Demult, tare demult, pe vremea cînd bradul, pinul și cedrul încă dăruiau pămîntului veșmintele lor verzi, locuiau la poalele muntelui alb, într-o iurtă1 acoperită cu fîn, doi copii — un băiat și-o fată. Ei erau orfani. Băiatul era mai mic și se numea Ak Kiobek, iar sora lui — Soi Pelek. Se hrăneau precum veveriţele — vara — cu alune şi nuci, pe care le culegeau din taiga, iar iarna — cu bruma de provizii rămasă din vară.
Cînd băiatul se făcu mai mare, surioara îi făcu un arc din frumoasele ei cosiţe, iar el porni să cutreiere taigaua la vînătoare de păsări și animale.
Odată, mergînd Ak Kiobek prin taiga, privi cu atenție în jur și observă sub un cedru uriaş un iepure, iar pe el — o mică șa argintată. Băiatul se miră: „Ce-o fi cu iepurele ? Oare cine îl călăreşte?“
Iepurele îl observă şi el pe băiat și începu să se tînguie:
— Samurul2 s-a năpustit asupra stăpînului meu, vrînd să-l ia cu el. Salvează-l, dacă poţi!
Băiatul o luă la goană pe cărare şi văzu cum samurul trăgea după el pe pămînt un om mărunţel. Acesta încerca să se opună, dar animalul era prea puternic. Atunci Ak Kiobek încordă arcul, dădu drumul unei săgeți care se înfipse alături de samur. Se sperie samurul, scăpă omul din gheare şi o luă la goană.
Omuleţul se sculă în picioare şi spuse:
— Îţi mulțumesc, tinere vînător! Tu m-ai salvat de la pieire.
Ak Kiobek îl întrebă:
— Cine eşti tu? De unde ai apărut? Pînă acum, nu mi-a fost dat încă să văd o fiinţă ca tine.
Omuleţul îi răspunse.
— Sînt fiul locuitorilor pădurii. Noi trăim în taiga şi mergem călare pe iepure. Samurul pe care tu l-ai alungat este duşmanul nostru. El ne pîndește cînd ne urcăm în cedri, după conuri. Spune-mi, cum să te răsplătesc? Vrei să-ți facem o provizie de nuci și ciuperci pentru toată iarna?
Băiatul începu să rîdă:
— Nu e nevoie! Nucile şi ciupercile le putem culege şi noi.
— Atunci întoarce-te acasă şi așteaptă. Tu m-ai salvat pe mine, iar poporul meu te va răsplăti, aşa cum se cuvine. Noi îţi vom dărui apa vie.
Între timp, cît ai clipi, se apropie în goană iepurele, cu şaua argintată pe spate, iar omuleţul se urcă pe iepure și o porni în galop.
Se întoarse Ak Kiobek la sălașul său și-i povesti totul surioarei. Tare se mai minună Soi Pelek de cele aflate.
— Poate că-ţi vor dărui apa vie. Dar tu te-ai întors cu mîinile goale, iar ceaunul nostru este gol. Dragă frăţioare, pînă una alta, du-te la vînătoare și adu ceva de-ale gurii.
Din nou se întoarse Ak Kiobek în taiga. În timpul acesta, micuța Soi Pelek povesti toată întîmplarea celorlalte femei din împrejurimi. Acestea nu dădură crezare spuselor lui Ak Kiobek și începură să chicotească:
— Astea-s baliverne! Desigur că lui îi place mai mult să stea în iurtă şi să mănînce terci, decît să vîneze în taiga. Cine a mai pomenit ca oamenii să călărească pe iepuri?
Tare se mai supără Soi Pelek pe fratele ei. Se întoarse fata în iurtă și se porni să trebăluiască prin casă. Dar tot timpul trăgea cu ochiul la cărarea ce ducea spre pădure. Îl aștepta pe Ak Kiobek să vină de la vînătoare şi pe omuleții care promiseseră că vor aduce apa vie.
Şi iată că pe cărare își făcu apariţia un iepure. În spinarea lui, pe o şa argintată, se afla un omuleţ. În mîini el ţinea un vas din coajă de copac, în care se afla apa vie. În urma lui, tot călare pe iepuri, venea o mulțime de oameni mici, tare mici de statură!
Soi Pelek se bucură nespus: „Nu, Ak Kiobek n-a spus prăpăstii! El a grăit adevărul. Omuleţii au adus apa vie!”
Femeile au dat şi ele cu ochii de aceștia și au început să râdă, cu răutate:
— Ia uitaţi-vă, suratelor! Ce mai cai! Ăştia zic că vin cu apa vie!
Auzind asemenea cuvinte, micuțul popor a fost cuprins de mîhnire.
— Îşi bat joc de noi și de darurile noastre! Înseamnă că n-au nevoie de apa vie și-o luară mînioși înapoi spre codru. De necaz, omuleţul vărsă apa vie, care nimeri pe brad, pe cedru şi pin.
De atunci, în tot timpul anului, chiar și iarna, bradul, pinul și cedrul nu mai leapădă veșmintele lor verzi, strălucitoare, pe pămînt.
- iurtă — locuință demontabilă, specifică populațiilor nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. ↩︎
- samur — zibelină, sobol; mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept (Martes zibellina). ↩︎