Su Tungpo1 fusese numit guvernator la Hangiou. Vestea se răspîndise în tot orașul, iar oamenii se îmbulzeau în fiecare zi, în fața prefecturii, să-l vadă pe noul guvernator. Dar degeaba așteptau oamenii că Su Tungpo nu se arăta.
Într-una din zile doi oameni băteau de zor în poarta prefecturii, strigînd în gura mare să li se deschidă poarta, că ei au de făcut plîngeri. Străjerii le-au răspuns că noul guvernator nu s-a prezentat la post și să mai aștepte. Dar cei doi ţineau cu tot dinadinsul să pătrundă înăuntru. În acest timp, s-a văzut venind un măgăruș care ducea în spate un bărbat ce striga:
— Faceţi loc! Faceţi loc! Am întîrziat! Am întîrziat!
Pînă să-l oprească străjerii, om şi măgar au pătruns în prefectură. Omul și-a legat măgarul, a intrat liniștit în marea sală a prefecturii şi s-a așezat pe tronul cu emblema tigrului. Văzîndu-l, slujbașii au rămas înlemniți. Unii credeau că-i nebun. Cel mai mare în grad i-a zis:
— Bagă de seamă, omule, să nu-ţi pierzi capul! Nu ştii că nu ai dreptul să te așezi pe acest tron?
Omul a izbucnit în rîs şi a zis:
— Chiar așa?
— Chiar așa. Nu ştii că n-au dreptul să se aşeze pe acest tron decît purtătorii sigiliului de aur?
— Dar am și eu un asemenea lucru, a zis omul și a scos dintr-un săculeţ un sigiliu cu totul şi cu totul de aur, pe care l-a așezat pe masă. Văzînd acestea, slujbașul s-a speriat și l-a apucat tremuratul. Şi-a dat seama că acesta e noul guvernator Su Tungpo.
Su Tungpo nu mai avusese timp să trimeată slujbașii să-i anunțe sosirea. Cum a intrat în prefectură, s-a așezat pe tron și a dat poruncă străjerilor să-i aducă pe cei doi. Apoi i-a întrebat:
— Care este numele vostru și ce plîngeri aveţi de făcut?
Unul a răspuns:
— Mă numesc Li Siaoi.
Iar celălalt:
— Mă numesc Hun Amao.
Atunci Su Tungpo l-a întrebat pe Li Siaoi:
— Li Siaoi, ce plingere ai de făcut împotriva lui Hum Amao?
La care Li Siaoi a răspuns:
— Eu am strîns 10 liang2 de argint din munca mea și acum două luni i-am împrumutat lui Hun Amao, să-i folosească în negoț. Deoarece sîntem buni vecini n-am avut pretenţia să-mi plătească dobîndă, dar i-am pus condiţia să mi-i dea înapoi atunci cînd îi voi cere. Acum trebuie să mă însor3 și i-am cerut banii înapoi, dar el nu numai că nu mi i-a dat, dar m-a luat și la bătaie.
Su Tungpo l-a întrebat și pe Hun Amao:
— De ce l-ai bătut şi nu i-ai înapoiat banii?
Hun Amao a făcut o plecăciune adîncă și a zis:
— Slăvite stăpîne, eu sînt un mic negustor. Am împrumutat 10 liang de argint de la el şi pe banii aceştia am cumpărat în vară evantaie. Dar cine s-a gîndit că anul acesta o să plouă așa de mult? Şi vremea fiind rece, nimeni n-a avut nevoie de evantaie. N-am avut de unde să-i dau banii, el m-a înjurat, iar eu m-am înfuriat şi l-am bătut. Dar nu l-am bătut prea vîrtos.
Su Tungpo s-a încruntat și a hotărît:
— Li Siaoi trebuie să-și aducă nevasta, Hun Amao trebuie să-i dai banii înapoi.
Cînd a auzit, Hun Amao a început să se vaiete:
— Stăpîne, stăpîne, iartă-mă, dar n-am de unde să-i dau banii înapoi.
Su Tungpo a zîmbit şi a spus:
— Nu mai fiţi îngrijoraţi. Hun Amao du-te acasă şi adu douăzeci de evantaie așa cum sînt.
Hun Amao s-a bucurat foarte mult, a fugit acasă îndată, a luat douăzeci de evantaie şi le-a dat lui Su Tungpo. Acesta a desfăcut evantaiele unul cîte unul și le-a aşezat pe masă. După ce a pictat pe ele ramuri de brad, bambus, merișor, a luat zece dintre ele, le-a dat lui Li Siaoi şi i-a ia spus:
— Cei 10 liang de argint pentru a-ţi aduce nevastă sînt în aceste evantaie. Ia-le şi du-te să le vinzi, dar să strigi așa: „Evantaie pictate de Su Tungpo!“
Apoi, a mai luat şi celelalte zece evantaie şi a spus:
— Du-te și tu să le vinzi, Hun Amao, şi cu capitalul obținut poţi să faci negoț în continuare!
Nemaiputînd de bucurie cei doi au ieșit pe stradă şi nici n-au apucat să deschidă gura că cele douăzeci de evantaie au şi fost vîndute.
Despre această întîmplare s-a dus vestea și chiar şi pînă astăzi mai sînt mulţi care o povestesc.
Repovestită de Eufrosina Dorobanțu