A fost odată un tată care avea trei feciori. Într-o zi îi chemă la dânsul şi le spuse:

— Am să vă dau la fiecare câte o pungă cu galbeni. Mergeţi în lume şi căutaţi fructul cel mai valoros. Care dintre voi mi-l va aduce, am să-i dăruiesc jumătate din averea mea.

Feciorii luară pungile cu galbeni şi porniră fiecare în trei părţi ale lumii în căutarea fructului cel mai de preţ.

După trei ani se-ntoarseră cu toţii la tatăl lor.

— Ei, zise acesta întorcându-se către feciorul cel mai mare, ce mi-ai adus?

Băiatul îi răspunse:

— Fructul cel mai valoros, tată, este acela care e cel mai dulce. Eu ţi-am cumpărat un ciorchine de strugure. Dintre toate fructele pământului nostru, acesta e cel mai dulce.

— Bine ai făcut, spuse tatăl, mi-ai adus un fruct tare bun. Dar tu ce mi-ai adus? se întoarse apoi către feciorul cel mijlociu.

— Tată, eu m-am gândit că fructul cel mai valoros este acela care se găseşte cel mai rar. De aceea m-am dus în ţările sudice şi ţi-am cumpărat fructe rare, ce nu cresc pe la noi. Uite: nuci de cocos, portocale, curmale, banane; din fiecare câte puţin, ca să ai de unde să-ţi alegi: poftim, ia ce-ţi place!

— Bine ai făcut, fiul meu, mi-ai adus fructe minunate. Am să-mi aleg unul din ele, zise bătrânul.

Apoi se întoarse către feciorul cel mai mic:

— Dar tu, fiule, ce mi-ai adus? De ce te-ai întors cu mâinile goale?

— Este adevărat, tată, că m-am întors cu mâinile goale, însă banii pe care mi i-ai dat nu i-am risipit pe fructe scumpe, ci m-am înscris la o şcoală. Trei ani de zile am tot învăţat. Fructele pe care le-am cules nu se văd, pentru că ele se află în inima şi în mintea mea. Socot, tată, că acestea sunt fructe valoroase…

Auzind aceste cuvinte, tatăl se bucură şi zise:

— Tu mi-ai adus fructele cele mai scumpe, fiul meu! Tu meriţi răsplata făgăduită, pentru că nu există fruct mai valoros ca învăţătura.