Trăiau odată doi frați: pe cel mare-l chema Tigrul cel Mare, pe cel mic — Tigrul cel Mic, şi li se dusese vestea pentru vitejia lor.
Auzind de frumuseţile orașului Hangiou, cei doi frați au plecat spre acest loc. În drumul lor, au ajuns la poalele unui munte de lîngă Hangiou unde au dat de o mică vale în care trăiau vreo cîteva familii. Tot acolo se mai afla și un mic templu. Ajungînd în fața templului, cei doi fraţi au văzut un călugăr şi i-au zis:
— Părinte, sîntem în trecere pe la Hangiou, poți să ne găzduieşti cîteva zile în templu?
Călugărul i-a măsurat din cap pînă în picioare, apoi i-a poftit înăuntru, le-a dat să mănînce şi le-a zis:
— Mîncarea la templu este destul de proastă, nu ştiu dacă veți fi mulţumiţi.
După ce au mîncat, cei doi au început să laude frumuseţile orașului Hangiou. Auzindu-i, călugărul a oftat:
— Hangiou-ul este un loc frumos, dar aici lipsește apa. Trebuie să cărăm apa cu cobilița tocmai de peste munte.
Cei doi au întrebat:
— Dar pe aici, prin apropiere, nu se află nici un izvor?
— E departe izvorul. Din această cauză au plecat și toți călugării din templu. În tinereţea mea nu mă prea supăra acest lucru, dar azi nici pe mine nu mă prea ajută picioarele să merg după apă.
Cei doi s-au gîndit ce s-au gîndit și au zis într-un glas:
— Părinte, noi doi sîntem tineri şi puternici. Dacă ai încredere în noi, opreşte-ne ca novici la acest templu.
Bătrînul călugăr s-a uitat şi la Tigrul cel Mare şi la Tigrul cel Mic, și de ce se uita, de aceea i se lumina faţa a zîmbet și apoi a încuviinţat.
Așa au rămas cei doi fraţi la templu. Îl ajutau pe călugăr la toate treburile zilnice, dar prima grijă cînd se sculau dimineaţa era să aducă apă. Pentru ei era o nimica toată să care apa cu niște găleți uriașe, atît pentru templu cît și pentru cele cîteva familii care locuiau în apropiere.
Şi aşa au trecut cîțiva ani. Dar într-o toamnă, apa din izvor a secat. Cei doi frați s-au gîndit ce s-au gîndit, cînd şi-au adus aminte că pe Muntele Hăng se afla un izvor cu apa cristalină, denumit Izvorul Copilului, și au hotărît să plece acolo și să nu se întoarcă pînă ce nu vor aduce apele izvorului în sătucul din depresiune.
A doua zi dimineața, i-au spus călugărului hotărîrea lor. Acesta, cu lacrimi în ochi, i-a sfătuit:
— Fiilor, izvorul acesta se află la mii de li1 și nu știu cîți ani și cîte luni vor trece pînă ne vom vedea din nou… Plecaţi, dar să nu uitaţi că eu voi fi aici și vă voi aștepta. Drum bun, fiilor!
Astfel s-au despărţit cei trei.
Cei doi fraţi au plecat spre miazăzi şi în drumul lor au trecut nu știu peste cîți munți și cîte ape. Veşmintele li se făcură ferfeniţă, încălțările nu se mai ţineau pe picioare, ei nu s-au oprit din drum. Și cu cît mergeau cu atât noaptea era mai scurtă și ziua mai lungă. Vara era pe sfîrşite, cînd au ajuns la poalele Muntelui Hăng şi ei erau morţi de oboseală, de foame și de sete. Târșâindu-și picioarele, au ajuns cu greu la izvor, unde au şi căzut leşinaţi de foame şi oboseală.
Ca prin vis li s-a părut că a început o furtună cu tunete şi fulgere, apoi furtuna s-a potolit, a ieşit soarele şi au început să cînte păsărelele… şi s-au trezit. În fața lor stătea un băiat cu părul lung, care ţinea în mîna dreaptă o crenguţă de salcie, şi le zîmbea. Cei doi fraţi s-au întrebat în sinea lor: „Oare el să fie cel care păzeşte apa din Izvorul Copilului?“ Băiatul a lovit cu creanga de salcie în apă stropindu-i pe cei doi fraţi, care pe loc și-au simţit puterile înzecite. Au sărit în sus şi au alergat în faţa copilului, rugîndu-l:
— Copile, rogu-te, lasă-ne să ducem apele izvorului la templu!
