A fost odată un frate şi o soră, care locuiau împreună într-o colibă.

Fratele era frumos şi mai ales avea un păr foarte lung şi sora lui îl iubea mult.

Cînd pleca de-acasă să-şi viziteze prietenii, fata rămînea singură. Într-o zi îi spuse că n-ar trebui s-o lase atîta vreme singură, că în timpul nopţii trecute veniseră trei bărbaţi cu trei lănci şi trei ghioage şi că se temea ca cei trei să nu se înţeleagă şi s-o fure.

Dar el rîse de toate acestea şi iarăşi plecă. Şi în timpul nopţii apărură din nou cei trei bărbaţi, înşfăcară fata şi o duseră cu ei.

Cînd fratele se întoarse acasă, găsi coliba poală şi auzi numai din depărtare vocea surorii sale, care striga după ajutor.

El răspunse la strigătele ei, tînguindu-se:

— Cine o să-mi mai tundă părul la spate, dacă tu eşti departe? Şi se repezi prin iarba înaltă să-şi urmeze sora, dar n-o putea ajunge. După ce alergă astfel o lună întreagă, i se făcu foame.

Cum purta o pălărie mare, făcută dintr-o bucată de piele de crocodil, începu s-o mănînce. Astfel merse el luni întregi pe urmele surorii sale şi cînd pălăria i se termină, îşi mîncă şi hainele, care erau tot din piele. Dar pe sora sa n-o găsi.

Atunci ajunse la o fermă mare. Intră şi văzu o femeie pregătind de mîncare. El o rugă să-i dea să mănînce. Ea-i dădu ceva într-un ciob vechi.

Dimineaţa următoare se duse afară la cîmp cu fiul cel mare al femeii, ca să sperie păsările de pe cîmpul cu grîne, căci grîul tocmai se copsese.

Şi el luă pietre şi aruncă după păsări. De fiecare dată cînd arunca o piatră zicea:

— Zboară departe, zboară departe, pasărea mea, cum a zburat soră-mea şi nu s-a mai întors!

Un băieţel auzi aceasta şi cînd ajunse acasă îi spuse în taină mamei sale ce auzise.

Dar ea nu-l luă în seamă.

În ziua următoare se întîmplă la fel.

A treia zi merse chiar mama cu ei şi auzi cele spuse.

Femeia se uimi şi-l întrebă pe băiat pentru ce spunea cuvintele acelea. El îi răspunse:

— Am avut o soră pe care o caut de ani şi ani, dar n-am mai văzut-o niciodată.

Femeia îşi duse mîinile la ochi şi plînse, căci ea era sora lui şi-i zise:

— Eşti tu într-adevăr fratele meu? căci ea nu-l recunoscuse după anii de rătăciri.

Apoi ea adăugă:

— Părul tău e neîngrijit şi hainele tale nu mai sînt cum erau, de aceea nu te-am recunoscut! Dar tu trebuie să fii îmbrăcat cum erai odată şi atunci voi vedea dacă eşti fratele meu.

Apoi merse la bărbatul ei, acela care o răpise, şi primi de la el patru oi şi trei capre. Oile fură tăiate şi băiatul se hrăni cu carnea şi se făcu din nou mare şi voinic, iar sora lui luă grăsime şi-i unse părul, lăsîndu-l să-i cadă pe umeri. Tăie şi caprele, erau două negre şi una albă, şi din blana lor îi făcu o haină.

Apoi luă o lance şi i-o dădu, lancea era aceea pe care o purta bărbatul ei cînd o răpise!

Ea-i mai dădu apoi podoabe pentru picioare şi un colan pentru gît şi-i zise:

— Acum văd că într-adevăr eşti fratele meu!

Iar soţul ei îl iubi într-adevăr pe fratele soţiei sale şi-i dădu douăzeci de capre şi opt boi. Acestea cu mult mai mult decît ar fi fost preţul pentru sora lui, căci aşa era obiceiul, ca fata să fie cumpărată de la familie.

Dar el i le dădu din dragoste şi-i clădi şi o colibă alături de a lui şi-i mai dădu treizeci de capre, ca să-şi poată cumpăra şi el soţie.

Şi tînărul îşi luă o soţie, o duse în coliba sa, iar caprele se înmulţiră puzderie.

Aşa că el nu se mai întoarse în locul de baştină, ci rămase acolo cu cumnatul şi cu sora sa cea pierdută.