. Şi mai ales când luă în mână mărul de aur. Şi, într-adevăr, o lună, două, nouă, toţi cei din sat veneau la el, care avea mărul de aur, tămăduitor al oricărei boli. Şi acum trăiau în belşug şi erau fericiţi şi făceau numai bine celor ce veneau la ei.

Dar despre mărul de aur fermecat se dusese vestea până la curtea regelui. Şi când auzi regele că un băiat sărac are asemenea comoară, nu se arătă tocmai fericit. Şi cum ştia că de bună voie el nu avea să-i dăruiască mărul, trimise omul lui de încredere să i-l fure. A doua zi chiar, mărul fermecat era în palatul regelui.

Se tânguiră şi feciorul şi maică-sa când şi-au dat seama că cineva ie furase mărul de aur, dar degeaba; nu era şi nu era nicăieri. Nici nu-şi închipuiau măcar că tocmai omul de încredere al regelui fusese hoţul.

Şi cum fiica regelui era cam fără putere şi zăcea de mai multe zile la pat, regele încercă să-i redea puterile cu mărul cel fermecat. Dar lucru curios: puterea binelui, aşa cum a avut-o în mâinile celor doi care fuseseră hărăziţi să se bucure de binefacerile lui, se prefăcu în putere a răului. Sub ochii regelui, fetei lui îi apărură două coarne cu ramificații ca la cerb. N-a ştiut ce să creadă… Şi ca să se convingă că nenorocirea se datora mărului furat, încercă să tămăduiască cu el şi pe unul din curteni, care şchiopăta de la o vreme de un picior. Şi deodată văzu regele că şi curteanului îi apărură două coarne şi mai mari şi mai puternice decât fetei lui. Disperarea îi era mare. Trimise de îndată câţiva slujitori să i-l aducă pe feciorul sărac la palat. Şi-l aduseră. Abia astfel află şi el, bietul, cine îi luase mărul de aur.

— Să-mi vindeci imediat fata şi curteanul. Uită-te la ei în ce hal arată! Mărul tău e de vină!

— Măria ta, eu n-am nici o vină! se închină băiatul în faţa regelui. Nici nu ştiu cum de s-a putut întâmpla aşa nenorocire! Eu i-am vindecat pe oameni până acum, nicidecum să-i sluţesc! Cu voia măriei tale aş vrea să mi se dea înapoi mărul meu. Poate că în mâna mea să se petreacă altfel lucrurile!

— Să i se dea mărul acestui om! tună glasul regelui înfuriat.

Minune! De cum reveni mărul în mâna feciorului şi el se apropie de fata regelui şi de curtean, le dispărură amândurora coarnele, ca prin farmec, adică aşa cum se treziseră cu ele, tot ca prin farmec.

La vederea acestora, regele rămase convins că nu-i putea lua darul cu forţa, cât era el de rege. Cu părere de rău îl lăsă să plece liniştit cu mărul de aur. Şi de câte ori a mai avut de-atunci încolo nevoie de un vraci, l-a chemat pe acest băiat cu mărul lui de aur şi l-a răsplătit după cum i s-a cuvenit.