Un împărat avea o fată nespus de frumoasă, pe care o iubea un tînăr pe nume Saladin, şi el tot fiu de împărat. Cînd o ceru de la tatăl său, acesta nu se învoi să i-o dea de nevastă decît dacă va aduce trei fire de păr de aur din capul marelui căpcăun, altfel nu. Saladin hotărî să îndeplinească vrerea tatălui fetei, cu preţul oricăror primejdii. Se îndreptă fără întîrziere spre tărîmul căpcăunilor, mergînd zile în şir, pînă dădu de un uriaş.

— Bun găsit, uriașule! îi zise el.

— Bun venit, omule! De nu mi-ai fi dat binețe, ți-aș fi zdrobit mădularele şi te-aș fi mîncat. Ce vrei? Spune ce te mînă încoace, de ce te-ai vîrît de bunăvoie în primejdii atît de mari?

— Vreau să ştiu unde sălășluiește marele căpcăun, răspunse Saladin.

— Eu iţi voi arăta drumul, dar cu o condiţie: să afli de la el pentru ce s-a uscat mărul de aur din livada mea, îi spuse uriașul.

— Am să-ți dau negreșit răspunsul, cînd mă voi întoarce, îi făgădui Saladin, şi uriașul îi arătă drumul.

După o vreme, Saladin ajunse la un alt uriaș. Îi spuse şi acestuia:

— Bun găsit, uncheașule!

— Bun venit, omule ! De nu-mi dădeai bineţe, ţi-aș fi zdrobit mădularele și te-aș fi mîncat. Spune ce te mînă pe tărîmurile astea unde n-a pășit picior de pămîntean?

Saladin îl întrebă și pe el de căpcăunul cel mare, iar uriașul îi răspunse:

— Eu am un rîu în care nu curge apă. Îţi voi arăta drumul, dacă, în schimb, vei afla de la căpcăun pentru ce îmi e secat rîul.

— Bine, răspunse Saladin, îți voi aduce răspunsul la întoarcere.

Uriașul îi arătă drumul şi flăcăul îşi urmă calea. Mai înainte de a ajunge la căpcăun, Saladin întîlni un bărbat care şedea într-o barcă în mijlocul rîului. Cînd îl rugă să îi arate drumul mai departe, omul acela îi zise:

— De arătat ţi-l arăt, dar numai cu o condiţie: să afli de la căpcăun cum să scap de aici, căci barca mea nu se clintește nicicum din mijlocul lacului.

Saladin îi făgădui și lui că-i va aduce, la întoarcere, răspunsul dorit, iar omul îl îndrumă pe dată pe unde s-o ia ca să ajungă la căpcăun. Saladin își văzu de drum pînă dădu de o casă în pragul căreia ședea o bătrînă. O întrebă și pe ea de căpcăun.

— Pentru ce te vîri singur în furca morţii? îi grăi bătrîna.

Flăcăul își depănă cu de-amănuntul povestea. Îi spuse că trebuie cu orice preţ să aibă trei fire de păr din capul căpcăunului cel mare și, totodată, să afle și răspunsul la cele trei întrebări atît de grele.

— Nu-i deloc ușor ce vrei tu, flăcăule, îi zise bătrîna. N-o să treacă mult și căpcăunul cel mare se va întoarce aici. De te va vedea, te va mînca negreșit. Trebuie neapărat să te ascund, altminteri îți va curma viața.

Suflă peste el odată, și pe loc Saladin se prefăcu într-un ac cu gămălie, pe care ea şi-l înfipse în rochie. Chiar în clipa aceea se întoarse acasă şi căpcăunul.

— Îmi miroase a carne de om! mormăi el.

— Om între dinţii tăi, iar sabia îţi va reteza capul!

Căpcăunul se lungi pe jos și își puse capul în poala bătrînei, care începu să-l dezmierde. Cînd îi mîngîie părul de aur, smulse un fir iscodindu-l:

— Am visat că un bărbat avea un pom cu mere de aur, pe care-l atinsese uscăciunea. Care să fi fost oare pricina?

— Sobolii i-au ros rădăcina, sună răspunsul căpcăunului.

Tot mîngîindu-l pe cap, bătrîna mai smulse și un al doilea fir de păr, iscodindu-l din nou:

— Am visat că un bărbat avea un rîu în care nu curgea apă. Care să fi fost, oare, pricina?

— La izvorul rîului e o broască mare, mare, care soarbe toată apa, fu răspunsul căpcăunului.

Tot alintîndu-l, bătrîna mai smulse și un al treilea fir, întrebîndu-l din nou:

— Am mai visat că un om stătea într-o barcă și nu putea să se urnească nicăieri cu ea. Care să fi fost, oare, pricina?

— Dacă cineva îl va ajuta să-şi mişte barca, omul va putea scăpa de acolo, răspunse căpcăunul.

Mulţumită de izbînda sa, bătrîna ascunse cele trei fire de aur pe care, cum plecă fiu-său, le dădu lui Saladin, după ce, mai întîi, suflă peste el, ca flăcăul să-și recapete înfăţişarea lui firească. Apoi îi spuse lui Saladin și răspunsurile date de căpcăun la întrebările sale. Tînărul nu mal conteni cu mulţumirile. Făgădui să nu uite niciodată binele pe care i-l făcuse. Saladin o porni înapoi, spre palatul celei îndrăgite. În drum trecu pe la cei trei uriași, dădu fiecăruia mult așteptatul răspuns la întrebările lor. Drept mulţumire, uriașii îi dădură cîte o pungă cu galbeni. Ajuns la palat, el ceru să fie dus de îndată la tatăl iubitei sale, căreia ii înmînă cele trei fire de aur, Împăratul se minună de curajul şi puterea prinţului şi mărturisi că nici nu putea exista un mai vrednic soţ pentru prea frumoasa lui fiică. După o nuntă ca-n povești, mirii au plecat în ţara prinţului Saladin, unde au trăit în unire şi dragoste pînă la sfîrșitul zilelor.