Fiind vecini p-aproape o dalbă Porumbiţă
Ş-o Găinuşe ciuşe,
Râvnea cum Porumbelul soţia îşi iubeşte,
Şi cum o cuibăreşte,
Sprijinitor fiindu-i, ca un arac la viţă.
„Aşa mi-ar fi Cocoşul, viclean, zise găina,
Mai des de mi-l voi duce prin cuib pe la vecina.”
Şi ambele perechi o strânsă legătură
De prietenii făcură.
De cinci ori sântul soare blând vede trandafirul
De cinci ori cruda iarnă usucă însuşi pirul;
D-atâtea se găsiră şi-n cuibu-le vecinii
Zi, noapte, unii l-alţii, margând în sfaturi bune
Când ce să vezi? Găinii
De hai, hui, poftă-i vine; şi ce în gând îşi pune
Aceea şi îmi face.
Când la cumătră Raţă, când pe la Bibilica,
Când l-alde verişoare, de soiuri galinace
Mereu cocoşu-şi duce, cât este ziulica.
Porumbeii stau ticniţi
De cuib nedespărţiţi.
Iar dup-o scurtă vreme, aceşti soţi credincioşi
Aflară că Găina
Păţi ruşinea mare. Ş-acum îşi rabdă vina
Ducând ponos în lume de soţi prea viţioşi.