Copilul a sărit pe o stîncă şi învîrtind crenguţa în mînă a zis:
— Eu vă las, încercați, dar veţi vedea că nu se poate! Bunicul meu mi-a zis că numai cei mai puternici şi cei mai cinstiţi oameni din lume vor putea să mute apele izvorului. La care Tigrul cel Mare a zis:
— Noi, care am înfruntat moartea şi am ajuns aici trecînd peste mii de li, nu sîntem oare cei mai puternici şi cei mai cinstiți oameni din lume?
Copilul s-a gîndit ce s-a gîndit, apoi a zis:
— Bine, atunci vă voi preface în doi tigri care să fie în stare să schimbe cursul izvorului.
N-a terminat bine de spus, că a lovit eu crenguța de salcie în apă, stropindu-i pe cei doi, care, într-o clipă, s-au prefăcut în doi tigri fioroși ce s-au așezat de o parte și de alta a Izvorului Copilului. Copilul a sărit în spatele Tigrului cel Mare care a început să alerge ca vîntul spre miazănoapte.
În acest timp, la templu, călugărul adormise. În vis i s-au arătat doi tigri care parcă căutau ceva. Călugărului i s-a părut ciudat şi s-a dus să vadă despre ce este vorba, dar tigrii s-au făcut nevăzuţi. Pe locul unde fuseseră tigrii a rămas un izvor cu apă limpede. De bucurie călugărul a izbucnit în rîs și s-a trezit. Dimineaţa, a povestit oamenilor din sat visul lui, dar mare i-a fost mirarea cînd a auzit că toţi sătenii visaseră același vis. Din vorbă în vorbă au ajuns la concluzia că toţi le era foarte dor de cei doi fraţi, de aceea au visat la fel. Dar cum au pronunţat cuvintele „foarte dor“ au văzut cum intră alergînd în templu un copil cu totul şi cu totul necunoscut, care ţinea în mînă o rămurică de salcie, care a început să strige: „Tigrul cel Mare şi Tigrul cel Mic au sosit!“ L-a apucat de mînă pe bătrînul călugăr şi au plecat împreună.
Copilul l-a dus pe călugăr în grădina de bambus unde, unde s-a făcut nevăzut. Cînd s-a uitat călugărul, a văzut doi tigri care răgeau. Vocea lor i s-a părut cunoscută şi atunci a bănuit că cei doi frați au fost prefăcuţi în tigri. Plin de curaj s-a apropiat de ei și a strigat:
— Tigrule cel Mare, Tigrule cel Mic!
Cei doi tigri s-au apropiat încetișor de el și au început să se gudure. Călugărul i-a bătut cu dragoste pe spate şi le-a zis:
— Învățăceii mei, mi-a slăbit vederea de cînd mă tot uit să vă întoarceți și iacă-tă că azi vă pot vedea din nou. Dar de ce aţi fost prefăcuţi în tigri? Ridicaţi-vă, novicii mei!
N-a apucat să termine de vorbit, că cei doi tigri s-au ridicat. În acest timp, toţi sătenii care se ascunseseră pe unde apucaseră au prins curaj și s-au apropiat. Cei doi tigri au început să scurme pămîntul şi cît ai fuma o ţigară, au săpat un puț mare. Apoi s-au oprit din scurmat, i-au dat ocol călugărului, s-au uitat la săteni, cînd s-a auzit un vuiet şi a început un vînt puternic, care îndoia ramurile copacilor. Şi cînd vîntul s-a potolit, tigrii s-au făcut nevăzuți. Puţul săpat de ei se umpluse pe jumătate cu apă. În fundul lui era un izvor și, după puţin timp, puţul s-a umplut cu apă. Sătenii nu mai puteau de bucurie. Au gustat din apă și li s-a părut dulce ca mierea. Au început cu toţii să care apă, dar oricît ar fi cărat, apa nu scădea. Cu timpul izvorul a fost zidit de jur împrejur, iar oamenii i-au zis Izvorul Tigrilor, în amintirea celor doi frați.
Nu după mult timp în apropierea izvorului a fost construit un templu purtînd același nume.
Repovestită de Eufrosina Dorobanțu
- li — Unitate de măsurare a lungimii, cunoscută sub numele de mila chinezească, de aproximativ 500 de metri (jumătate de km). ↩︎