Trăia odată într-un sat un țăran pe numele de Iacub. Nu-i plăcea să muncească, dar îi plăcea nespus de mult să se laude cu tot ce a crescut pe cîmp și pe lîngă casa lui.

— Cumetre, grîul meu are niște spice aşa de mari, încît trei de ale tale nu fac cît unul de-al meu.

— Te cred, te cred, Iacube, îi zîmbi gospodarul, fiindcă îl ştia şi că altfel nu va scăpa de el.

— Cumetre, de-ai vedea vaca mea! La un singur muls dă douăzeci de litri de lapte.

— Așa da, e o vacă bună, Iacube, se vede că o îngrijeşti bine, îl susțineau gospodinele, numai să le dea pace.

— Şi ziceţi că ăștia-s dovleci ? Mă apucă rîsul cînd îi văd — rîdea el de vecini pe cîmp. La mine cresc, uitaţi, așa de mari — și Iacub arăta ceva mai jos de brîu. Ai voştri-s niște stîrpituri pe lîngă ai mei, niște zbîrcituri, așa să știți!

Încet, încet, satul se obișnuise cu el. Lumea rîdea de lăudăroşenia lui și aștepta să se cuminţească odată. Dar degeaba. Iacub se lăuda, se fudulea pînă îi enervă cu adevărat pe săteni, care-l lăsau în vorba lui.

Într-o zi intră în sat un geamgiu. Trecu pe drum, repară cîteva geamuri și cîştigă ceva bani cu care s-a dus la cîrciumă să mănînce ceva. Abia se aşezase la masă, cînd hop și Iacub lîngă el. Intrară în vorbă și după un timp Iacub începu iarăşi:

— Ştiţi, cumetre, mi-am crescut singur un porc, încît nu i-ai găsi pereche în toată împrejurimea. Şi din o sută l-aș putea cunoaște, chiar pe întuneric.

— Ei — zise geamgiul — poate că-i un porc frumos, dar mai mult nu te cred.

Cum a auzit Iacub aceasta s-a făcut roșu în obraz. S-a simţit de-a dreptul jignit. Nimeni pînă acum nu i-a spus așa ceva. Măcar de ar fi fost unul de ai lui, dar un pribeag, un străin de satul lui? Prea multă și grea ocară pentru el.

— Dar cum așa? întrebă şi ridică supărat capul Iacub.

— Fie cum ai vrea, dar eu nu te cred.

Oricum se abţinea Iacub, oricum se liniștea, dar la asemenea cuvinte n-a mai rezistat. Apucă paharul și dădu cu el de pămînt.

— Cum îndrăzneşti să spui aşa ceva, nătărăule? urlă de se îmbulziră toţi în jurul lor. Nu ţi-e ruşine să jigneşti un om cinstit?

— Nu, răspunse liniștit geamgiul, ba chiar pun pariu pentru această vorbă pe care am spus-o.

— Bine! urlă Iacub pe negîndite și întinse mîna. Primesc. Dacă din o sută de porci graşi, pe timp de noapte nu voi recunoaște pe-al meu, vei primi o sută de galbeni, dar dacă recunosc tu îmi vei da mult mai mult.

Bătură palmele și pariul se încheie. Îi rugară pe trei săteni să le fie martori și ieşiră.

Iacub se uită încă o dată acasă la porcul lui, să-l ţină minte cît mai bine și se culcă liniștit.

Pe la miezul nopţii îl trezi o puternică bătaie în geam:

— Hai, oameni buni, ajutaţi-mă, am dat de bucluc!

— Dar cine eşti?

— Un căruţaș şi mi-a alunecat încărcătura din căruţă!

Deşi nu-i era plăcut să părăsească aşternutul cald, Iacub aprinse un felinar şi ieși afară. Lîngă casă, pe drum, aștepta o căruţă. Lîngă ea se zbătea legat, ceva păros. Cînd se apropie mai mult văzu că este un porc.

— Hai, cumetre, ajută-mă, aş vrea să-l urc în căruţă. Mi-a alunecat din căruţă și singur nu pot nici să-l mişc, darmite…

— Hm, frumos porc, frumos, dar dacă l-ai vedea pe al meu… Al tău nici nu se poate compară cu el!

— Te cred, am auzit despre tine, îl măguli căruțaşul şi apoi împreună ridicară porcul în căruţă. Căruţaşul i-a mulțumit de ajutor și a plecat.

Iacub se întoarse acasă și s-a culcat. Dormi bine şi se trezi cînd soarele era deja sus. Atunci își aminti de pariu şi sări din pat. Se îmbrăcă în grabă, îi strigă soţiei să hrănească porcul şi ieși.

Geamgiul și martorii îl aşteptau deja la cîrciumă.

— Deci cu ce începem? îi întrebă Iacub.

— Nu mai trebuie, zîmbi geamgiul.

— Cum adică?

— Am terminat.

— Terminat? se miră Iacub. Nu înţeleg!

— Îţi voi explica imediat, cumetre, dar mai întîi povesteşte-ne ce ai visat azi-noapte. Poate îţi voi putea plăti dinainte.

Iacub s-a bucurat. Era sigur că a cîștigat și povesti cu plăcere, cum, deși n-a visat, a ajutat pe un căruțaş să urce un porc în căruţă.

— Pe un căruţaş, zici? Nu cumva căruţa de colo?

Iacub se uită la ea cu atenţie şi încuviinţă:

— Da, ea este. Iată, acolo-i şi porcul!

Atunci se petrecu un lucru neaşteptat. De după colț apăru nevasta lui Iacub şi se îndreptă direct spre cîrciumă. Cînd trecea pe lîngă căruță deodată se opri. Îşi holbă ochii, strigînd:

— Ajutor, oameni buni, ăsta-i hoţul ce ne-a furat porcul azi-noapte, uite-l aici legat, în căruţă, sărmanul!

Bărbaţii ieşiră în curte zîmbind, numai Iacub pălea și nu știa ce să-i spună femeii, să fie crezut.

— Ţi-ai pierdut minţile, femeie, zise îndreptîndu-se spre ea cu teamă.

— Cică mi-am pierdut minţile! Mă nătărăule, ți-au furat porcul şi tu stai la cârciumă? apoi s-a întors către ceilalți și strigă mai tare: a cui este căruţa asta?

— A mea, spuse geamgiul, adică… numai am împrumutat-o.

— A ta. Dar porcul?

— Al vostru, spuse și începu să rîdă în hohote. Au început să rîdă şi martorii de răsuna toată curtea. După ce se potoliră cu toții de hazul întîmplării îi explicară şi nevestei lui Iacub.

— Pe mine nu trebuie să te superi, femeie, spuse geamgiul, chiar soţul tău m-a ajutat să-l pun în căruţă, azi noapte. Iacub simţea că se învîrte lumea și totul cu el. A înțeles că s-a lăsat înșelat de acest geamgiu isteţ. Tare s-a rușinat şi a fugit repede acasă. Şi fiindcă cei o sută de galbeni nu-i avea, îi trimise vorbă geamgiului la cîrciumă ca să-și ia porcul sănătos şi să nu spună la nimeni nimic. Dar satul a aflat de toată întîmplarea, însă și Iacub s-a vindecat: niciodată nu s-a mai lăudat.

---