Au fost odată patru fraţi gemeni. Şi fiecare era înzestrat cu câte un har. Primul putea înghiţi toată apa mării. Al doilea avea un gât de fier. Pe al treilea nu-l putea arde focul. Al patrulea îşi putea ţine la nesfârşit respiraţia.
Adesea, primul se ducea la mare şi se întorcea cu o plasă uriaşă plină de peşte. Câteodată mai vindea şi la târg, după ce-şi îndestula familia.
Într-o bună zi, un băieţaş îl rugă să-l ia şi pe el la pescuit. La început nu se lăsă înduplecat, dar băiatul atâta se rugă şi se încăpăţână, încât îi spuse:
— Ei bine, te iau cu mine la pescuit, dar cu o condiţie: orice ţi-oi spune, să mă asculţi orbește.
— Aşa voi face, i-a răspuns băiatul.
A doua zi în zori s-au dus împreună la pescuit. Şi cel ce avea puterea să înghită o mare îi spuse băieţaşului:
— Eu voi înghiţi marea şi tu vei pescui în voie cât vei crede. Dar în clipa în care eu îţi fac semn să revii la mal, mă asculţi orbește. Nu cumva să faci altfel…
— Când îmi vei face semn să mă reîntorc la mal, te voi asculta orbeşte, repetă băieţaşul cuvintele auzite.
Zis şi făcut. Primul dintre cei patru fraţi năstruşnici înghiţi toată marea. Îşi umplu plasa lui de totdeauna cu peşte. Îşi umplea şi băieţaşul plasa lui de peşte, deşi se cam îndepărtase oarecum de mal. La un moment dat, omul îi făcu semn să se întoarcă la mal, dar băieţaşul nu-l ascultă, ci se avântă mai tare, în larg.
Primul dintre cei patru fraţi îi făcu semn a doua oară să se întoarcă, dar băieţaşul nu-l ascultă. Şi tot aşa şi a treia oară.
Simţi fratele care înghiţise marea că n-o mai putea ţine toată, obosise… şi încet, încet o lăsă să se reverse, strigând zadarnic băieţaşului să se întoarcă. Şi băieţaşul neascultător a fost înghiţit de mare.
De cum s-a întors singur în sat, bietul om a fost dat pe mâna legiuitorilor.
— Unde e băieţaşul cu care ai fost la pescuit? a fost întrebat.
Şi degeaba a povestit omul de-a fir-a-păr totul cum s-a întâmplat, cum băiatul a fost neascultător, că până la urmă tot l-au condamnat.
În ziua execuţiei, el se rugă să-i fie ascultată o ultimă dorinţă:
— Îngăduiţi-mi să-mi iau rămas bun de la fraţii mei.
ŞI i-a fost îngăduit. Dar în locul lui, în faţa călăului, a doua zi a apărut al doilea frate, cel cu gâtul de fier. Şi când călăul a ridicat securea, ea a sărit cât colo, izbindu-se de gâtul de fier, încât s-au speriat toţi cei de faţă, chiar şi mai-marele judecătorilor, şi au luat-o la fugă.
A doua zi s-a hotărât să i se aleagă o altă moarte. Să fie ars pe rug. Dar înainte de a fi ars, a cerut voie să-şi salute pentru ultima oară fraţii. Şi i s-a dat voie. În locul lui s-a întors cel ce putea trece prin foc nevătămat. Şi când a fost pus pe rug, a ieşit neatins de pe tăciunii stinşi. Şi lumea iar s-a speriat şi a rămas şi de astă dată încremenită pe loc.
A treia zi, judecătorul a hotărât ca vinovatul să moară sufocat. Şi porunca a fost aceea de a fi azvârlit în cea mai îndepărtată şi întunecată dintre încăperile temniţei, nu mai mare de o jumătate de metru, cât să stea vinovatul în genunchi până la ceasul cel din urmă. Îngrozit de ce avea să-l aştepte, acuzatul a cerut voie să-şi salute fraţii. Şi i s-a dat voie. Dar în locul lui s-a întors fratele care-şi putea ţine răsuflarea şi şapte zile. Şi după ce a fost azvârlit în încăperea aceea fără aer, s-au dus paznicii a doua zi, din ordinul judecătorului, să vadă dacă murise condamnatul, dar l-au găsit mai îmbujorat ca oricând.
— Prea-înalte judecător, a vorbit atunci cel mai înţelept din sat. Dacă nici o moarte nu-l atinge, e o dovadă că bietul om n-a fost vinovat şi prin urmare nu avem dreptul să mai încercăm să-i luăm viaţa.
— Drept grăieşti, i-a răspuns şi judecătorul.
Şi cum nimeni nu s-a gândit că cei patru gemeni s-au slujit de asemănarea lor pentru a-l salva pe cel mai mare dintre ei, toată lumea a strigat:
— Eliberaţi-l, eliberaţi-l, e nevinovat!
Şi cei patru fraţi au trăit de atunci liniștiți şi mulţumiţi.