Se spune că, în vremurile de demult, un om bogat, cu slujitori şi suită numeroasă, avea trei feciori, pe care îi crescu în ascultare şi supunere. Ei se numeau Hasan, Muhammad şi Saladin. Se întîmplă ca tustrei băieţii să se îndrăgostească de aceeaşi fată, dorind-o de soţie. Văzînd că nu e cu putinţă să se înţeleagă între ei, se duseră tustrei la tatăl lor, ca să le facă dreptate. Acesta le spuse:
— Plecaţi în lume şi încercaţi fiecare în parte să găsiţi cel mai nemaipomenit și mai de preţ lucru. Acela dintre voi care se va înapoia cu cel mai minunat lucru o va lua de soţie pe fată.
Cei trei fraţi se răspîndiră pe drumurile lumii, după ce, mai înainte, hotărîseră să se întîlnească cu toții într-unul din orașe, după un anume timp.
Fiecare dintre ei începu să caute cel mai neasemuit lucru de pe pămînt. Cînd veni ziua întîlnirii, cei trei fraţi se adunară la locul hotărît. Fiecare din ei arătă celorlalţi ceea ce dobîndise în călătorie. Hasan, cel mai mare, scoase o bilă fermecată în care puteai vedea orice punct de pe faţa pămîntului. Muhammad, cel mijlociu, dobîndise un covor fermecat, iar Saladin, un măr care, mîncat pe patul de moarte reda viaţa și sănătatea.
Fratele cel mare spuse plin de sine:
— E de la sine înţeles că bila mea va avea întîietate în faţa tatii, căci, cu ajutorul ei pot vedea orice lucru. Uite, hai chiar acum să vedem ce face fata pe care o îndrăgim.
Cînd priviră cu toţii în bilă, o văzură pe fată bolnavă la pat, iar la căpătîiul ei, un doctor ce clătina din cap a amărăciune și neputinţă.
Mîhniţi cum nu se mai poate, fraţii se urcară pe covorul fermecat grăbind spre orașul lor. Ajunşi aici, se duseră în casa fetei, pe care o găsiră, într-adevăr, zăcînd în grea suferinţă. Saladin îi dădu numaidecît mărul său cu puteri vrăjile. Nici nu mușcă bine din el, că fata, însufleţită dintr-odată, se ridică sprintenă din pat, ca și cum nu fusese vreodată bolnavă. Cei trei frați se bucurară că izbutiseră să-i dea viaţă iubitei lor.
— Neîndoielnic că mie mi se cuvine să mă însoțesc cu preaiubita noastră, spuse Hasan, căci, dacă n-ar fi fost bila mea fermecată, habar n-am fi avut de boala ei.
— Ba, datorită covorului meu fermecat este ea astăzi printre cei vii, i-o reteză Muhammad, căci dacă n-ar fi fost covorul meu fermecat, n-am fi izbutit să ajungem înainte de-a fi prea tîrziu.
— Nu uitaţi însă că ca s-a vindecat datorită mărului vrăjit, spuse Saladin. Căci dacă n-ar fi fost mărul cu puteri miraculoase, la ce-ar mai îi folosit bila sau covorul ?
Ca să pună capăt gîlcevei, tatăl fetei le spuse:
— Fiecare dintre voi să tragă cu arcul cîte o săgeată. Cel care va ţinti cel mai departe se va însura cu fiica mea.
Hasan trase o săgeată care se duse hăt, dincolo de oraş, de se înfipse în trunchiul unui copac bătrîn. Trase şi Muhammad. Săgeata lui căzu și mai departe. La urmă îşi încordă arcul şi Saladin. Săgeata lui despică norii de pe cer pînă dispăru din faţa ochilor, fără să mai apară vreodată. Saladin îşi închipui că lui i se cuvine fata, dar tatăl ei se împotrivi:
— Nu te vei căsători cu fata mea pînă nu-mi aduci săgeata pe care ai tras-o.
În mare încurcătură se afla Saladin. De unde avea să aducă săgeata cînd nu ştia defel unde căzuse? Se hotărî totuși s-o caute. Plecă încotro trăsese săgeata. Şi merse, și merse, merse pînă osteni. Văzînd pe marginea drumului o piatră, se aşeză pe ea, ca să se odihnească un pic, dar cum se aşeză, piatra începu să se mişte sub el. Se ridică şi o dădu la o parte, să vadă ce e sub ea. De sub piatră răsări o scară care cobora în pămînt. Cobori treptele şi la capătul lor se află în fața unei chilii întunecate. O străbătu din ce în ce mai curios şi se trezi într-o sală mare, acoperită cu covoare de rugăciune; pereţii erau de marmură, iar tavanul, din smarald. În mijlocul sălii, pe un tron maiestuos din aur, şedea un djin1 cu înfăţişarea măreaţă. În jurul său, de o parte şi de alta, stăteau zeci de djini, dintre cei mai mari, care mai de care cu chipuri înfricoșător de slute. La vederea lor îl apucă teama. Pe neașteptate, djinul cu înfăţişarea măreaţă îi grăi cu vocea sa ca un tunet:
— Nu te teme, Saladin! Eu te cunosc pe tine şi povestea ta şi te voi ajuta să dobîndeşti ceea ce doreşti.
Apoi se întoarse spre unul din supușii săi:
— Hei, Samuhur, du-te şi caută săgeata rătăcită şi ad-o grabnic aici!
Nu trecură decît cîteva clipe, că Samuhur se şi întoarse cu săgeata pe o tipsie de argint. Saladin o luă şi îi mulţumi cu recunoştinţă sultanului djinilor.
— Să nu te sfiești să vii la noi ori de cîte ori ai nevoie, curajosule tînăr!
După ce îşi luă rămas-bun, Saladin se duse la tatăl fetei. Cînd îi aduse săgeata, acesta, în loc să-i dea fata după cum îi fusese făgăduiala, zise:
— Hotărîrea mea neclintită e asta: nu-mi voi mărita fata decît cu acela care îmi va aduce un omuleţ nu mai lung decît două degete, dar care poate, în schimb, să scoată din pămînt un pom cu rădăcină cu tot.
Saladin care nu înțelegea să renunţe la cine-i era drag se duse la sultanul djinilor cerîndu-i sprijinul. Rîse sultanul și porunci să i se aducă numaidecit o fiinţă înzestrată după vrerea tatălui fetei. Pe dată veni un slujitor, aducînd pe palmă un omuleţ. Saladin îl luă cu grijă şi se întoarse la casa feţei.
— Iată omuleţul cerut.
— Nu e chiar așa de uşor, se codi tatăl fetei. Mai înainte de a lua o hotărîre, să-mi arate omuleţul ce poate.
Piticul se duse la cel mai frumos copac din mijlocul grădinii, întinse spre el o singură mînă, şi fără nici o sforţare îl smulse din pămînt cu rădăcini cu tot.
— A ta e fiica mea, Saladin, ţie ţi se cuvine pe drept, grăi, în sfîrşit, tatăl fetei, uimit.
Și astfel Saladin luă de soţie pe aleasa inimii sale.
- djinn — spirit binefăcător sau răufăcător în miturile religiei musulmane. ↩︎